În ciuda unei impresii generale potrivit căreia e inutil să încerci să comunici cu extratereștrii atîta timp cît nimeni nu a văzut vreunul, de cîteva decenii încoace se fac serioase eforturi în această direcție. De fapt, aș remarca dublul sens al acestor eforturi: deoarece un canal de comunicare deschis pentru mesaje presupune două entități – omul, la un capăt, și extraterestrul, la celălalt capăt –, atunci o parte a cercetării științifice se va concentra asupra întrebării „Poate omul înțelege limba lui ET?”, iar cealaltă parte se va concentra asupra întrebării „Poate omul să se facă înțeles de ET?”. Excluzînd cazul ideal în care omul și ET sînt la fel de inteligenți, în prima direcție se speră că omul este destul de inteligent, în a doua – că ET este destul de inteligent.

Capacitatea omului de a înțelege limba extratereștrilor este subiectul articolului viitor. Astăzi voi descrie un exemplu de efort științific de a face gîndirea umană accesibilă extratereștrilor, o întreprindere extrem de anevoioasă din moment ce, în cadrul speciei noastre, ne facem cunoscută gîndirea prin limbaj și nu altfel (telepatic, să zicem). Aceasta înseamnă că problema se pune în cu totul alți termeni decît învățarea/predarea unei limbi străine, proces în care respectăm convenția de a numi într-un fel – și nu în altul – obiecte, acțiuni, fenomene etc. pe care le cunoaștem cu toții ca realității ale lumii/planetei noastre. În comunicarea cu ET, la distanță, nu există posibilitatea prezentării unui obiect din lumea naturală în asociere cu o emisie sonoră (cuvîntul rostit) sau simboluri grafice (cuvîntul scris) – și chiar în cazul unei întîlniri tête-a-tête cu ET, tot nu putem presupune automat că entitatea dispune de aparat fonator. De aici rezultă că trebuie să ne transpunem gîndirea tot într-un fel de limbaj, de cod, pe care apoi să-l transmitem în spațiu.

O încercare celebră în acest sens este limba Lincos (de la sintagma latinească lingua cosmica), construită în anii 1960 de matematicianul olandez Hans Freudenthal, profesor la Universitatea din Utrecht. Savantul pleacă de la următoarea premisă: trebuie transmis prin unde radio un cod în care să fie stabilite legături cît mai evidente între simboluri și concepte generale, cu creșterea treptată a gradului de complexitate.

Făcînd aici o paranteză, să precizăm că și codul Morse este un cod din comunicațiile radio, dar el nu poate fi folosit în transmisiunile cosmice pentru că se bazează pe simboluri lingvistice (și pe cifrele de la 0 la 9): sunetele sînt pulsații scurte sau lungi, iar literelor le corespunde un punct (care e socotit o unitate) sau o linie (socotită trei unități). De exemplu, A este punct și linie . _ , B este _ …, C este _ . _ . , și așa mai departe. Litere sînt despărțite de un spațiu de trei unități (reprezentate audio ca momente de pauză, de tăcere), iar cuvintele de șapte. Prin înlocuirea secvențelor de semne cu literele corespunzătoare se obțin cuvinte într-o anumită limbă. Chiar dacă toată omenirea ar vorbi o singură limbă (și nu circa 7.000, cîte se estimează a exista în prezent), care ar putea fi transmisă radio printr-un cod de tip Morse, descifrarea acesteia ar fi o sarcină insurmontabilă pentru ET deoarece nici un cuvînt nu transmite implicit informație despre obiectul pe care îl numește. Limba este o convenție socială, ea nu descrie natural, automat, nimic.

De aceea, lui Freudenthal i s-a părut cel mai simplu să apeleze la noțiuni de bază descrise cu ajutorul simbolurilor din aritmetică, iar aceste noțiuni să fie transmise cu ajutorul unui alfabet gen Morse, format din semnale de diverse durate. Mai întîi se predau numerele naturale (de la 1 la 9) printr-o serie de pulsiuni repetate, separate de pauze. Apoi se predă conceptul de mărime (mai mare, mai mic, egalitate, inegalitate), fiecare nou simbol introdus fiind separat de celelalte prin pauze mai lungi, care să semnaleze noutatea:

. . . . . > . . .

. . . <  . .

. . = . .

. . . ≠ . . . .

Apoi conceptul de adăugare și scădere astfel:

            . . . + .  = . . . .

            . . . . . - . . = . . .

Apoi se introduce scrierea numerelor în sistemul binar:

. = 1

. . = 10

. . . = 11

. . . . = 100

. . . . . = 101

. . . . . . = 110 etc.

Urmează adunarea, scăderea, înmulțirea, împărțirea, noțiunea de variabilă și cea opusă ei, aceea de constantă. Implicația e semnalată de simbolul prin relațiile de tipul a > 100 → a > 10. Introducerea unei întrebări, prin simbolul ? se face prin transmiterea conceptului de mărime necunoscută, anume prin lăsarea unei expresii matematice nerezolvată. Conceptul de nimic, de zero, e introdus ușor:

            11 – 1 = 10

            11 – 10 = 1

            11 – 11 = 0

Se observă că, pe de o parte, în această metodă, simbolurile împreună cu semnificația lor rezultă numai din exemple, deci trebuie date suficient de multe ca să nu existe probleme de interpretare. Pe de altă parte, fiecare informație nouă trebuie să se bazeze numai pe ceea ce a fost predat anterior, astfel încît, la orice moment n al „cursului”, cantitatea de informație să fie egală cu cantitatea de informație predată la momentul  n-1 plus o singură unitate de informație.

Freudenthal continuă prin construirea întregii aritmetici, urmată de secțiunea a doua în care se predau noțiuni legate de timp, de o a treia care descrie comportamentul și de o a patra care introduce noțiuni legate de spațiu, mișcare, masă, diverse capitole din fizică și tehnică precum și teoria relativității restrînse. Cartea este prima dintr-o serie planificată inițial de autor, dar neconcretizată vreodată.

De o complexitate crescîndă uluitoare, accesibilă numai celor înalt specializați din domeniul matematicii și al logicii matematice, limba Lincos e un exemplu de cod constrîns să funcționeze în limitele logicii umane și în condițiile existenței unui simplu canal de comunicare radio. Dar, citind și încercînd să înțeleg acest proiect, nu pot să nu (mă) întreb: Nu cumva înțelegem sistemul Lincos doar dacă avem, în minte, prestabilite, prin educația noastră matematică școlară, asocierile exacte dintre un simbol matematic și sensul său? Pentru că totul pare evident dacă ai deja în cap noțiunile. Cînd lucrurile devin tot mai complicate și nu mai înțelegi, avînd nevoie de cunoștințe avansate de logică matematică, atunci este pus sub semnul întrebării rezultatul unui efort bazat pe predarea de cunoștințe doar prin exemple și nu prin explicații. Dacă un pămîntean simplu înțelege Lincos în funcție de pregătirea lui matematică, și nu în mod natural (de exemplu, așa cum un copil mic intuiește conceptul de „mai mult” privind și comparînd două biberoane identice umplute cu cantități diferite de lapte), la ce să te aștepți de la ET?

A folosit la ceva codul acesta? În 1999, niște astrofizicieni canadieni au transmis către stelele apropiate un mesaj codificat în Lincos. Să mai adaug că nu au primit nici un răspuns, deocamdată? Dar mai așteptăm, vom trăi și vom vedea.

Laura Carmen Cuțitaru este conferențiar la Literele ieșene, specializată pe lingvistică americană.

Foto: Hans Freudenthal (wikimedia commons)