Troglodit
Faptul că nişte (absolut normali) cetăţeni din vremea noastră ar putea fi numiţi troglodiţi doar pentru că locuiesc în caverne, în spaţii săpate în stîncă, e destul de greu de imaginat pentru vorbitorii de română. Termenul troglodit e internaţional (vezi fr., eng. troglodyte) şi provine dintr-un compus grecesc, cu sens transparent. Folosit pentru a-i desemna pe locuitorii preistorici ai cavernelor, dar şi diverse populaţii din Antichitate care practicau un mod de viaţă considerat primitiv, cuvîntul a dezvoltat în mod previzibil sensuri depreciative; valoarea lor principală şi gravitatea insultei sînt însă destul de diferite de la o limbă la alta.
În franceză – din care româna a împrumutat termenul –, dicţionarele consemnează un sens peiorativ care nu pare nici foarte grav, nici foarte răspîndit („personne qui se livre à des tâches ingrates et obscures, dépassées“, Trésor de la langue française informatisé, TLFi); marginalitatea conotaţiilor negative face posibilă circulaţia cuvîntului cu un înţeles nemarcat, pur descriptiv. Acelaşi dicţionar consemnează sensul în care cuvîntul e utilizat în mod curent („persoană care trăieşte în cavităţi naturale sau săpate artificial, amenajate pentru locuire“), cu referire la locuitorii moderni ai unor spaţii adesea comode, moderne şi răcoroase. Primele rezultate ale unei căutări în Internet a termenului francez sînt din texte jurnalistice şi mai ales turistice: vorbesc de „cea mai mare concentraţie de troglodiţi“, din Valea Loarei, în regiunea Saumur, invitînd la vizitare şi la cazare: „Bienvenue dans le monde des troglodytes!“ (ot-saumur.fr). Mai mult, în franceza actuală, cuvîntul a căpătat, prin elipsă lexicalizată, şi sensul „locuinţă în stîncă“: „aménagement moderne de l’extérieur d’un troglodyte“ (cavites37.fr); „dormir dans un troglodyte“ (graines-voyageurs.fr).
În engleză, sensul peiorativ al lui troglodyte e oarecum restrîns la anumite trăsături comportamentale: obiceiuri demodate, rezervă, reacţionarism etc. („person characterized by reclusive habits or outmoded or reactionary attitudes“, Merriam-Webster).
În română (aşa cum o atestă definiţia lui troglodit în DEX), accentul sensurilor depreciative nu cade pe îndepărtarea în timp (ca metaforă pentru spiritul demodat), ci pe sărăcie şi lipsă de civilizaţie: „om cu un nivel de trai extrem de scăzut, care duce o viaţă primitivă“; „epitet dat unui om grosolan, necivilizat, retrograd“. Într-adevăr, troglodit a devenit, în româna de azi, o insultă violentă, mai populară decît s-ar crede: „un guvern de troglodiţi“ (Evenimentul zilei, 9.07.2010); „o şleahtă bezmetică de troglodiţi“ (cotidianul.ro); „a şterge impresia că România e o ţară de troglodiţi, de tembeli“ (jurnalul.ro); „o adunătură de troglodiţi“ (ziarulring.ro); „Vai de steaua voastră de troglodiţi“ (ziaruldeiasi.ro) etc. Răspîndirea duce la pierderea semnificaţiei specifice, la generalizarea unei etichetări negative precum cea indicată pe site-ul 123urban.ro, unde sensurile „prost“ şi „fraier“ sînt ilustrate de exemple cărora le păstrez maniera autentică de scriere: „trogloditu draq...“; „Mama ce l-am mai batut p trogloditu ala.“
Cuvîntul e atestat în română, în sensul lui originar, de pe la sfîrşitul secolului al XVIII-lea: în DLR este citat un fragment din A lui Iliodor istorie ethiopicească, manuscris de la 1773, în care se vorbeşte de troglodiţi, adică „o parte ethiopicească ce lăcuiesc în cîmpi, ca dobitoacele“. Utilizarea depreciativă e destul de veche: la sfîrşitul secolului al XIX-lea, un articol (din Epoca, 30 iulie 1897) vorbea de „aceşti troglodiţi ai literaturei“. Un episod interesant şi important pentru intrarea cuvîntului în limbajul curent e apariţia lui în textele oficiale ale puterii comuniste din anii ’50, traduse şi imitate după cele din Uniunea Sovietică. Troglodit apare într-un articol semnat de Stalin însuşi, tradus şi reprodus integral în paginile Scînteii („Cu privire la marxism în lingvistică“, 22 iunie 1950). Vorbind despre marxiştii cu gîndire limitată, care susţineau că există căi ferate burgheze şi că acestea trebuiau distruse şi înlocuite prin căi ferate proletare, Stalin afirmă: „Pentru aceasta, ei au căpătat porecla de «troglodiţi».“ Dacă în cazul membrilor propriei tabere, acuzaţia de trogloditism evoca mai ales prostia, gîndirea dogmatică, nu e prea clar cum se justifică aceeaşi insultă în cazul duşmanilor externi (capitaliştii): „Războiul bacteriologic purtat în Coreea şi în China de Nord a dezvăluit lumii întregi pînă la ce grad de ticăloşie şi banditism sînt în stare să se coboare aceşti troglodiţi ai secolului nostru, roşi de furia neputinţei şi a înfrîngerilor necontenite pe care le suferă“ (Scînteia, 30 aprilie 1952). Probabil că e o simplă aplicare a clişeului în care vechiul e învins în lupta cu noul: banditismul agresiv nu e neapărat o trăsătură a trogloditului, dar capitalistul e troglodit pentru că urmează să intre în negura istoriei...
Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti. A publicat, între altele, volumele Limbaj şi politică (Editura Universităţii Bucureşti, 2007) şi 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecţia „Viaţa cuvintelor“, 2010).
