Despre „î” și „â”

3 octombrie 2021
Despre „î” și „â” jpeg

Teritoriile locuite azi de britanici au fost, ca și ale noastre, provincie romană. În plus, așa cum se știe, în 1066 au fost cucerite de normanzi (vikingi galicizați), așa că alfabetul runic, pe care popoarele germanice l-au folosit în vechime, nu avea cum să supraviețuiască, fiind înlocuit cu alfabetul latin. Au existat probleme, desigur, la înlocuirea semnelor, fiindcă sunetele din cele două limbi nu coincideau, însă chestiunea s-a tranșat în decursul secolelor. La o astfel de problemă aș dori să mă refer azi, dar nu în legătură cu alfabetul englezilor, ci cu al nostru: la 17 februarie 1993, Academia Română a hotărît înlocuirea literei î cu â într-o seamă de contexte, și a lui sînt cu sunt, iar de atunci încoace (curînd se fac treizeci de ani) disputa, cearta și jignirile nu au încetat, chiar în mediile culte, între cei care au adoptat recomandările Academiei și cei care au continuat să scrie în ortografia veche. Așa că m-am gîndit să fac puțină lumină asupra subiectului.

Cele mai vechi manuscrise în limba română care s-au păstrat în cultura noastră datează de la sfîrșitul secolului al XV-lea și începutul celui următor, iar alfabetul folosit e de două tipuri – chirilic, împrumutat de la bulgari (în Scrisoarea lui Neacșu, 1521) și latin (în Fragmentul Todorescu, cca. 1570). În secolul al XIX-lea, în epoca de formare a limbii române moderne, în contextul istoric al neolatinizării promovate de Școala Ardeleană, alfabetul chirilic începe să fie înlocuit cu cel latin, iar scriitorii din Principate adoptă un alfabet de tranziție, care le combină pe cele două.

Simplificînd foarte mult pentru publicul cititor informații luate din mari lingviști români (G. Ivănescu, Flora Șuteu), amintesc că nu e ușor să ai consens asupra simbolurilor care trebuie adoptate în asemenea circumstanțe. Unele semne chirilice nu au echivalent latinesc. Astfel că s-au diferențiat două curente: primul a notat sunetele inexistente în latină, dar prezente în română (î, ș sau ț printre ele) prin litere sau grupuri de litere latinești fără semne diacritice: de exemplu, și se scria si, dar se citea și, ți se scria ti. O scriere etimologizantă, greoaie, care nu avea cum să se impună și nici nu s-a impus. Cel de-al doilea a promovat o notare fonetică. Această abordare era singura rațională și, la modul ideal, ar fi trebuit să respecte principiul fundamental al ortografiei fonetice: un sunet – un singur simbol. În loc, Heliade Rădulescu, inițiatorul curentului, a propus tot litere latinești, dar cu semne diacritice (ar fi trebuit inventate semne noi). Pînă pe la 1880, această scriere fonetico-etimologizantă e dominantă în scrierile și publicațiile vremii, într-un fel de haos generalizat, pentru că literații nu cad de acord asupra tuturor aspectelor. Astfel că, la un moment dat, aproape fiecare scriitor are propria ortografie. În ceea ce privește sunetul î, acesta e notat în diverse feluri, uneori diferit în cadrul aceluiași cuvînt, în funcție de poziție (principiu preluat din norma ortografică chirilică, unde găsim mai multe notații pentru acest sunet!). În fine, reforme succesive (1881, 1932, 1953) au ca rezultat întărirea caracterului fonetic al modului în care se scrie românește. În 1953 (dată pînă la care, dintre nenumăratele feluri în care se scrie î, rămîn doar î și â), se renunță la grafemul â. În 1965, în regimul lui Ceaușescu, se decide reintroducerea lui, doar în cuvîntul român și derivate. În 1993, Academia votează ceea ce știm deja (singurul academician lingvist din sală, Ion Coteanu, opunîndu-se, din ce îmi amintesc).

În jurul literei â a existat dintotdeauna o controversă. Necesitatea menținerii ei a fost mereu argumentată cu motive care țin de etimologie: forma amintește de originea latinească a lexemului – de exemplu, în cuvîntul mână se recunoaște mai ușor etimonul manus. Lucrul e adevărat, dar se pot aduce contraargumente – nu emoționale/politice, ci științifice: foarte multe dintre cuvintele care conțin sunetul î provin din limbi nelatine (e.g. tîrg – din slava veche, cîntar – din turcă, a mîntui – din maghiară). Dacă le scriem cu â, falsificăm etimonul. Iar dacă admitem principiul etimologic, atunci el trebuie aplicat peste tot, ceea ce înseamnă că fiecare cuvînt care conține sunetul î trebuie scris fie cu â, fie cu î, în funcție de proveniență. O absurditate perfectă.

În schimb, dacă susținem că ortografia noastră e fonetică, atunci nu trebuie să facem concesii etimologiilor, ci să admitem că e o complicație inutilă să avem două semne pentru același sunet. Dintre î și â, unul trebuie să dispară – oricare. Nici argumentul adus de unii în favoarea dublei scrieri, acela că dispariția lui â ar ascunde o dorință de slavizare, nu se susține: trebuie recunoscută ironia faptului de a aplica o normă a scrierii slave (subliniată mai sus) sub pretextul afirmării latinității. Nu există nici un motiv lingvistic pentru a scrie î la început și sfîrșit de cuvînt, dar â în interior. Și ce complicație aduce regula aceasta pentru marea masă de utilizatori care trebuie să fie în stare să recunoască cuvintele prefixate, pentru că, în acest caz, chiar dacă se află în interiorul cuvîntului, sunetul buclucaș trebuie scris cu î!

Celor care protestează față de această observație le spun următoarele. Ne primim limba maternă fiecare într-un anume stadiu al evoluției ei istorice, iar schimbările care s-au petrecut în ea înainte de noi sînt motivate de o mulțime de factori (fizici, psihici, geografici), de „forțe oarbe” care acționează simultan, cum le numește Saussure. Explicația schimbării în limbă a fost căutată de lingviști ca un fel de Sfînt Graal, dar una de dată recentă, formulată de un lingvist de la Harvard, e „legea minimului efort”. Limba se schimbă pentru că omul caută natural cea mai simplă și ușoară cale de a face un lucru. Legea lui Zipf privește limba în modul cel mai onest cu putință: e un instrument cultural și trebuie folosit ca atare (punct de vedere de bun-simț, împărtășit de mulți alți lingviști, mai ales cei antropologi). Dacă ceva e complicat, simplifici, renunți (la terminații gramaticale, forme neregulate etc.). Nu e nici o virtute în sine în faptul de a fi în stare să recunoști cuvintele prefixate. În schimb, cîte forme aberante am văzut scrise peste tot (ânțeleg, neâncetat, chiar sânt – la care mă voi referi mai jos). Dacă limba e dată ca să ne putem înțelege unii cu alții, atunci hotărîrea din 1993 nu prea și-a atins scopul. În plus, ca să fiu chițibușară și să merg pe proceduri, recomandarea Academiei nu a trecut niciodată prin Parlament, ca să devină lege și să fie adoptată de întregul sistemul de învățămînt.

În ceea ce privește forma verbală sînt versus sunt, argumentul circulat pînă la saturație de aceia care o susțin pe a doua e că, în latină, verbul a fi la indicativ prezent se conjugă sum, es, est, sumus, estis, sunt (susținători neintrigați de faptul că și sum a ajuns sunt). Dar aceste forme aparțin limbii latine literare, scrise, culte, a capodoperelor care au rămas în istorie, nicidecum limbii latine populare. Pentru că, la baza limbii române (dar și a celorlalte limbi surori de azi – franceza, spaniola etc.) stă latina populară, adică limba vorbită de clasele mijlocii și de jos dintr-un teritoriu specific al Imperiului Roman. Oricum, vechile forme literare de mai sus nici nu au rămas intacte, ci s-au redus prin căderea consoanelor finale: de exemplu, sum și sunt au dat azi îs/-s dintr-o propoziție ca (Eu/Ei) Îs pe drum / Nu-s pe drum. În schimb, așa cum arată Ivănescu, „latina populară și-a creat unele forme verbale noi, inexistente în latina clasică”. Est  (redus la e de azi) a fost dublat de o creație *estit/*este, iar „actualul sînt (persoana a III-a plural) presupune un *sintu/sentu” (forme reconstruite).

Rezistența la schimbarea ortografică e, mai degrabă, motivată de psihicul nostru. Ne-am obișnuit să vedem o anumită formă scrisă. Deși eu folosesc tot ortografia veche (dar nu din comoditate, ci pentru că susțin fonetismul), recunosc că mi s-ar părea ciudat să încep să scriu romîn (cum s-a și scris o perioadă, înainte să mă nasc). Dar senzația de ciudățenie ar fi nesemnificativă și ar dispărea curînd prin obișnuință. Iar dacă ieși din percepția greșită că limba ar avea de suferit în vreun fel, dacă renunți la măruntul tău confort vizual de moment și conștientizezi beneficiul acestei simplificări, atunci problema dispare.

Laura Carmen Cuțitaru este conferențiar la Literele ieșene, specializată în lingvistică americană. 

image png
Ceasurile organismelor
Majoritatea organismelor vii au astfel de ritmuri sincronizate cu o durată de aproximativ 24 de ore, cea a unei zile pe Pămînt.
image png
Scrierea și scrisul
Cînd unii «intelectuali» catadicsesc (nu catadixesc!) să scrie cîteva rînduri, îți pui mîinile în cap! Dixi!...”
p 22 la Necsulescu jpg
Mama, între Leagăn și Lege
Cu alte cuvinte, a seta o limită fermă și apoi a putea fi alături de copil în stările lui de revoltă, furie și neputință în timp ce asimilează limita.
image png
De la supă la politică
Anul trecut, o investigație jurnalistică a WELT a scos la iveală țelul principal al asociației: acela de a se transforma într-un partid politic.
p 22 jpg
Limba trădătoare
Și, cu toate acestea, ce capacitate formidabilă au de a distruge vieți…”.
image png
Casă bună
Însă, de bună seamă, pe vremea lui Socrate, și casele erau mai... reziliente, și timpul avea mai multă răbdare...
p 22 Radu Paraschivescu WC jpg
Radu Paraschivescu. Portret sumar
Cărţile lui Radu Paraschivescu sînt mărturia unei curiozităţi insaţiabile, a unui umor inefabil şi a unei verve torenţiale.
p 22 WC jpg
„Trecutul e o țară străină“
Ethos creștin? Indiferent de explicație, gestul este de o noblețe spirituală pe care ar trebui să o invidiem de-a dreptul.
image png
Cînd trădarea e familiară
Filmul devine astfel o restituire simbolică pentru experiențele trăite.
p 7 coperta 1 jpg
Sfîrșitul visului african
Începutul „oficial” al Françafrique e considerat anul 1962, cînd Charles de Gaulle l-a însărcinat pe Jacques Foccart, întemeietorul unei firme de import-export de succes, cu coordonarea politicii africane a Franței.
p 22 la Gherghina WC jpg
Cabinetul de curiozități al evoluției
În ciuda spectaculoasei diversități a organismelor vii, evoluția a făcut ca, prin înrudirea lor, acestea să se asemene ramurilor unui singur arbore.
image png
Sofisme combinate
Și în cazul comunicării interpersonale, distincția dintre „public” și „privat” contează.
fbman png
Testul omului-facebook
Dar să identificăm oamenii-facebook din lumea noastră și să îi tratăm ca atare, încă mai putem.
image png
Încăpățînare discursivă
Altminteri, cînd politicienii nu-și înțeleg misiunea, cheltuindu-și energia în dispute stupide și inutile, rezultatul poate fi ușor de ghicit.
1031 22 23 jpg
O lume schizoidă
Laura Carmen Cuțitaru este conferențiar la Literele ieșene, specializată în lingvistică americană.
the running man jpg
Arta figurativă și teoria recapitulării
Totodată, ambele dezvăluie peisaje unice, de o frumusețe nemaiîntîlnită.
image png
Dezamăgirea ca „dezvrăjire”
Este o deșteptare amară, dar deșteptare. Ni se pare că ni s-a luat un solz de pe ochi.
image png
De ce 2 și nu 1
Ajunși în acest ultim punct, tot ceea ce putem, așadar, conștientiza e că nu sîntem niciodată 1, ci 2, că nu sîntem niciodată singuri
image png
Oglinzile sparte ale organismelor
Astfel, poate că natura se repetă, dar nu vrea mereu să spună același lucru.
image png
Topografia iertării
Uneori, poate să apară efectul iertării de sine pentru neputința de a ierta pe alții din afară.
p 23 WC jpg
Etică și igienă
Revenind acum la psihologie și experimente, Arie Bos notează că „acolo unde miroase a substanțe de igienă, oamenii se comportă mai sociabil și mai generos”.
p 21 Viktor E  Frankl WC jpg
Pustiul refuzat
Nimic de adăugat, nimic de comentat.
p 22 jpg
Contradicțiile dreptului proprietății intelectuale
Ce înseamnă, mai exact, forma radicală a ideii? Înseamnă forma simplificată și agresivă a ideii.
p 7 LibertÔÇÜ 6 jpg
Dreptate pentru vînzătorii stradali
Comerțul stradal e o activitate economică legitimă prin care își cîștigă existența milioane de oameni.

Parteneri

femeie la piata 2454169785 jpg
Planta cu care legumicultorii câștigă bani chiar și iarna. Se cultivă în solarii, crește rapid și va fi foarte solicitată după Anul Nou
Deja ne apropiem cu pași repezi de începutul iernii, însă pentru legumicultorii din țara noastră, munca nu se oprește nici măcar acum!
test IQ concentrare jpg
Alimentele care ne ajută creierul să se concentreze mai bine. Nu trebuie să ne lipsească din dieta zilnică
Alimentele pe care le consumăm ne vor afecta nu numai greutatea, ci și abilitatea de a ne concentra de-a lungul zilei.
miscare jpg
Cinci obiceiuri pe care le face un gastroenterolog în fiecare zi pentru o îmbătrânire sănătoasă
Plimbările zilnice, o dietă nutritivă, reducerea consumului de băuturi alcoolice și un somn mai bun sunt modalitățile prin care un gastroenterolog își menține sănătatea.
tarantula 1 jpg
Un bărbat a încercat să iasă din Peru cu sute de insecte lipite de corp. Câte specii au identificat polițiștii
Un bărbat aflat în Peru a fost oprit de polițiști în aeroport după ce a încercat să părăsească țara cu sute de insecte.
caine Foto Ilegis jpg
Cuvintele pe care un câine le înțelege. Singurele comenzi care îi atrag atenția
Cuvintele pe care un câine le înțelege și comenzi care îi atrag atenția sunt esențiale pentru o comunicare eficientă între stăpân și animalul de companie.
Racheta balistica FOTO Profimedia jpg
Rusia a lansat o rachetă balistică intercontinentală asupra Ucrainei. Atacul a provocat pagube și întreruperi de curent
Rusia a lansat joi, 21 noiembrie, dimineața devreme, o rachetă balistică intercontinentală (ICBM) asupra Ucrainei, marcând o escaladare semnificativă a atacului său în curs asupra țării, scrie Kyiv Post.
img 33 529 jpg
Pericolul din cartierele-dormitor din Capitală: O junglă urbană expusă catastrofelor
Cartierele-dormitor situate la periferia Bucureștiului, cum este celebrul Militari Residence, atrag tot mai mult atenția experților din cauza riscurilor majore care pândesc locuitorii.
actulde donatie
Donația posesiunii Hunedoara, prima atestare documentară a familiei Hunedoreștilor
Actul de donaţie din 1409 reprezintă prima atestare documentară a familiei Hunedoreștilor. Prin acest act, datat la 18 octombrie 1409, regele Sigismund de Luxemburg (1384-1437), donează posesiunea regală Hunedoara (lat. possessionem nostram regalem Hwnyadwar) lui Voicu şi familiei sale.
Adevarul (2) (7) (1) jpg
Fertilizarea in vitro – Șansa ta la fericirea de a fi părinte
În ultimii ani, a devenit foarte populară metoda de fertilizare in vitro (FIV), care oferă multor cupluri posibilitatea de a fi fericiți, de a-și ține propriul copil în brațe. Multe femei nu reușesc să devină mame prin metoda convențională.