Pandemia de coronavirus, însoțită de evenimente și tendințe mai mult sau mai puțin legate de aceasta, au reactualizat nevoia lecturii a două cărți fundamentale ale sfîrșitului secolului trecut: Sfîrșitul istoriei și ultimul om (publicată în 1992) a lui Francis Fukuyama (născut în 1952) și Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale (1996) a lui Samuel Huntington (1927-2008).
Ambele cărți ale celor doi iluștri politologi americani au plecat de la articole-eseu publicate în reviste de specialitate, (Fukuyama în The National Interest – august 1989, Huntington în Foreign Affairs, vara 1993) și mie personal mi-au marcat cariera de jurnalist la BBC în anii 1990 și 2000. Pentru că acesta este un articol de presă și nu unul academic, mă văd obligat să expun foarte pe scurt ideea de bază a celor două cărți, deși mesajul e mult mai complex.
În esență, Fukuyama susținea că, după Războiul Rece, omenirea se va îndrepta către democrația liberală, chiar dacă ritmurile în diferite zone ale globului vor fi diferite. Huntington, dimpotrivă, prevedea că, în noua situație, naționalismul și religia, minimalizate de Fukuyama, vor juca un rol major și el a împărțit lumea în șapte „civilizații”, care se află adeseori în conflict una cu cealaltă.
● Sfîrșitul „Sfîrșitului istoriei”
Atacurile din 11 septembrie 2001 și invaziile conduse de Statele Unite în Afganistan și Irak au readus în atenție cele două cărți.
Fukuyama a fost chiar semnatar al Manifestului pentru un nou secol american – practic, documentul programatic al curentului neo-conservator, alături de personaje-cheie ale administrației președintelui George W. Bush (2001-2009), ca vicepreședintele Dick Cheney, ministrul Apărării Donald Rumsfeld și adjunctul acestuia, Paul Wolfowitz.
Eșecul post-intervenție și schimbare de regim în Afganistan și Irak, ca și respingerea transplantului democrației liberale în cele două țări – unul dintre obiectivele declarate ale curentului neo-conservator – i-au făcut pe mulți observatori să proclame „Sfîrșitul Sfîrșitului istoriei”, implicit victoria teoriilor lui Huntington asupra celor ale lui Fukuyama, acuzat, între altele, de naivitate.
Mai recent, ascensiunea Chinei (la care Fukuyama a revenit chiar din 2011 într-o dezbatere cu Weiwei Zhang, teoreticianul statului-civilizație chinez), politica externă tot mai agresivă a Beijing-ului, mai ales în contextul pandemiei de coronavirus, aparent pornită din orașul chinez Wuhan, au scos din nou la suprafață antiteza Fukuyama-Huntington (acesta din urmă menționînd în cartea sa China ca pe o civilizație separată).
● Avertismentele lui Fukuyama
Dar a fost oare Fukuyama un optimist și un naiv iremediabil cînd a publicat cartea sa? O lectură mai atentă a textului său relevă avertismentele pe care politologul american le-a inserat în cartea sa care celebrează victoria democrației liberale la sfîrșitul Războiului Rece.
În fapt, scrie Fukuyama, pericolul pentru democrațiile liberale nu vine esențialmente din partea regimurilor dictatoriale și autoritare din exterior, ci chiar din interiorul acestor democrații.
„Principiile economice liberale nu oferă sprijin comunităților tradiționale; din contra, tind să atomizeze și să separe oamenii”, avertizează Fukuyama.
Contrar afirmațiilor egalității absolute care, cel puțin retoric, guvernează ordinea liberală, Fukuyama susține că, dacă liberalismul încearcă „să scoată în afara legii diferențele dintre urît și frumos sau pretinde că o persoană fără picioare nu este doar spirituală, ci fizic egală cu cineva întreg în corp, atunci argumentul va ajunge în decursul timpului să se autorespingă, așa cum a fost comunismul”.
Vă sună cunoscut? George Floyd, Black Lives Matter, Cancel culture, Cultural appropriation, corectitudine politică, conservatori vs progresiști etc. – toate acestea sînt evenimente, fenomene și tendințe specifice democrațiilor liberale, care au dus la o exacerbare a tensiunilor, ba chiar la violențe în țările pe care Samuel Huntington le includea în civilizația occidentală.
Descrierea tradițională a lui Fukuyama ca triumfalist liberal ignoră profețiile sale mai întunecate cum ar fi „gîndirea modernă nu ridică bariere în calea unui viitor război nihilist împotriva democrației liberale din partea celor crescuți în sînul ei”. El avertizează că, contrar afirmațiilor invocate atît de des în numele său, „cei care rămîn nemulțumiți vor avea întotdeauna potențialul de a repeta istoria”.
● Ciocnirea civilizațiilor în SUA
Cît despre Huntington, cheia de interpretare este oarecum diferită și, de asemenea, nuanțată: China și Rusia au devenit mai agresive, dar mișcările islamiste radicale Al-Qaeda și Statul Islamic au eșuat, însă ciocnirea civilizațiilor rămîne mai aproape de realitate decît sfîrșitul istoriei.
În ultimii ani ai vieții, Huntington a introdus ciocnirea civilizațiilor în analiza societății americane. El devenise obsedat de evoluția demografică din SUA.
Huntington era preocupat de faptul că concentrarea hispanicilor din vestul SUA ar putea duce la o creștere a naționalismului mexican și la o mișcare politică ce ar putea cere reîntoarcerea teritoriului la Mexic, care a fost anexat de americani în războiul din 1848.
Huntington și-a exprimat teama că moștenirea anglo-americană a fost subminată și că este indispensabilă procesului de dezvoltare din America. El a vrut să păstreze America albă mai degrabă decît să existe o democrație multirasială.
Iar aceste preocupări ale lui Huntington la sfîrșitul vieții i-au atras acuzații de rasism. Cert este că Statele Unite sînt azi o țară mai divizată ca oricînd, cel puțin în ultimul secol, iar faliile din societate duc cu gîndul tocmai la teoriile huntingtoniene tîrzii.
În concluzie, Fukuyama și Huntington rămîn actuali și azi, așa cum Biblia rămîne actuală după mai bine de două milenii.
Pericolul este însă o interpretare a aparentelor profeții cuprinse în aceste texte într-o cheie actuală, complet ruptă de contextul în care au fost ele scrise cu ani, decenii, secole sau chiar milenii în urmă.
În încheiere, o recomandare: recitiți-i pe Fukuyama și pe Huntington. N-o să vă pară rău.
Petru Clej este jurnalist, corespondent RFI la Londra.
