Patty
(articol apărut în Dilemateca, anul VI, nr. 64, septembrie 2011)
● Pedro Almódovar, Patty Diphusa, Colecţiile Cotidianul, Editura Univers, 2008, traducere de Livia Iacob, 141 p.
Să zicem că Dilemateca s-ar vinde la pachet cu un minidispozitiv YouTube, capabil să proiecteze clipuri pe cea mai apropiată suprafaţă plană din apropierea dvs. (o masă, un zid, o foaie de hîrtie, o coloană vertebrală şi ce mai e în jurul ei). Ar fi atît de deştept, încît, după ce aţi scanat cu el textul pe care îl citiţi, v-ar arăta clipurile de pe YouTube care se potrivesc cel mai bine cu lectura dvs. De exemplu, dacă aţi scana "Patty", dispozitivul ar începe să zbîrnîie şi să se coloreze violent, proiectînd chiar pe pagina Dilematecii clipul Almódovar & McNamara - "Gran Ganga", un fel de cabaret punk 80s cîntat de un individ dubios şi de o doamnă cu cercei şi sacou înflorat. Doamna e Pedro Almódovar, iar "Gran Ganga" e unul dintre hiturile trupei de glam rock parodic cu care regizorul umbla prin cluburile madrilene în anii '80. Nu ştiu dacă asta era înainte, după sau în timpul carierei sale de asistent administrativ la compania Telefonica, dar ştiu că în 1983, anul în care e înregistrat clipul, Pedro făcuse deja trei filme şi publicase articole, sub pseudonimul Patty Diphusa, în El País, Diario 16 şi La Luna. De fapt, chiar în 1983, Patty devine din pseudonim - personaj. Şi ce personaj!
Dar să ne-ntoarcem scurt la Almódovar (ştiaţi că s-a născut în La Mancha?!), care declară mereu că, de fapt, cînd era mic îşi dorea să devină scriitor ("Am cîştigat şi-un premiu la şcoală după ce am scris despre imaculata concepţie.") şi că, dacă nu s-ar fi apucat de filme, s-ar fi făcut povestitor. "Am învăţat să spun poveşti ascultîndu-le pe surorile şi pe mama mea. Ficţiunea mea vine de la ele", spunea el în 2006, într-un interviu pentru Bright Lights Film Journal. Ceea ce e cu atît mai semnificativ cu cît cele mai puternice personaje din filmele lui sînt femeile, iar cel mai exploziv personaj din textele lui e tot o femeie: Patty Diphusa.
Patty e starletă porno, o aiurită perfectă căreia i se propune să aibă o rubrică despre actualitatea madrilenă a anilor postfranchişti în La Luna. Patty consideră că ea însăşi e actualitatea, aşa că decide să scrie despre ea şi mezaventurile ei îndopate cu violuri monstruoase, încurcături burleşti, amoruri crude. Spun "îndopate" pentru că Patty brodează cu un wishful thinking dezinhibat cam ce crede ea că ar trebui să i se întîmple unei mari vedete de filme XXX. Aici includem cîteva nefericiri considerabile şi un interes subit al lui Warhol pentru capacităţile ei artistice. Jorge Herralde, editorul lui Almódovar, e convins că Patty a inventat "realismul frenetic" (cît mai e de-aici pînă la "realismul visceral" al Detectivilor sălbatici?). Îi dau dreptate doar dacă e de-acord că "frenetic" e sinonim, în cazul de faţă, cu "imaginar". Dacă ar fi cunoscut-o, Breton, Vian, Queneau, Michaux s-ar fi aruncat la picioarele lui Patty, adorînd-o ca pe un nou La Rochefoucauld al moravurilor noastre putrede şi vesele.
Vă recomand s-o citiţi cît mai curînd. În primul rînd, vă veţi rostogoli prin text în cascade de rîs zgomotos, speriindu-vă apropiaţii; în al doilea rînd, veţi uita că citiţi un-text-scris-de-un-regizor şi vă veţi bucura de istoriile lui Patty ca şi cum ar fi vecina zurlie de la 2; în al treilea rînd, vi se va face poftă de filmele lui Almódovar; în al patrulea rînd, veţi înţelege ce vrea să spună prin fraza "Numai cînd scriu devin un personaj"; în al cincilea rînd, veţi pricepe ce se întîmplă cînd "VIAŢA reală e ca în fotoromanele porno". Cît despre mine, am vibrat intens la două dintre cugetările lui Patty: 1. "Nu sînt suficient de intelectuală ca să las lumea să creadă că-s frivolă." şi 2. "Oare cum poate un kil de homari să mă emoţioneze la fel de mult ca Meryl Streep în rolul unei turcoaice?"
