Primul test fonetic din istorie despre care avem informații scrise este, probabil, cel menționat într-un episod biblic: pe malul Iordanului, tribul lui Galaad se bate cu tribul lui Efraim și îl învinge, luînd în stăpînire albia rîului. Efraimiții vor să fugă la adăpost, dar singura soluție e să treacă apa. Galaaditenii îl întreabă pe fiecare om care cere să fie lăsat să traverseze dacă e efraimit. În cazul unui răspuns negativ, îl pun să zică șibolet, un cuvînt care, în ebraică, înseamnă „spic”. Neavînd în limbă sunetul /ș/, efraimiții pronunță /s/, sibolet, găsindu-și sfîrșitul pe loc.

Astfel de „teste” au mai avut loc în diverse părți ale lumii, în istoria mai recentă: Wikipedia ne informează că, în timpul războiului din 1948 dintre israelieni și palestinieni, israelienii alegeau parole care să conțină sunetul /p/, pe care arabii, neavîndu-l în limba maternă, îl înlocuiesc cu /b/; în războaiele de independență din America Latină, numele Francisco a fost folosit de către rebelii columbieni pentru a-i diferenția pe băștinași (care pronunțau fransisco) de spaniolii europeni (care pronunțau primul sunet /s/ cu limba între dinți); în anii ’50-’60, americanii care fugeau de serviciul militar în Canada erau puși la graniță să pronunțe numele literei Z (americanii spun zii, restul lumii vorbitoare de engleză are zed).

Găsirea unui cod imbatabil, vorbit sau scris, a constituit dintotdeauna un țel de maximă importanță al liderilor și comandanților de armate. În Primul Război Mondial, părțile implicate își descifrau reciproc codurile indiferent cît de ingenioase ar fi fost. Chestiunea a devenit mult mai dificilă odată cu progresul tehnologic, care a făcut posibilă folosirea mașinilor de încifrat: în cel de-al Doilea Război Mondial, germanii au avut celebra mașină Enigma și au trimis aliaților lor japonezi mașini Enigma modificate (numite de americani Purple), ca să poată comunica fără să se teamă că, odate interceptate, mesajele secrete vor fi și descifrate. Ambele națiuni credeau că au dat lovitura, însă codul a fost, în cele din urmă, spart (cu foarte mult efort, e adevărat). O poveste uimitoare despre luptele din Peninsula Bataan, din Războiul din Pacific, ne parvine prin doi autori, M. Nurnberg și M. Rosenblum: „Japonezii se infiltrau mereu în spatele liniilor noastre învățîndu-ne parolele și pretinzînd că sînt filipinezi, cu care nu eram inamici. Acestei practici i s-a pus capăt pe 20 ianuarie 1942, cînd americanii au ales ca parolă cuvîntul lollapaloosa. Deoarece japonezii nu pot pronunța sunetul /l/, care se găsea din belșug în noua parolă, santinelele au primit ordin să tragă în oricine nu putea spune cuvîntul corect. Înaintarea japonezilor se oprea, de fiecare dată, cu un rorraparoosa”.

Munca criptanaliștilor reprezintă, însă, aspectul „domestic” al unui război desfășurat departe de confruntarea propriu-zisă, de pe sol, din aer sau de pe oceane. În focul luptei, unde fiecare secundă contează, un proces de încifrare, transmitere și descifrare a unui mesaj care durează o jumătate de oră constituie un dezavantaj major. Așa că, în acest război de anvergură, americanii s-au gîndit să folosească, în telecomunicațiile militare, limbile amerindiene (voi folosi acest termen consacrat de lingvistica antropologică). Ideea i-a aparținut, de fapt, lui Philip Johnston, veteran din Primul Război Mondial, care știa că, în acel conflict, opt membri ai tribului Choctaw fuseseră însărcinați cu transmiterea telefonică și radiofonică a ordinelor, într-o divizie de infanterie. Fiu de misionari, crescut într-o rezervație Navajo din Arizona și cunoscînd la perfecție limba acestui trib, vorbită, pe atunci, după unele estimări, de mai puțin de 30 de persoane non-native în întreaga lume (nimeni din Japonia), Johnston a propus armatei, în 1942, un cod care s-a dovedit inexpugnabil.

Limba Navajo a fost cu adevărat o alegere inspirată: era bazată pe tonuri (ca și chineza, în care sensul unui cuvînt depinde de înălțimea unui sunet), transmisă doar oral (nu avea alfabet), diferită structural de orice altă limbă indo-europeană, total inaccesibilă germanilor (care, învățînd din experiența Primului Război Mondial, trimiseseră în Statele Unite un grup de 30 de antropologi care să studieze limbile amerindiene). În plus, era folosită de un număr îndeajuns de mare de nativi (circa 50.000) care să permită recrutarea lor în armată. La o întrevedere cu generalul Vogel, Johnston îi demonstrează, în condiții de luptă simulate, că încifrarea unui mesaj de trei rînduri, transmiterea lui telefonică și descifrarea, la celălalt capăt al firului, durează 20 de secunde.

Două sute de tineri Navajo sînt imediat recrutați într-un program creat special. În mai 1942, primii 29 de absolvenți alcătuiesc codul militar Navajo, care conține un dicționar și o listă de termeni specializați; utilizatorii sînt numiți Codetalkers (vorbitori de cod). Cînd un codetalker primește un mesaj, prin telefon sau radio, aude o înșiruire de cuvinte în limba lui maternă, în principal substantive. El trebuie mai întîi să traducă în engleză fiecare cuvînt, apoi să pună laolaltă, în scris, numai inițialele acestora. Iată mai jos un tabel cu alfabetul alcătuit la Camp Elliott, completat ulterior cu încă unul sau două cuvinte pentru fiecare literă. (Cuvintele din Navajo sînt scrise popular-fonetic)

Litera

Phonetic Navajo

Engleză

Română

A

wol-la-chee

ant

furnică

B

shush

bear

urs

C

moasi

cat

pisică

D

be

deer

cerb

E

dzeh

elk

elan

F

ma-e

fox

vulpe

G

klizzie

goat

capră

H

lin

horse

cal

I

tkin

ice

gheață

J

tkele-ho-gi

jade

măgar

K

klizzie-yazzie

kid

ied

L

dibeh-yazzie

lamb

miel

M

na-as-tso-si

mouse

șoarece

N

nesh-chee

nut

nucă

O

ne-ahs-jah

owl

bufniță

P

bi-sodih

pig

porc

Q

ca-yeilth

quiver

tolbă

R

gah

rabbit

iepure

S

dibeh

sheep

oaie

T

than-zie

turkey

curcan

U

no-da-ih

ute

(mașină) utilitară

V

a-keh-di-glini

victor

învingător

W

gloe-ih

weasel

nevăstuică

X

al-an-as-dzoh

cross

cruce

Y

tsah-as-zih

yucca

yucca

Z

besh-do-gliz

zinc

zinc

 

Dacă vrem să transmitem un cuvînt ca help (ajutor), folosim cuvintele Navajo din tabel  care corespund inițialelor H, E, L, P, adică zicem lin țe dibé-iazii bi-sodii (e mai ușor de redat pronunția în română pentru că noi avem o limbă fonetică). Chiar dacă mesajul ajunge la un inamic cunoscător de Navajo, tot nu poate fi descifrat, în absența codului: ce să înțelegi din enumerarea cal, elan, miel, porc? În plus, nu toate mesajele transmise trebuiau formate din inițialele echivalentelor englezești: codul original mai cuprinde o listă de 450 de cuvinte militare (inexistente în Navajo) care, trebuind să fie memorate de codetalkers, au fost alese să fie cît mai descriptive.

De exemplu, gradele militare erau codificate prin însemnele de pe epoleți: generalul-maior era desemnat printr-o sintagmă în Navajo care însemna „două stele”, generalul de brigadă – „o stea”, colonelul – „vultur de argint”, locotenent-colonelul – „frunză de stejar argintie”, maiorul – „frunză de stejar aurie”, căpitanul – „două linii argintii” etc. Avionul de observație era „bufniță”, avionul torpilor era „rîndunică”, avionul de luptă – „pasăre-colibri”, avionul de patrulare – „cioară”, avionul de transport – „uliu”. Submarinul era „pește de fier”, crucișătorul – „balenă”. Forțele terestre amfibii erau „broaște”, grenada de mînă era „cartof”, bombele aeropurtate erau „ouă”, soldatul inamic era „față de cîine”, ianuarie – „zăpadă întărită”, decembrie – „Crăciun”, aprilie – „plantă mică”, mai – „plantă mare”, America era „mama noastră”, America de Sud – „mama noastră sud”, China – „păr cu codițe”, Franța – „barbă”, India – „haine albe”, Rusia – „armata roșie”, Japonia – „asiatic”, Germania – „cască de fier”, Alaska – „cu iarnă” (am spicuit dintr-o listă de zece pagini, din 1945, desecretizată în zilele noastre).

Codul a fost un factor-cheie în victoriile obținute de infanteria marină americană în bătăliile crîncene de la Iwo Jima, Saipan și alte locuri din teatrul de război din Oceanul Pacific. Un supraviețuitor al acelor evenimente povestește că, pe insula Iwo Jima, o companie de marines era încolțită de japonezi din trei direcții și nu avea nici o șansă. Comandantul companiei scrie repede un mesaj de ajutor. Îl dă unui codetalker Navajo, care răcnește în telefon, mai departe: dibé anáá áchiʹ iʹh biih ah-del-tahi dééh naʹastsʹ oosí tazhii tl'oh chin liʹ iʹ  daʹatsaah táa hasta ʹ a ʹ naaki shash. La celălalt capăt al firului, un alt codetalker notează: Send blow-up team to hill 326B (trimiteți detașament de distrugeri la dealul 362B). După 20 de secunde, comandamentul de pe plajă trimite o echipă de salvare.

Analele istorice militare consemnează azi faptul că infanteriștii marini nu ar fi luat niciodată insula fără acești soldați Navajo, șase la număr, care, în primele două zile ale bătăliei, au lucrat non-stop, trimițînd și primind peste 800 de mesaje, fără nici o eroare. Decodificarea mesajului de mai sus este: sheep, eyes, nose, deer, demolition, tea, mouse, turkey, onion, sick horse, 3, 6, 2, bear (oaie, ochi, nas, cerb, explozie, ceai, șoarece, curcan, ceapă, cal bolnav, 3, 6, 2, urs). Explicații suplimentare: anáá / ah-nah = eyes = E, áchi / a-chin = nose = N; ah-del-tahi, codificare pentru demolition/blow-up; dééh / d-ah = tea = T; plus M din cuvîntul următor rezultă „team”; tł'oh chin / tlo-chin = onion = O. Cal bolnav e codificare pentru deal.

Datorită valorii sale, codul a rămas secret chiar și după încheierea războiului. Întregul program a fost desecretizat abia pe 16 august 1968, însă numai cu timpul a început lumea să înțeleagă rolul său crucial. În 1982, președintele Ronald Reagan decretează 14 august ca zi națională a vorbitorilor de cod Navajo. În 2000, Congresul american acordă medalii speciale de aur celor 29 de Navajo care au alcătuit codul, și altele, de argint, celor care au făcut parte ulterior din program. Pe spatele medaliilor stă scris, în această limbă amerindiană: „Cu limba Navajo au înfrînt inamicul”.

Laura Carmen Cuțitaru este conferențiar la Literele ieșene, specializată în lingvistică americană.

Foto: Navajo codetalkers (wikimedia commons)