Comemorarea a 75 de ani de la eliberarea lagărului de exterminare nazist de la Auschwitz și a 79 de ani de la pogromul legionar de la București a fost prilejul publicării unor articole pe această temă pe pagina de Internet Radio France Internationale România.

Pe pagina de Facebook RFI aceste articole au generat numeroase comentarii, majoritatea mai degrabă negative.

Iată și cîteva exemple:

„Nu vă e rușine să scrieți așa ceva? Mizeriilor, despre criminalul de război Wass Albert care a fost găsit responsabil de moartea românilor din Ardeal, executați de militarii unguri în perioada ocupării Transilvaniei de Nord, în 1940, nimic? Acest criminal de război are statui prin Miercurea Ciuc. Cine vă plătește să batjocoriți istoria românilor, cine vă plătește să dezinformați?“

„Dar un documentar despre crimele săvîrşite în România de către: Ernö Neulandër, Boris Grundberg, Hannah Rabinshon, Iordan Dragan Rusev, Saul Bruckner, László Luka, Silaghi László etc., etc., etc. nu aveți? Dar un documentar despre cum şi de ce a început răscoala țărănească de la 1907 nu aveți? Au fost nedreptăți istorice şi din partea evreilor, peste tot în lume pe unde au fost aceştia şi încă după Retragerea Aureliană!“

„Ar trebui inființat un institut al crimelor comise de evrei contra românilor în ultimii 100 de ani, crimele din 1907, cele din al Doilea Război Mondial cînd au comis crime înfiorătoare contra românilor, aducerea comunismului, crimele contra anticomuniștilor.“

„Mișcarea internațional-socialistă a fost și mai ucigașă și mai teroristă decît aia național-socialistă. 100 de milioane de oameni a ucis comunismul și numărătoarea continuă. Și nu o condamnă nimeni.“

Astfel de comentarii apar în subsolul oricăror articole în limba română despre Holocaust, numărul fiind de ordinul miilor.

Am putea spune că, ori de cîte ori apare un articol pe Internet despre trecutul fascist din România, reacția exprimată de numeroși cititori este una previzibilă, aproape pavloviană, aș spune.

Ce este whataboutism-ul?

De fiecare dată cînd sînt menționate crimele comise fie de legionari, fie de regimul condus de Ion Antonescu, vine replica: „Dar de comuniști de ce nu scrieți nimic?“.

Acest mod de a reacționa reprezintă în esență tentativa de a muta discuția de pe un plan nefavorabil pe unul favorabil și este numit în limba engleză whataboutism, care provine de la „What about?“ – „Dar despre?“.

Concret, whataboutism-ul este asociat mai ales cu propaganda sovietică din timpul Războiului Rece.

De fiecare dată cînd din Statele Unite erau exprimate critici la adresa represiunii și încălcării flagrante a drepturilor omului în URSS, replica propagandei de la Kremlin era promptă: „Dar de discriminarea rasială din SUA de ce nu spuneți nimic? De ce nu vorbiți de șomajul de la voi?“.

Revenind la comparația fascism (legionarism) – comunism, reacția de respingere sau minimalizare a efectelor negative din perioada 1938-1944 din România în comparație cu cele din perioada 1944-1989 este relativ ușor de înțeles.

Victimele perioadei fasciste sînt în imensa lor majoritate evrei și romi (percepuți ca „străini“), în timp ce victimele perioadei comuniste sînt români (sau percepuți ca atare).

În plus, legionarii și Antonescu au fost inamicii comuniștilor, iar azi crimele comise de ei în perioada 1940-1944 sînt adesori puse la îndoială de anticomuniști, dat fiind narativul istoric din vremea regimului comunist.

Raportul Comisiei Wiesel

Publicarea în 2004 a Raportului Final al Comisiei Intenaționale „Elie Wiesel“ pentru studierea Holocaustului din România nu a schimbat fundamental scepticismul în opinia publică românească.

Recent, directorul Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“, Alexandru Florian, afirma că doar 36% din români acceptă faptul că în România a avut loc un Holocaust.

Raportul Comisiei Wiesel pune în seama statului român din perioada 1940-1944 moartea a 280-380.000 de evrei și a 11.000 de romi, dar aceste cifre sînt privite cu scepticism și chiar ostilitate de cei care nu vor să accepte o realitate istorică greu de contestat.

Această ostilitate este agravată și de existența unui act normativ – Ordonanța de Urgență 31/2002 – care interzice organizațiile fasciste și legionare, incriminează apologia unor persoane condamnate pentru crime împotriva umanității (Ion Antonescu la loc de frunte) ca și negarea Holocaustului.

Adoptată de Guvernul Adrian Năstase în perioada aderării României la NATO și la Uniunea Europeană și înăsprită prin prevederile Legii 217 din 2015, OUG 31/2002 a avut efecte practice minime, concretizate doar în îndepărtarea din public a unor busturi ale lui Antonescu.

În rest, nici o persoană nu a fost condamnată definitiv în Justiție în aproape 18 ani pentru apologia lui Antonescu sau pentru negarea Holocaustului.

În spatele acestei atitudini ostile men-ționării trecutului fascist stă de multe ori antisemitismul, exprimat adeseori fățiș, și responsabilitatea aruncată pe seama evreilor pentru aducerea comunismului în România.

Cei care recurg la whataboutism invocă adeseori dubla măsură în tratarea crimelor fasciste față de cele comuniste și ridică obiecția că, în timp ce organizațiile fasciste și legionare sînt interzise, cele comuniste nu au astfel de interdicții.

Nu puțini sînt aceia care neagă caracterul fascist al Mișcării Legionare, deși istorici din străinătate (Armin Heinen, Traian Sandu, Roland Clark, Oliver Jens Schmitt) au publicat lucrări în care demonstrează foarte clar această afiliere ideologică.

Holocaustul provoacă iritare

Holocaustul este evenimentul istoric care generează iritare din partea multor anticomuniști, iar aici whataboutism-ul se manifestă din plin, cel mai frecvent fiind invocată cifra de 100 de milioane de victime puse în seama comuniștilor de Cartea Neagră a Comunismului publicată în Franța în 1997 de un colectiv de istorici coordonat de Stéphane Courtois, mai mare decît numărul victimelor fascismului, susțin anticomuniștii.

Gama de atitudini în acest domeniu a fost sistematizată de directorul Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor din România, Adrian Cioflâncă, într-un interviu RFI din 2015:

„A condiționa memoria Holocaustului de memoria comunismului este ca și cum am intra în logica întoarsă pe dos a competiției totalitare dintre fascism și comunism. Am observat zilele acestea patru tipuri de raționamente:

● Excluzionismul: memoria comunismului o exclude pe cea a Holocaustului. Excluzionismul introduce insidios sugestia că evreii au adus comunismul și că Holocaustul a fost cumva justificat, iar memoria Holocaustului e o formă de gratificare a comunismului. E categoria cea mai radicală în care găsim neolegionari, antisemiți, anticomuniști nedemocratici etc.

● Falsul comparatism, al celor care ne îndeamnă să comparăm Holocaustul și comunismul doar pentru a vedea asemănările sau pentru a atrage asupra comunismului tipul de atenție de care are parte Holocaustul. Falsul comparatism anulează diferențele și presupune că crima s-a produs în același fel într-o parte și în alta, or există și diferențe esențiale care trebuie recunoscute în orice demers de cunoaștere.

● Universalismul suferinței. Pledat de cei care, atunci cînd aduci vorba de suferințele din timpul Holocaustului, îți invocă toate suferințele din lume și din toate timpurile. Efectul este că specificitatea Holocaustului își pierde semnificația și că agenții memoriei Holocaustului sînt făcuți datori să slujească pe altarul tuturor memoriilor.

● Memoria simetrică. Este rezultatul unui tip de tranzacție, dacă nu chiar de șantaj: memoria comunismului îi spune memoriei Holocaustului că te las să te manifești dacă mergem braț la braț. Or, este vorba de memorii parțial diferite, cu referențiale și resurse sociale uneori diferite. Memoria suferințelor din timpul comunismului trebuie să trăiască prin forțe proprii și să iasă din logica tranzacțională, care jignește memoria celor care au suferit în Holocaust.“

În definitiv, de ce ar conta astfel de atitudini? Constituie fascismul și legionarismul o amenințare pentru democrația românească de azi, mai mult decît comunismul?

Mulți dintre cei care practică whata-boutism-ul fascism/legionarism – comunism manifestă tendințe naționaliste și chiar ultranaționaliste. În argumentația lor se include atitudinea anticomunistă a Mișcării Legionare și a lui Ion Antonescu. Ce nu realizează acești oameni este că, în secolul XXI, opoziția fascism/legionarism – comunism este depășită.

Cele două ideologii au avut, acum 75‑80 de ani, un inamic comun: democrația. Iar azi moștenitorii acestor două ideologii care au inspirat genocidurile secolului XX au același inamic din secolul trecut: democrația.

Petru Clej este corespondent la RFI.

Foto: wikimedia commons