Ar trebui Europa să oprească finanțarea războiului lui Putin?
E oare corect ca țările europene să continue să-i plătească Rusiei un miliard de euro (1,1 miliarde de dolari) pe zi pentru energie, cînd ele știu că în felul acesta finanțează un război de agresiune împotriva Ucrainei?
Luna trecută, președintele ucrainean Volodimir Zelenski spunea că țările europene care prosperă de pe urma energiei rusești „își cîștigă banii din sîngele altor semeni”. Rusia nu e nevoită să ia negocierile de pace în serios, a sugerat el, datorită miliardelor pe care le primește pentru exporturile de petrol și gaze. Mihail Hodorkovski, fostul director executiv al companiei petroliere rusești Yukos, acum în exil, a declarat pentru BBC că un embargo asupra petrolului și gazului rusesc ar reprezenta o lovitură serioasă pentru președintele Vladimir Putin, care „ar pierde astfel mai bine de jumătate din veniturile sale”.
Dar nu se pune problema unei întreruperi imediate a acestor importuri. Paolo Gentiloni, comisarul european pentru afaceri economice și financiare, a anunțat doar că UE își va reduce dependența de petrolul și gazul rusesc cu două treimi pînă la finalul anului și la zero pînă în anul 2027. Și, chiar dacă Germania, cel mai mare cumpărător european de energie rusească, și-a devansat termenul de încetare a importurilor de petrol, de la finalul anului la finalul acestei veri, continuînd însă importurile de gaze, s-ar putea să fie oricum prea tîrziu pentru a mai folosi Ucrainei.
În Polonia au găsit adăpost în prezent aproape trei milioane de ucraineni, în mare parte femei și copii. Guvernul polonez a bălmăjit ceva, într-o primă fază, solicitînd un embargo european asupra petrolului și gazului rusesc, pentru ca mai apoi să voteze împotriva lui. Ceea ce l-a salvat de stigmatul ipocriziei a fost decizia unilaterală a Rusiei de a întrerupe furnizarea, atît către Polonia, cît și către Bulgaria, pe motiv că ambele țări ar fi „neprietenoase” și ar refuza să plătească gazul în ruble. Aceste țări au acum șansa de a arăta restului Europei că viața merge înainte și fără gazul rusesc.
Cîtă durere ar trebui oare europenii să fie dispuși să accepte? Wall Street Journal l-a citat recent pe Giovanni Staunovo, un analist de mărfuri al grupului UBS SA: „Un embargo total al Uniunii Europene asupra petrolului rusesc ar fi ca și cum ai spune că de mîine trebuie să continui să trăiești ca și cum nu s-ar fi întîmplat nimic – cu un salariu redus cu 40%”.
Dar de ce ar trebui europenii să continue să trăiască de parcă nu s-ar fi întîmplat nimic? Rusia a invadat Ucraina, obligînd 11 milioane de oameni să-și părăsească locuințele – cinci milioane dintre aceștia au emigrat în alte țări. O jumătate de milion de ucraineni au fost deportați forțat în Rusia. Mariupol, pînă nu demult un oraș pașnic cu o populație de peste 400.000 de locuitori, a fost cu totul distrus și multe alte orașe au fost avariate major. Mii, poate chiar zeci de mii de oameni, atît civili, cît și membri ai forțelor armate ucrainene care își apărau țara, au fost uciși, iar numărul răniților e mult mai mare. Există dovezi clare că soldații ruși au comis crime de război, inclusiv asasinate, tortură și viol.
Țările Europei ar fi putut răspunde la încălcarea flagrantă de către Rusia a Cartei Națiunilor Unite declarînd război Rusiei și mobilizînd propriile lor armate pentru a sprijini rezistența ucraineană. În schimb, ele au optat pentru varianta mai puțin riscantă a impunerii de sancțiuni economice și a livrării de arme către Ucraina. Dacă privim sancțiunile ca pe o alternativă la acțiunea militară, înțelegem la ce sacrificii ne-am putea aștepta în mod rezonabil din partea celor care cumpără energie de la ruși. Dacă renunțarea la energia rusească va însemna restriște economică – e oare prea mult să cerem așa ceva?
Mai mult, sacrificiul nu ar fi unul pur altruist. Războiul din Ucraina nu vizează doar Ucraina. Un comandant militar rus a spus recent: „Controlul asupra sudului Ucrainei e o altă cale de acces spre Transnistria, unde au de asemenea loc acțiuni de persecuție a populației de limbă rusă”. Transnistria e o regiune separatistă din Republica Moldova. Astfel de așa-zise „acțiuni de persecuție” a populației de limbă rusă au slujit, bineînțeles, drept pretext și pentru invazia rusească în Ucraina. Și se poate susține la fel de bine că astfel de acțiuni au loc și în alte țări foste membre ale Uniunii Sovietice, care au vorbitori de limba rusă în rîndul populației. Ucraina este așadar prima linie de apărare în calea obiectivului lui Putin de a restabili dominația rusească asupra regiunilor dominate de Uniunea Sovietică și, odinioară, de țarii ruși.
Dacă ucrainenii ar fi depus pur și simplu armele în fața forțelor rusești invadatoare, aparent copleșitoare, așa cum părea să se fi așteptat Putin, Estonia, Letonia, Lituania și Polonia ar fi trebuit să-și facă griji pentru propria lor securitate. Și, deoarece sînt cu toate membre NATO, povara apărării lor ar fi căzut pe umerii tuturor membrilor alianței. Pentru cetățenii statelor membre NATO, a lua toate măsurile posibile – în afara războiului total – pentru a se asigura că Rusia nu cucerește Ucraina nu este cîtuși de puțin un sacrificiu altruist. E o investiție pe termen lung, pentru ei și pentru copiii lor, o investiție în libertate, în democrație și în statul de drept internațional.
Imperativul moral de a nu mai plăti bani pătați cu sînge către Rusia e, totodată, un bun prilej pentru țările europene de a-și îndeplini angajamentele făcute la Rio de Janeiro în 1992 pentru prevenirea schimbărilor climatice antropogene periculoase. Lesia Vasilenko, directoarea subcomitetului pe probleme de climă al Parlamentului ucrainean, a propus ca industria distrusă a Ucrainei să fie reclădită pe bază de noi tehnologii, pentru a putea funcționa cu energie curată. UE are acum un motiv în plus să accelereze în direcția atingerii obiectivului de a face din Europa primul continent cu neutralitate climatică.
Peter Singer este profesor de bioetică la Universitatea Princeton și fondator al organizației caritabile „The Life You Can Save”. Este autorul, printre altele, al volumelor Practical Ethics, The Life You Can Save, One World Now și Ethics in the Real World.
Copyright: Project Syndicate, 2022
traducere de Matei PLEŞU
