Unu contra trei

Publicat în Dilema Veche nr. 437 din 28 iunie - 4 iulie 2012
Distracție și sport jpeg

Ce concluzii s-ar putea trage aproape de încheierea Euro 2012? 

Ai senzaţia că o asemenea competiţie e ca un bir în plus, pe capul unor pălmaşi care frămîntă pămîntul tot anul, sau ca o chemare la oaste după ce ai strîns recolta şi eşti lat. Ai vrea să te bucuri de soţie, de amantă, de copii sau de Ferrari. Dar nu. Trebuie să-ţi aperi patria. Şi o aperi aşa cum poţi. Cu scrîşnet de iobag, ca grecii.

Cu nesimţire, ca francezii, cu un „las’ că o să mă fac eu mare“ ca portughezii, cu un „eu asta ştiu, asta fac“ ca englezii sau cu un catolicism rococo asemenea spaniolilor. Ori cu Vaterland-ul la bandulieră. Sau ţinînd într-o mînă o sabie garibaldeană iar în cealaltă – un buletin de pariuri buffoneresc. Euro ne-a dat imaginea noastră exactă. În careul de aşi – după eliminarea celui de laşi – au rămas Germania şi cei trei chiulangii financiari ai sudului. Unu contra trei –, mi se pare raţia exactă a ceea ce păţim. Ca nişte bravi romani, propunem să ţinem cu latinii. Să petrecem pînă în zori cu focuri de artificii, cu fetele lui Berlusconi, pe protocolul Bankia sau cu fructe de mare de lîngă Turnul Belem. Şi la sfîrşit să plătească fritzii nota, că au de unde, mai dă-i în, Doamne, iartă-mă! 
 

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

par alb istock jpg
Albirea prematură a părului începe în farfurie: nutrientul-cheie care influențează culoarea naturală
Te confrunți cu primele fire albe? Află cum un mineral esențial și o alimentație corectă pot încetini albirea părului. Sfaturi de la specialiști și soluții naturale care chiar funcționează!
sandu sticlaru colaj captura video jpg
Actorul emblematic ce nu s-a oprit din învățat. La 80 de ani s-a înscris la cursuri de informatică
Născut pe 15 octombrie 1923, în orașul Roman, Sandu Sticlaru a fost unul dintre actorii care au lăsat o amprentă discretă, dar profundă asupra scenei românești. Provenind dintr-o familie de origine evreiască, și-a urmat vocația artistică la Conservatorul de Artă Dramatică din București, pe care l-a
Anul Nou care n a fost The New Year That Never Came Foto FB jpg
Gala Premiilor Gopo: „Anul Nou care n-a fost", desemnat cel mai bun film de lungmetraj. Producția a mai primit alte nouă premii
Filmul „Anul Nou care n-a fost”, regizat de Bogdan Mureşanu, a primit Trofeul Gopo pentru cel mai bun film de lungmetraj, la cea de a XIX-a ediţie a Galei Premiilor Gopo, care s-a desfăşurat, marţi seara, la Teatrul Naţional „I. L. Caragiale” din Capitală.
Casa eficientă energetic a proiectului Efden în Bucureşti FOTO Inquam Photos / George Călin
Cât costă transformarea unei case într-o locuință eficientă energetic
Tot mai mulți români fac pasul spre independența energetică și aleg să își transforme locuințele în case eficiente energetic. Este o schimbare care implică investiții serioase, dar care aduce beneficii clare: facturi mai mici, confort termic crescut și o valoare mai mare a proprietății.
DEZBATERE TVR 003 INQUAM Photos George Calin jpg
Predoiu spune că, într-o situaţie complicată, ar apela la Trump, Erdogan și la conducerea CE: „N-ar fi rău să avem şi telefonul preşedintelui Chinei"
În cadrul dezbaterii organizate la Palatul Cotroceni de TVR, candidatul PLAN la alegerile prezidenţiale, Silviu Predoiu, a precizat că, într-o situaţie complicată pentru ţară, ar apela la conducerea CE, la preşedintele SUA, Donald Trump, şi la liderul Turciei, Recep Tayyip Erdogan.
Statue of Milo of Croton in Holland Park hand not yet stuck jpg
Secretele celui mai puternic om din istorie. Ce metodă de antrenament avea Milo, luptătorul care a câștigat șase titluri olimpice
Primul bodybuilder și cel mai puternic om din istoria Terrei a fost un grec, pe nume Milo din Crotona. Acesta a câștigat șase titluri olimpice la cel mai dur stil de lupte, fără să fie vreodată învins. În jurul lui au fost create numeroase legende și povești.
Adolf Hitler și Eva Braun jpeg
30 aprilie: În urmă cu 80 de ani, Adolf Hitler şi Eva Braun se sinucideau, iar pe clădirea Reichstagului era arborat drapelul sovietic
Pe 30 aprilie, de-a lungul timpului, au avut loc o serie de evenimente care au marcat istoria. În 1777 se năştea matematicianul german Carl Friedrich Gauss, în 1844 Alexandru Ioan Cuza se căsătorea cu Elena Rosetti-Solescu, iar în 1945 s-au sinucis Adolf Hitler și Eva Braun
Secretarul de stat Marco Rubio și a anulat deplasarea la Londra FOTO EPA EFE jpg
SUA amenință că se retrag din procesul de mediere dintre Rusia și Ucraina dacă lucrurile nu avansează: „Ambele părți trebuie să facă propuneri concrete”
Statele Unite au avertizat că își vor retrage sprijinul ca mediator în conflictul dintre Rusia și Ucraina, dacă cele două părți nu înaintează propuneri concrete pentru a pune capăt războiului, a anunțat marți, 29 aprilie, purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Tammy Bruce.
John Banu Muscel FB jpg
Perle la dezbaterea electorală. Candidatul Banu-Muscel își pune singur întrebarea: „De ce sunt eu aici? Nu am de gând să vă răspund”
Candidatul independent la alegerile prezidențiale, John-Ion Banu-Muscel, s-a remarcat în cadrul dezbaterii electorale prin mai multe declarații controversate, dar și prin faptul că a fost singurul care și-a pus o întrebare.