Am aflat recent, dintr-un memoriu adresat de doi studenți filologi Senatului universitar, o poveste demnă de cele mai lacrimogene telenovele sud-americane. Protagoniștii, Tristan Maimurelu și Romero Căpșunel, erau singurii noștri studenți de la secția de Javaneză A (specializare principală așadar!) și Malgașă B (specializare secundară) din ultimii zece ani. Adică niște rarități. Primul a devenit student aici în toamnă, fiind prin urmare încă freshman, al doilea avea deja un an de experiență în studiul exoticelor limbi, reprezentînd (de unul singur, într-adevăr!) „grupa“ de sopho-mores. À propos de limbile în discuție! Pentru cine nu știe, ele fac parte din grupul lingvistic polinezian. Sînt vorbite în insula Java din Indonezia (javaneza) și, respectiv, în insula Madagascar din estul Aficii (malgașa). Limbi cu potențial, să admitem (mai ales ultima!), deși, paradoxal, după cum se vede, puțin frecventate de tineri. Pe scurt, petiționarii reclamau, în memoriu, „închiderea abuzivă“ a secției de Javaneză-Malgașă „drept consecință a unui nefericit concurs de împrejurări“, de care „ei nu se făceau responsabili“. Cu precădere, se arătau ultragiați de transferul lor „nefiresc“ la Engleză-Franceză, ramură umanistă pentru care nu optaseră vreodată în fișele de înscriere la Facultatea de Litere. Supărarea celor doi juni mi s-a părut, recunosc, justificată. Nu ai cum să radiezi o secție, fie și din motive de ineficiență financiară (acesta era, probabil, aici cazul), „în timpul jocului“, cum ar veni, cîtă vreme există măcar un student acolo. O lași „să curgă în lichidare“, chiar cu un ins înscris și, eventual, o oprești la debutul ciclului următor. Intrigat, am derulat investigații proprii. Ce am aflat, cu oarece efort detectivist, m-a șocat pur și simplu!

Forurile administrative mi-au răspuns că „secția se autodizolvase“. Se închisese de la sine prin plecarea intempestivă a cadrelor didactice angajate în colectivul liliputan. „Cadrele didactice“ în cauză erau patru colege de ale mele de la Litere, pe care le știam din vedere: lector doctor Păpădia Ferocel, conferențiar doctor Caprella Sinecur, conferențiar doctor Maura Paura (italiancă naturalizată, după 1990, în România) și lector doctor Sissi Melesteu. Toate, fete dedicate studiului feroce (cu toate că epitetul nu prea mergea, îndeosebi în asociere cu doamna Ferocel), fără familii, cu dioptrii mari și scheme lingvistice malaio-polineziene în cap. De ce dispăruseră ele, în bloc, din Universitate? Memoriul semnat de Tristan și Romero nu se referea și la un asemenea detaliu, dar, pe la colțurile instituției, evenimentele reale căpătaseră, în scurt timp, conținut epic. Se povestea că zeul Eros (alias Amor, alias Cupidon!) se distrase copios pe seama secției de Javaneză-Malgașă, trăgînd, simultan și la nimereală, săgeți (otrăvite) deopotrivă asupra profesorilor și studenților. Rezultatul a fost o aiureală generală, înaintea căreia pălea însăși avalanșa de confuzii din Comedia erorilor a lui Shakespeare. Ca să înțelegem, trebuie să mergem încet, pas cu pas, în ritmul în care am rezolva o ecuație extrem de complicată. Primo tempo: În mod bizar, concomitent, serioasele domnișoare Păpădia Ferocel și Caprella Sinecur se îndrăgostesc de efebul Tristan Maimurelu, student în anul I. Secundo tempo: Identic și straniu-simetric, Maura Paura și Sissi Melesteu își pierd mințile pentru simpaticul Romero Căpșunel de la anul al II-lea. Terzo tempo: Lui Tristan și lui Romero li se aprind, la rîndu-le, iremediabil, călcîiele după sobrele lor profesoare.

Mă opresc o secundă pentru a vă permite pauza de respirație, întrucît situația nu este atît de simplă cum credeți. Tristan și Romero s au îndrăgostit la rîndu-le, e drept, însă „în oglindă“, adică de persoanele „greșite“ – Tristan le iubea pe Maura și pe Sissi, pe cînd Romero pe Păpădia și pe Caprella. Fix invers. Oricum, catastrofa s-ar fi produs și în condiții așa-zicînd „normale“ – Tristan/Păpădia/Caprella și Romero/Maura/Sissi. Erau, în ambele tabere, două femei la un bărbat. Mai mult, bărbații înșiși se dovedeau „schizoizi“, experimentînd iubiri duale, paradoxale. Dezastru iminent, ca atare. Tragedia s-a ridicat însă la pătrat prin nesincronizarea erotică a părților. Împricinații și-au dat cu toții întîlnire de Rusalii, în fața decanatului, pentru a clarifica lucrurile. A ieșit o bătaie de film western, cu ferestre sparte, „păpădii“ feroce și „maure“ speriate aterizate în copacii din curtea interioară a Universității, „tristani“ triști și tumefiați, „romeri“ striviți și „sissii“ transformate în șuncă presată. Doar vacanța de Rusalii a salvat facultatea de la scandalul mediatic. Profesoarele au șters-o, discret, pe ușa din dos și domnii Maimurelu și Căpșunel au ajuns în postura de angliști (francofoni). Memoriul a rămas nesoluționat. Cu atît mai mult cu cît directoarea de la Engleză, doamna Filomela Asparag, a precizat: „Vai, dar nu vom abandona doi băieți frumoși! Îi reprofilăm!“ 

Codrin Liviu Cuțitaru este profesor la Facultatea de Litere a Universității din Iași. Cea mai recentă carte publicată: romanul Scriptor sau Cartea transformărilor admirabile, Editura Polirom, 2017.