„Nu e un eşec”, zicea ministrul Cercetării despre neincluderea laserului de la Măgurele în proiectul paneuropean de cercetare Extreme Light Infrastructure – European Research Infrastructure Consortium (ELI-ERIC). Ba că greaua moştenire, ba că negocieri pentru 2023, dar nici o vorbă despre ratarea termenului de aplicare la proiect.

Formula finală a Consorțiului European de Infrastructură de Cercetare a fost decisă la 10 februarie 2021. Se ştia din vara trecută despre acest termen. Dar abia în aceeași zi de 10 februarie Guvernul a adoptat memorandumul prin care Ministerul Cercetării propunea replierea României în negocieri, pentru obţinerea statutului de observator fondator. Ceea ce echivala cu recunoaşterea neputinţei de a accede la statutul de membru-gazdă, aşa cum preconizase precedentul memorandum guvernamental, din 2020.

Este un deznodămînt pe măsura tuturor greşelilor ce au condus la decuplarea europeană a laserului de la Măgurele, începînd cu litigiul izbucnit în 2018, prin rezilierea contractului de 66 milioane de euro cu consorţiul EuroGammaS, condus de Institutul Național de Fizică Nucleară din Italia, şi pînă la inadecvata gestiune românească a dimensiunii politice pe care a căpătat-o diferendul mutat în curtea Comisiei Europene.

Între timp, o criză internă a dus la schimbarea academicianului Nicolae Zamfir din funcţia de director al Institutului Național de Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”, după 16 ani de mandat. Iar foştii noştri parteneri, Cehia şi Ungaria, care ne-au devenit rapid concurenţi, şi-au dezvoltat din nimic, pe fonduri europene, un sector inovator, în care au deja 600 de angajaţi. De acum, cele două ţări sînt membre fondatoare ale ERIC, alături de Italia şi Lituania, sub umbrela UE. În vreme ce România va trebui să se descurce pe cont propriu cu întreţinerea infrastructurii de la Măgurele.

După tăierea de la finanţarea UE a celui mai important proiect ştiinţific românesc, cum se mai justifică, de fapt, existenţa Ministerului Cercetării? Un minister ca să ce?! Rwanda şi Gabon alocă, procentual, mai mult din PIB pentru cercetare decît România. Iar pentru o comparaţie în UE, Grecia şi Polonia investesc dublu faţă de noi în cercetare şi inovare, Ungaria triplu, Franţa de patru ori cît România, Belgia de cinci ori, iar Germania şi Danemarca de şase ori mai mult.

Laserul de la Măgurele – creaţie excepţională a cercetării româneşti – devine simbolul trist al crizei de viziune şi voinţă ce caracterizează sistemul politic din România. Contraselecţia pentru ocuparea poziţiilor decizionale e cangrena care ne condamnă ţara la subdezvoltare.

Avem cel mai puternic laser din lume. Degeaba, cîtă vreme avem acelaşi buget pentru cercetare ca Tanzania. Dar politicieni?…

Horia Blidaru este consilier politic la Parlamentul European.

Foto: Institutul de la Măgurele (sursa foto: Ministerul Cercetării)