America și provocarea chineză
La întrunirea din acest an a Forumului de Securitate Aspen (pe care îl co-prezidez), în iulie, Qin Gang, ambasadorul Chinei în SUA, a pledat pentru o mai bună înțelegere a țării sale. Dar obiectivele Chinei au prilejuit o amplă dezbatere în rîndul experților reuniți la eveniment. Președintele Xi Jinping a anunțat intenția Chinei de a depăși America în domeniul tehnologiilor critice, precum inteligența artificială și biologia sintetică, pînă în 2030, și mulți analiști au anticipat că PIB-ul Chinei (măsurat la cursul de schimb al pieței) îl va depăși pe cel al SUA, la începutul deceniului următor. Și-a propus oare China să detroneze SUA ca putere mondială de prim rang, pînă la aniversarea centenarului regimului comunist în 2049?
Unii alarmiști descriu metaforic „chinezul” ca pe „un uriaș de doi metri”, dar un participant Aspen cu experiență vastă a glumit, spunînd că R.P. Chineză are mai degrabă un metru șaptezeci, în vreme ce SUA are un metru optzeci. În tot cazul, China a făcut progrese considerabile în ultimele decenii, iar strategii SUA o descriu ca avînd „un ritm de creștere redutabil” în cursa marilor puteri.
Ceea ce se va petrece în următoarele trei decenii depinde de multe necunoscute. Unii analiști prevăd un declin al Chinei, dacă nu va reuși să evite „capcana venitului mediu” (incapacitatea de a depăși statutul de țară cu venituri medii – n. trad.). Alții consideră că țara se va lovi de un plafon, datorită constrîngerilor demografice, productivității scăzute a factorilor de producție și politicii lui Xi care avantajează firmele de stat în defavoarea celor private. În plus, China se confruntă cu problemele serioase ale creșterii inegalității și degradării mediului înconjurător. „Visul chinez” al lui Xi și orice altă proiecție liniară pot fi dejucate de evenimente neașteptate, precum un război cu Taiwanul sau o criză financiară.
Și în această privință, unii experți Aspen sînt mai pesimiști decît alții. Nu putem vorbi niciodată de un singur viitor, ci doar de mai multe scenarii posibile – iar care dintre ele e mai probabil va depinde, parțial, de acțiunile Chinei și de modul în care SUA vor alege să răspundă.
Deoarece există mai multe viitoruri posibile, America riscă mai multe posibile eșecuri, în funcție de modul în care răspunde provocării chineze; de aceea, o strategie prudentă trebuie să ia în seamă mai multe scenarii. Cel mai dramatic eșec ar fi un război major. Chiar dacă SUA l-ar cîștiga, un conflict militar între cele două cele mai mari economii globale ar face ca urmările economice ale invaziei rusești din Ucraina să pară, prin comparație, modeste.
Analiștii Aspen din domeniul securității s-au concentrat asupra Taiwanului, pe care China îl vede ca pe o provincie rebelă, ca declanșator potențial al unul război sino-american. SUA au încercat în repetate rînduri să convingă Taiwanul să nu-și declare independența de jure, și să împiedice China să recurgă la forța armată împotriva insulei. Dar capacitățile militare ale Chinei au crescut și, chiar dacă președintele SUA Joe Biden a negat că politica americană s-ar fi schimbat, oficialii chinezi susțin că vizitele americane la nivel înalt în Taiwan – cel mai recent, a purtătorului de cuvînt al Casei Albe Nancy Pelosi – subminează această politică. Ne-am putem imagina că cele două părți ajung la război, la fel ca marile puteri europene în 1914.
Un al doilea tip de dezastru ar fi un război rece îndelungat, alimentat de o demonizare tot mai mare a Chinei în politica internă americană. O astfel de evoluție ar împiedica cooperarea sino-americană în guvernarea economiei mondiale, în gestionarea interdependenței ecologice și, cel mai important, în combaterii pandemiilor și a schimbărilor climatice. Iar o competiție SUA-China, care ar bloca cooperarea pentru încetinirea proliferării armelor nucleare și biologice, ar fi costisitoare pentru toată lumea.
America ar avea de suferit și în cazul în care nu ar reuși să gestioneze polarizarea pe plan politic intern sau să-și rezolve problemele sociale și economice; acești factori ar duce la o pierdere a capacității ei de concentrare și la o slăbire considerabilă a dinamismului tehnologic care îi permite să concureze eficient cu o Chină în ascensiune. La fel, creșterea unui nativism populist ostil imigrației, care slăbește sprijinul SUA pentru instituțiile și alianțele internaționale, ar putea duce la un eșec în competiția dintre cele două state.
În sfîrșit, se poate ajunge la un eșec al viziunii și al valorilor americane. Realismul și prudența sînt, fără îndoială, condițiile necesare ale unei strategii de succes față de China. SUA nu au capacitatea să transforme China într-o democrație, numai chinezii o pot face. Dar o anumită viziune asupra valorilor democratice și drepturilor omului e și ea importantă, pentru a genera „puterea soft” a Americii, care își cîștigă aliații prin forța de atracție, mai mult decît prin coerciție. De aceea, un răspuns eficient al SUA la provocarea chineză trebuie să înceapă „acasă” și trebuie să se bazeze pe păstrarea propriilor instituții democratice.
Pentru a-și putea menține avantajul tehnologic în industriile critice, SUA trebuie să investească de asemenea în cercetare și în dezvoltare – cum au făcut și prin inițiativa „Chips and Science Act” în valoare de 280 de miliarde de dolari, recent adoptată de Congres. Iar America trebuie să rămînă deschisă față de lume (inclusiv pentru studenții chinezi), nu să se retragă în spatele unei cortine de frică și declinism.
În materie de politică externă și de securitate, SUA trebuie să-și restructureze actualele forțe armate pentru a le adapta schimbărilor tehnologice și să-și consolideze structurile aliate, inclusiv NATO și parteneriatele cu Japonia, Australia și Coreea de Sud. În fond, cota-parte din economia mondială deținută de America și de aliații săi reprezintă dublul cotei-părți a Chinei și a Rusiei luate împreună. SUA trebuie să-și dezvolte relațiile cu India, inclusiv în cadrul diplomatic al „Quad” (Quadrilateral Security Dialogue) – un acord informal de cooperare în domeniul securității între SUA, Japonia, Australia și India.
America trebuie de asemenea să-și sporească participarea la actualele instituții internaționale pe care le-a creat și să le dezvolte pentru a stabili standarde și a gestiona interdependența. În sfîrșit, e important ca SUA să coopereze cu China, în măsura în care se poate, în domeniul interdependenței transnaționale.
Într-un important volum publicat recent, The Avoidable War: The Dangers of a Catastrophic Conflict Between the US and Xi Jinping’s China, fostul prim-ministru australian Kevin Rudd pledează pentru stabilirea unui obiectiv al „competiției strategice dirijate”. Pe termen scurt, naționalismul în creștere din China și politicile ambițioase ale guvernării lui Xi vor determina probabil SUA să dedice mai mult timp rivalităților. Dacă însă America evită demonizarea ideologică și falsele analogii cu Războiul Rece, și își menține alianțele, ea poate face față cu succes provocării chineze.
Joseph S. Nye, Jr., profesor la Universitatea Harvard și fost secretar de stat al SUA în domeniul apărării, e autorul, printre altele, al volumului Do Morals Matter? Presidents and Foreign Policy from FDR to Trump (Oxford University Press, 2020).
Copyright: Project Syndicate, 2022
traducere de Matei PLEŞU
