În lingvistica americană, o parte importantă a informațiilor referitoare la organizarea neurală a limbii vine din studierea greșelilor de tot felul pe care le facem, fără să vrem, atunci cînd vorbim. Victoria Fromkin, care a predat la celebra UCLA, are cărți și studii extinse pe această temă, iar din cercetările sale aplicate la limba engleză se desprind cîteva concluzii extraordinar de interesante: fenomenul este foarte comun, iar vorbitorii au tendința să facă aceleași tipuri de greșeli, lucru care semnalează o organizare similară a limbii în mintea lor.

În teoria gramaticală, toate sistemele descriptive recunosc existența unor straturi organizate ierarhic: nivelurile fonologic, morfologic, lexical, sintactic și semantic. Erorile spontane de vorbire demonstrează părerea unanimă exprimată de lingviști potrivit căreia la baza naturii semicontinue a unui mesaj rostit stă o înșiruire abstractă de segmente fonologice distincte, grupate într-o structură ierarhică formată din unități tot mai mari. Această structură multistratificată constituie, deci, o gramatică mentală, iar exemplele culese din viața reală de Fromkin (care a creat, astfel, o bază de date de peste 12.000 de iteme, care continuă să se îmbogățească și după moartea ei, survenită în 2000) arată că există două tipuri mari de erori: în primul rînd, la nivelul unităților lingvistice și, în al doilea rînd, la nivelul regulilor gramaticale.

Ceea ce este și mai interesant pentru noi e faptul că principiile extrase de Fromkin se aplică și la limba română, așa cum rezultă dintr-o analiză (fie și sumară) a unor greșeli neintenționate, culese de mine din vorbirea spontană a unor crainici de televiziune, invitați la talk-show-uri, profesori și studenți aflați în variate contexte, cunoscuți și prieteni, membri ai familiei sau chiar din discursul propriu.

Astfel, am înregistrat presc crețurile în loc de cresc prețurile (într-un jurnal de știri), toboș dort în loc de Doboș tort (la emisiunea Cireașa de pe tort), funda rulger în loc de runda fulger (Cabral, la Ce spun românii), cobă diametică în loc de comă diabetică (sussemnata), gun bust în loc de bun gust, la caștele pailor în loc de la paștele cailor, bată pe văț în loc de vată pe băț, la doamna Verta în bilă în loc de la doamna Berta în vilă, să-ți iei frișca de pe hoc în loc de hrișca de pe foc (ultimele cinci aparținînd unei studente – acum doctorandă – care, de cînd am abordat chestiunea la un seminar, mă aprovizionează regulat cu producții proprii, spre încîntarea mea). La radioul din mașină, deunăzi, un realizator de emisiuni de pe Magic FM a menționat faptul că în școli elevii vin cu arbe alme (adică arme albe). Toate aceste exemple ilustrează observația lui Fromkin conform căreia erorile de nivel fonologic se produc prin schimb de foneme (sunete). Mai pot consemna aici alte două erori de același tip, comise recent de sussemnata: Trebuie să spale vesele în loc de trebuie să spele vasele, și Iucile au nod, în loc de Nucile au iod. Studenta-doctorandă mi-a raportat recent că Îi țare sandăra, că a spus Romano și Al Bina în loc de Romina și Al Bano, precum și că a enumerat ciocan, nicoriță și scăvală, apoi a constatat că e gara vata în loc de e gata vara. Într-unul dintre aceste exemple, interesant, schimbul se face între unități mai mari decît fonemul, dar mai mici decît morfemul: între silabe. Tot interesant e un caz în care un sunet dispare cu totul după o secvență de litere, doar ca să reapară puțin mai încolo la un cuvînt care începe cu aceeași secvență de litere: dînd rapid indicații rutiere cuiva aflat la volan, i-am recomandat să facă stîns la strînga.

Un alt fenomen care implică foneme este perseverarea, adică reluarea unui sunet prezent anterior, ca în Emil Bloc în loc de Emil Boc (emisiune TV), sau tochitură de torc în loc de tochitură de porc, sau (studenta-doctorandă) îl au pe Țepeș pe țiglă în loc de îl au pe Țepeș pe siglă. Reversul se numește anticipare (a unui sunet prezent ulterior), ca în exemplele să problez o bluză în loc de să probez o bluză, și peste de dinți în loc de paste de dinți (sursă: studenta-doctorandă), sau în ne ajuna în jurul focului în loc de ne aduna în jurul focului, precum și în rulouri umplute cu brînză de touă feluri... două feluri, rulate în tot felul (ambele exemple din Cireașa de pe tort, în care se anticipează consoana t), sau lomba română în loc de limba română, în care se anticipează vocala o. Un exemplu absolut unic, care combină perseverarea cu schimbul, a fost produs de o colegă poliglotă, în liftul universității: vrabia vălai misează, a declarat ea, după care ușile s-au închis brusc, separîndu-ne.

La nivel lexical avem erori care se produc prin combinații de segmente ale unor cuvinte (aflate în competiție: care să fie pronunțat mai întîi), rezultînd un amestec: ce drum lung = ce drung (o persoană într-o sală de cinema); era blîndă și bună = era blînă; aviatorul Iovan = Avian (ambele dintr-un discurs funerar televizat prilejuit de prăbușirea avionului sanitar pilotat de Adrian Iovan în ianuarie 2014); (stai pe) hol/sală = (stai pe) hală; cumpăr salată și apă = cumpăr salapă; Vama și Mamaia = Vamaia; creier și craniu = creniu; mărar și pătrunjel = mătrunjel; voioși și vioi = voioi, Gérard și Depardieu = Gépardieu, greșeli produse fie de studenta-doctorandă, fie de membri ai familiei mele. Recent, citind – mai rapid decît am putut rosti cu voce tare – descrierea (crimă, dramă) a unui film din revista TV Mania, am produs cramă.

Din aceeași categorie, dar în limba engleză, îmi amintesc de un curs la care, vrînd să spun word order am zis, mai rapid, worder; la un curs practic de traduceri gramaticale, intenționînd să enumăr verbele modale may, can, am spus man; tot sub presiunea timpului, la un curs practic de traduceri medicale, am vrut să enumăr benignant, malignant și am spus belignant. Reîntorcîndu-ne acum la limba noastră, să mai precizez că, tot la nivel lexical, putem găsi un schimb de locuri între două cuvinte, ca în afirmația solemnă a unei colege de catedră, în contextul unei discuții despre blitzul fotografic: Pentru mine e o poză să fac un chin.

La nivel morfologic, se pot constata fie schimburi de afixe (litere sau grupuri de litere), fie apariția unora într-un loc greșit sau omiterea lor acolo unde ar fi trebuit să apară, precum și erori în aplicarea regulilor morfologice. Ai primis ce ți-am trimit în loc de Ai primit ce ți-am trimis (colega de catedră menționată anterior) sau Omarul șeic a vizitat... în loc de Șeicul Omar a vizitat...(dintr-o transmisiune televizată). La intersecția celor două planuri anterioare, anume la nivel morfologico-lexical, constatăm schimbul de locuri între forme lexematice în flexiune, nu în forma de dicționar. Cîte cărți are pagina? Sau Trebuie să scoatem ghiveciul din pămînt (ambele îmi aparțin). Sau, cum îmi povestea un prieten după celebra OUG 13 din ianuarie 2017, Am văzut oameni cu pancarta la cîinele gîtului. Similar, studenta-doctorandă a întrebat-o pe o colegă dacă Ți-a trecut prin clipă vreo minte... (nu a mai precizat ce).

 La nivel semantic, erorile spontane implică pronunțarea altor cuvinte în locul celor intenționate inițial, schimbîndu-se sensul enunțului care, gramatical, rămîne unul corect. Ofer aici niște exemple culese de mine (foarte interesant, toate în cadrul unei cine la niște prieteni): Pune pîinea în frigider... ăă, în bufet. Am luat ciuperci... ăă, castraveți. Este semn de zgîrcenie... ăă, NU este semn de zgîrcenie. Să uiți... ăă, să NU uiți să cumperi... Dar ce puțină... ăă, ce multă mîncare e! Mă lași să ascult... mă lași să vorbesc? Mi-a închis telefonul în ochi... ăă, în nas. Mai recent, am notat un schimb între formele verbale din două propoziții: studenta-doctorandă a spus cuiva că un anume cîntăreț american a deschis două restaurante unde oamenii străzii pot să plătească fără să mănînce. În aceeași linie se înscrie întrebarea mea, adresată telefonic recepționistei unui hotel din Sinaia: Mai e valabilă oferta de pe site, în care stai trei nopți și plătești patru?

Fromkin spune, iar noi observăm și confirmăm, că erorile spontane se produc pe orizontală, adică în cadrul aceluiași palier de limbă: sînt implicate ori două foneme, ori două morfeme, ori două lexeme. Nu întîlnim cazuri de intersectare pe verticală între nivele, în care, adică, eroarea să implice un fonem și un morfem, un lexem și un morfem etc. Putem constata, oximoronic, că dezordinea se produce în mod ordonat.

Erorile spontane de vorbire sînt folosite uzual de către psiholingviști în efortul de a alcătui un model al producerii vorbirii. Dacă pentru limba engleză există deja un model, propus de Fromkin (plus încă unul similar, alcătuit independent de către un alt cercetător, M.F.Garrett), ar fi extrem de util și interesant să se construiască modele pentru toate limbile vorbite pe pămînt. Putem lansa ipoteza că, dacă vorbitorii din două sau mai multe culturi înrudite lingvistic fac aceleași tipuri de greșeli, atunci au și modele comune de producere a vorbirii, deci împărtășesc principiile de organizare mentală a limbii. Logica ne sugerează că, din acest punct de vedere, o analiză comparată aplicată la cît mai multe sisteme lingvistice posibile, care să includă neapărat familii diferite de cea indo-europeană, ar răspunde la întrebarea mai generală: este gramatica, în calitatea ei de facultate a minții, organizată la fel la toți membrii speciei umane? Deocamdată sîntem foarte departe de un răspuns.

Laura Carmen Cuțitaru este conferențiar la Literele ieșene, specializată pe lingvistică americană.