Amintirea marelui nostru Profesor

Istoricul american Henry B. Adams spunea: „Un bun profesor poate atinge eternitatea – nici chiar el nu poate spune pînă unde va ajunge influența lui”.

Un astfel de profesor „cu bătaie lungă”, ale cărui urme sînt mereu reînviate, a fost marele chirurg român Dan Setlacec. Fiindcă multora dintre cei care au avut norocul să fie elevii lui, exemplul, experiența și educația primite de la el le-au schimbat viața. La 2 octombrie din acest an, Dan Setlacec ar fi împlinit 100 de ani și aceasta a dat prilejul unei frumoase comemorări recente.

Cartea Viața și opera profesorului Dan Setlacec (Editura RAO și Editura Academiei, 2021) este un tribut al discipolului său Irinel Popescu, și prin el al celorlalți care au fost aduși de autor în paginile scrise.

Încă din prefața cărții, autorul destăinuie că „a considerat întotdeauna o datorie de onoare scrierea unei monografii despre maestrul său, care – pe lîngă alte mari merite – a influențat în bună măsură evoluția chirurgiei din țara noastră, atît prin ideile sale, cît și prin școala pe care a format-o”.

Dan Setlacec s-a născut în București în anul 1921 și și-a petrecut copilăria și adolescența în România interbelică, perioadă de mare dezvoltare a țării. După terminarea Facultății de Medicină (1946), la sfîrșitul celui de al doilea război mondial și într-o Românie care trecea prin mari schimbări, tînărul medic și-a început cariera: stagiar la Spitalul Filantropia, cercetător și preparator la catedra de chirurgie de la Spitalul Colțea și – în paralel – preparator la catedra de anatomie a facultății.

Se formează sub influența marelui anatomist Grigore T. Popa și a chirurgilor Amza Jianu, Nicolae Hortolomei și Ion Juvara.

Mai multe trăsături îl definesc pe medicul în formare și între acestea sînt condiția sa de bucureștean, trecut prin riguroasele forme de învățămînt ale epocii (liceu și facultate), receptivitatea la acțiunile celor care îi servesc drept model, devotamentul pentru profesiune, respectul pentru bolnavi și personalitatea sa altruistă, generoasă, atașată de artă și literatură și de constante simțăminte patriotice.

Întrebat, după pensionare și către sfîrșitul vieții, care a fost cea mai mare satisfacție pe care a avut-o, Dan Setlacec a răspuns: „De fapt au fost două: bolnavii cărora le-am fost util și elevii care mă depășesc”.

Irinel Popescu remarcă faptul că „din momentul începerii studiilor medicale (1940), biografia lui Dan Setlacec se va confunda cu biografia medicului, chirurgului și mai apoi a profesorului, omului de știință și a creatorului de școală. Viața privată a lui Dan Setlacec a fost «înghițită» în mare măsură de cea profesională”.

Locul ocupat de Dan Setlacec în chirurgie a fost acela al „unui lider de necontestat, al unui operator de mare volum, al unui autor de numeroase și valoroase lucrări medicale și al unui formator de școală, atît la spitalul Fundeni, cît și în întreaga Românie”.

În condițiile de ambiguitate din epoca totalitară a țării, Dan Setlacec „a protejat, cît a putut, comunitatea chirurgicală de impostură și amatorism”.

Cartea descrie în detaliu etapele profesionale prin care a trecut Dan Setlacec și narează întîmplări evocatoare. Ea descrie personajele din fiecare epocă și interacțiunea lor cu profesorul.

Un capitol este dedicat operei lui Dan Setlacec și o clasifică în trei mari grupe: domeniile medicale în care contribuția profesorului Setlacec a fost de mare importanță, munca de educator asiduu și publicațiile.

Deosebit de mulți alți chirurgi limitați la operațiile abdominale, Dan Setlacec a abordat foarte multe domenii chirurgicale, a promovat tehnici noi, a expus experiența cîștigată în domeniu și a contribuit la dezvoltarea subspecialităților ca: anestezia și terapia intensivă, resuscitarea cardio-respiratorie, chirurgia toraco-pulmonară, cardiacă și vasculară, chirurgia timusului, a tubului digestiv, a ficatului, pancreasului și căilor biliare, a glandelor suprarenale, tiroide și a organelor retroperitoneale, chirurgia sistemului portal, chirurgia ginecologică și a glandei mamare și chirurgia bolilor maligne. Dan Setlacec a avut contribuții majore la dezvoltarea diagnosticului chirurgical, a tratamentului complicațiilor chirurgicale și la îmbunătățirea tehnicilor operatorii.

Cartea expune detalii legate de aceste tehnici, asociate cu ilustrații potrivite, care le fac accesibile și unor cititori laici, nu numai unor medici.

Întregii lumi medicale a epocii le-a fost cunoscută acea parte a biografiei profesionale a lui Dan Setlacec în care i s-a făcut o mare nedreptate, nu o dată, ci de două ori, în anii 1964 și 1974. Dan Setlacec a fost îndepărtat abuziv din chirurgia cardiacă, pentru a se face loc unor ariviști promovați politic.

Dar, printr-o ciudată compensare a istoriei, ceea ce a pierdut chirurgia cardiacă a devenit un cîștig pentru chirurgia generală de la Spitalul Fundeni, căreia Setlacec i-a adus extindere, diversificare, mari performanțe, premiere și o strălucire care a făcut-o lidera necontestată a epocii.

În domeniul învățămîntului medical, Dan Setlacec a dovedit un devotament intens și continuu. Citîndu-l pe Irinel Popescu, „...pînă la urmă, școala pe care Dan Setlacec a format-o, nu numai la Fundeni, ci în întreaga țară, rămîne cea mai importantă moștenire a Profesorului”.

Dar asta s-a întîmplat și pentru că Dan Setlacec avea o neobișnuită pasiune pentru educație și un neobișnuit talent didactic. El a fost cu adevărat „maestrul charismatic, care îndeplinește miracolul transmiterii de cunoștințe, fiindcă deține misterul predării”, așa cum a spus George Steiner.

La clinica de chirurgie Fundeni, învățămîntul era o condiție permanentă. El se petrecea la vizite, în gărzi, în operații, între operații, la cursuri.

Dan Setlacec a lăsat un mare volum de contribuții la literatura medicală: sute de articole și comunicări, capitole de carte, monografii, rapoarte.

Dar, odată petrecută retragerea din chirurgie, Dan Setlacec a contribuit la literatura nemedicală, prin cărți de interviuri și memorii, prin splendida lucrare Medicina românească – medicină europeană și prin eseul Chirurgul și lumea sa, care ne-a înfățișat gîndirea profesorului despre profesiunea sa.

Cartea este un frumos Laudatio, alcătuită cu efort și dedicație de discipolul său, și are mari merite: informație de primă calitate, exactitate de date și titluri, reușita unui portret viu și vibrant al profesorului, capacitatea de a ilustra colorat o epocă din lumea medicală, citate și expresii ale unor contemporani, inserate la locul potrivit. În plus, cartea este scrisă într-o frumoasă limbă românească fluentă, expresivă, precisă.

Numai din punctul de vedere al minuțioasei prezentări de momente, situații și lucrări, cartea se constituie ca un solid construct documentar, de mare valoare pentru istoria medicinei țării.

Aș vrea să subliniez și meritul autorului de a evita să comită greșeli care au subminat valoarea altor cărți memoriale: tonul excesiv de laudativ, epitetele superlative abundente, neclaritățile de exprimare, confuzia sau inexactitățile de date, lipsa de organizare în structurarea cărții.

Folosind o expresie americană uzuală, Dan Setlacec ne apare, atunci cînd ajungem la sfîrșitul lecturii, ca un om mai mare decît viața, înțelegînd prin aceasta că Dan Setlacec a văzut și a făcut mai mult decît contemporanii și colegii săi și și-a depășit epoca, pe care a îmbogățit-o. Totodată, expresia implică noțiunea de curaj, trăsătură pe care Profesorul a dovedit-o în atît de multe ocazii.

Cartea omagială dedicată lui Dan Setlacec, la centenarul său, va contribui mult la păstrarea amintirii marelui profesor chirurg. Îi urez să rămînă vie cel puțin atît timp cît va rezista bustul statuar al Profesorului.

Și cartea, și monumentul din fața spitalului sînt datorate lui Irinel Popescu, căruia îi mulțumim.

Martin S. Martin este medic cardiolog în Statele Unite ale Americii, discipol al profesorului Dan Setlacec.

Foto: prof. dr. Dan Setlacec