Tăcerea mieilor

Publicat în Dilema Veche nr. 351 din 4 - 10 noiembrie 2010
Dragoste şi răzbunare jpeg

De ce tace puştimea? Iar atunci cînd nu tace, de ce se exprimă prost? De ce acuzăm tinerimea că vehiculează cu dificultate un repertoriu cumplit de sărac în cuvinte? Şi de ce ni se pare că elevimea şi studenţimea nu mai au valori, că nu mai cred în nimic, nu mai au idealuri, dispreţuiesc cultura, se refugiază în lumea virtuală a Internetului, vorbesc, din butoane, o limbă stîlcită şi nu mai ştiu să pronunţe cuvinte? 

Există un întreg sistem de explicaţii globale, de teorii întemeiate pe evoluţiile tehnologiilor de comunicaţie, studii comportamentale ale consecinţelor folosirii extensive a depozitelor de informaţie, şi cercetări de psihologie şi sociologie a comunicării. Toate astea dau şiruri lungi de răspunsuri care pot lămuri întrebările de mai sus. Mai există însă o întrebare care, de pe buzele noastre, ale celor dintr-o lume în care totul a ajuns mai tîrziu, sună în perfectă armonie cu felul în care ne-am obişnuit să vedem lumea. Întrebarea asta e rostită după un oftat prelung, ca şi cînd autorul ei ar fi ultimul depozitar al înţelepciunii şi adevărului: „Ce ne facem cu puştimea asta care s-a îndobitocit în ultimul hal?“. 

De cele mai multe ori, după această întrebare rostită de la înălţimea unei tribune imaginare a moralităţii şi a valorii, urmează discursul care începe cu „Pe vremea mea…“. Întotdeauna, „Pe vremea mea…“ înseamnă cărţi citite, seri cu spectacole de teatru memorabile, ordine socială, audiţii muzicale, bancuri la adresa regimului comunist, tabere studenţeşti, Vama Veche, ieşiri la iarbă verde de 1 Mai, sex după căsătorie, sau, în cel mai rău caz, după intrarea la facultate, scrisori caligrafiate şi elaborate zile întregi, discuţii despre artă, un anumit fel de stabilitate. „Pe vremea mea…“ mai înseamnă idealuri, respect, veneraţie pentru artişti şi pentru intelectuali. Şi nu arareori, nostalgia pentru „vremea mea“ are o coda, o terminaţie muzicală, un refren final care deplînge faptul că „acum nimeni nu mai are frică de nimic“. 

Sub frica pe care unii o bocesc acum, dincolo de valorile pe care le vehiculăm în discursul despre tinereţea petrecută la lumina culturii, se află o profundă frustrare. O suferinţă ale cărei icnete de durere răzbat foarte rar la suprafaţă. O vină colectivă a felului în care ne-am lăsat trataţi cu toţii, umiliţi, dezumanizaţi, îmbibaţi cu ideologie egalitaristă, găsindu-ne, fiecare, felul propriu de a evada din real, într-o semi-realitate respirabilă. Într-un mod profund explicabil din punct de vedere clinic, ori de cîte ori vorbim despre vremurile alea de ordine, respect, cultură şi valori, ceva ne înţeapă înăuntru, ca o ustensilă chirurgicală, uitată în noi după coaserea rănii. Cu cît apare mai des înţepătura asta, cu atît mai abitir idealizăm vremea trecută, ascunzîndu-i hidoşenia sub nostalgia tinereţii şi a felurilor personale de a depăşi, prin cultură, întregi la minte, bezna şi frigul din comunism. Atunci am învăţat să ne descurcăm. Să trăim individual, nu în comunitate. Să fim trataţi ca „popor muncitor, mase largi de oameni ai muncii de la oraşe şi sate“, dar să ţinem ascunsă la loc de taină candela unicităţii fiecăruia. Iar senzaţia asta de eternă neducere pînă la capăt a lucrurilor, de profundă complicitate, de nepotolită mîncărime a suspiciunii, de privire fugară, în urmă, după o vină căreia nu-i găsim un nume precis, mulţumitor, ne macină profund. 

Am rămas cu o conştiinţă încărcată, dureroasă şi mărturisită doar la nervi, a faptului că îndărătul marilor noastre adevăruri se ascunde o neliniştitoare doză de simulare. O conştiinţă a faptului că, orice-am face, cu cît strigăm mai tare că spunem adevărul, cu atît mai neconvingător sună ceea ce auzim. Discursurile noastre despre valori sună impecabil din punct de vedere muzical, dar, după închiderea cortinei, ne retragem în linişte, cu un gust ciudat pe care chiar şi alcoolul îl înlocuieşte cu greu. 

Felului nostru de a defini cultura îi lipseşte estuarul civilizaţiei. Rîul nostru de acumulări culturale se loveşte de un zid gigantic şi nu se varsă în experienţă colectivă. Valorile noastre şi modurile în care le-am dobîndit sînt profund individuale, lipsite de pulsaţia vitală a comunităţii. Nu consensul ne lipseşte în primul rînd, ci exerciţiul comunicării. Predicile pe care le rostim, şlefuind necroloagele civilizaţiei, sînt doine de jale ieşite din netrăirea, vreme de mulţi ani, a unor tipuri de experienţe pe care le-am traversat doar în intimitatea lecturii. 

Tînărul căruia i se psalmodiază spectacolul ideilor şi hora virtuţilor, ambalate în discursuri cu retorică stufoasă, strîmbă din nas instinctiv. În plus, i se mai şi reproşează că duce lumea de rîpă şi face să se zvîrcolească în cripte marii creatori ai lumii. Nu ştie cine sînt Bach, Hans Castorp, Raskolnicov, Behemoth, Titus Andronicus, Dante, Fellini şi Thelonious Monk. Asta îl face, în ochii noştri, din start, vinovat. „N-are nici un Dumnezeu, e analfabet, n-are idealuri, i se rupe.“ Nu ne-am gîndit nici o secundă că felul în care ne ascundem în dosul valorilor, felul în care respingem suveran lucrurile simple, băgînd în faţă, de la bun început, marea cultură şi marile aşteptări, s-ar putea să-l sufoce şi să-l îndepărteze iremediabil tocmai de ceea ce am vrea să-i fie aproape. Nu ne gîndim că are voie să şi simtă cîte ceva, nu doar să acumuleze, memorînd. Şi pentru că nu e o maşină de reprodus texte, pentru că nu percutează ca la armată, cu ce-am vrea să-l auzim, proiectăm pe el toată vina reziduală pe care n-o mai putem duce. Şi el, în mod firesc, gafează. Sau mîrîie. Sau tace.  

Cătălin Ştefănescu este realizatorul emisiunii Garantat 100% la TVR 1.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.