Rusoaica

Publicat în Dilema Veche nr. 222 din 17 Mai 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

În 1977 ruşii stăteau la coadă la chibrituri. La noi era un pic mai bine, în magazine tot se mai găsea cîte ceva. Eram copil şi am călătorit prin cîteva oraşe de-ale lor, într-o excursie organizată de şcoală. Am mers zile întregi cu trenul printre nişte tufe plantate strategic de-o parte şi de alta a căii ferate, aşa încît să nu vezi nimic din ţara aceea mare. La graniţă aşteptasem pînă ne-au schimbat platformele de sub vagoane pe ecartamentul mai mare al Uniunii Sovietice, iar după ce am traversat şi Republica Sovietică Socialistă Moldova, cînd treceam peste Nistru, un băiat cam de vîrsta mea a strigat: "Am ieşit din Româniaaaa!". În secunda următoare taică-său i-a cîrpit o palmă peste gură, şi i-a zis apoi speriat că, "dacă ne aud ăştia, ne arestează pe amîndoi". Singura bucurie în monotona călătorie cu trenul era masa de la vagonul restaurant de unde mai ţin minte şi acum ceaiul servit în pahare fixate în suporturi de alpaca şi porţiile de rasol de vită cu sos de roşii şi hrean. Ajunşi la Kiev, am aflat că şi la ei s-a simţit cutremurul care, în martie, făcuse multe victime la Bucureşti. Ghidul ucrainean ne-a povestit că în apartamentul de la etajul XI al blocului în care locuia, balansul a fost destul de mare. Am ţinut minte etajul pentru că la noi nu existau atunci blocuri cu peste 10 etaje. Tot atunci am descoperit că există o limbă ucraineană, diferită de rusă şi că ucrainenii nu-i prea iubesc pe ruşi. Cel puţin asta se deducea din comentariile naţionaliste ale ghidului nostru. Tot el încerca să ne sugereze că turlele aurite ale bisericilor din Kiev, ca nişte căpăţîni de ceapă, fuseseră pe vremuri din aur masiv, dar că în cel de-al doilea război mondial le furaseră nemţii. Era o gogoriţă pe care nici un copil, cum eram eu pe atunci, nu o putea crede. Ghidul vorbea într-o românească uimitor de corectă, nu însă la fel de fluentă ca aceea vorbită la Leningrad (cum se numea pe atunci Sankt Petersburg), de următoarea ghidă care a luat în primire grupul nostru: Vera. Ei bine, Vera - o fiinţă care mă fascina. Tînără, subţire şi sprintenă, blondă, tunsă scurt, cu gropiţe în obraji la colţurile gurii şi cu pomeţii proeminenţi. Într-un cuvînt: rusoaică. Nu-mi mai dezlipeam ochii de la ea şi ascultam tot ce ne spunea. Şi frumos era oraşul pe care ni-l arăta, cu clădirile lui colorate, cu palatul de iarnă al ţarilor (Ermitajul) cu grădini suspendate şi coloane de malachit, cu podurile peste Neva care se ridicau în acele nopţi albe, ca să poată trece vapoarele, şi cu catedrala Isakevski în care era instalat un mare pendul (Focault), prin care se demonstra că Pămîntul se învîrteşte. La palatul de vară (Petrodvoreţ) m-am plimbat prin grădinile cu fîntîni, pe acolo pe unde, dacă păşeşti pe anumite pietre, ţîşneşte apă din nişte pompe ascunse şi te poate stropi. Am cumpărat îngheţată (era formidabilă şi faimoasă, chiar un punct forte al turismului din acea vreme din Uniunea Sovietică), iar Vera m-a observat atunci mai atent, cred că prima oară, şi a întrebat-o pe mama dacă îmi dă voie să mănînc îngheţată. Am mers apoi la un monument, la care din adîncul unei pietre funerare se auzea un fel de bătaie de inimă. Erau inimile celor care luptaseră sau care fuseseră exterminaţi de nazişti în timpul războiului. Acolo, în timp ce vorbea, impresionată, Vera a izbucnit în plîns. Şi un timp, din ochi i-au curs lacrimi mari şi rotunde, neputînd să-şi reia explicaţiile. Eu mă ţineam băieţeşte, deşi era cît pe ce să-mi dea şi mie lacrimile, de plînsul ei, nu din cauza monumentului care doar mă înfricoşa. Nici nu prea înţelegeam cum poţi să începi să plîngi aşa, dintr-odată, în faţa unei pietre întunecate, mai ales ghid fiind. Dar era Vera, şi încercam să înţeleg orice. Atunci am văzut doi copii ruşi, mai mici decît mine, care se uitau cu mare admiraţie la pantalonii mei. Îşi dădeau coate. Erau nişte bermude tăiate de bunica mea din nişte blugi din aceia româneşti, albastru închis, un material moale despre care eu ştiam bine că e departe de cel din care se făceau blugii americani originali. Dar copiii de acolo nu făceau asemenea deosebiri. În sfîrşit, cele trei zile la Sankt Petersburg s-au încheiat şi, spre marea mea tristeţe, urma să ne preia un alt ghid pentru Riga. Am aflat însă că Vera dorea să meargă ea cu noi, mai departe. Depindea de nu ştiu ce aprobare. Inutil să spun cît m-am bucurat aflînd că a fost obţinută. Numai că, cele trei zile la Riga au trecut şi ele repede, iar Vera parcă n-a mai stat aşa de mult timp cu noi. Ultima etapă a călătoriei era Moscova. Ne-am despărţit de Vera care a plîns din nou. Ne-a preluat o altă rusoaică. O femeie înţepată şi cam antipatică. Am stat într-un hotel cu coridoare înguste şi nesfîrşite, am văzut turnul Televiziunii printre nori, şi patru picturi de Van Gogh la Muzeul "Puşkin", din care, pe vremea aceea, n-am priceput nimic. Mi-am cumpărat un tanc cu baterii şi o stea roşie pe el, de la Deţki Mir (Lumea Copiilor - un fel de Romarta Copiilor de la noi, dar mult mai mare), iar apoi, după o masă festivă la care mi s-a dat de băut şampanie, am fost conduşi la gară. Am mers iar vreo două zile cu trenul printre tufe. Îmi rămăsese în minte gustul de îngheţată de la Petrodvoreţ, peste care se suprapunea privirea tulbure-albastră a Verei.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

stefania uta european athletics2 jpg
Sportivă de nota 10, elevă de nota 10. Cine este Ștefania Uță, atleta de 17 ani care a bătut recordul Europei
La 17 ani, Ștefi se anunță a fi urmașa celebrei alergătoare Ionela Tîrlea
canicula, foto shutterstock jpg
Cod roșu de caniculă în sudul țării: județele unde temperaturile depășesc 40 de grade
Meteorologii avertizează că valul de căldură va atinge cote alarmante luni, în special în sud-vestul României, unde vor fi înregistrate temperaturi record.
horoscop jpg
Zodia care strălucește pe 11 august. Trece peste obstacole, are noroc pe toate planurile și primește oportunități neașteptate
Ziua de 11 august aduce un val de energie astrală favorabilă pentru o zodie care iese în evidență prin magnetism, curaj și abilitatea de a atrage în jurul ei oportunități benefice.
doncic jpg
E ditamai starul în NBA, dar n-a putut să iasă din parcare, după ce bolidul i-a fost blocat
La 26 de ani, slovenul Luka Dončić este deja un star în NBA, campionatul nord-american de baschet.
Donald Trump FOTO AFP
Donald Trump vrea ca persoanele fără adăpost să fie evacuate „imediat” din Washington
Președintele american Donald Trump promite o capitală „mai sigură și mai frumoasă” și anunță mutarea rapidă a mii de oameni fără adăpost din Washington.
Mohamed Salah FOTO Profimedia jpg
Lui Salah i-a sărit muștarul. Vedeta de la Liverpool a pus tunurile pe conducerea fotbalului mondial
Mo Salah, 33 de ani, a început sezonul cu ratarea unui trofeu, Supercupa Angliei, Liverpool cedând la penalty în fața celor de la Crystal Palace.
Dmitri Medvedev FOTO Mediafax  /  Hepta / ZUMA Press
Medvedev atacă dur: „Imbecilii europeni” blochează eforturile SUA, iar Kievul recrutează „ucigași din cartelurile de droguri”
Dmitri Medvedev susține că Ucraina aduce pe front asasini din cartelurile de droguri din America Latină, în timp ce politicienii europeni ar împiedica negocierile dintre Washington și Moscova.
special hpv foto shutterstock
Vaccinul care previne mai multe tipuri de cancer, disponibil gratuit până la 26 ani. „Au înțeles și bărbații că nu sunt doar purtători”
Vaccinarea gratuită anti-HPV a fost extinsă, băieții și fetele cu vârsta între 19 și 26 ani putând beneficia, în baza prescripției de la medicul de familie, de la 1 octombrie. Medicii demontează mitul conform căruia „bărbatul transmite, dar nu pățește nimic”.
BeFunky collage jpg
Supă cremă de castraveți, rețeta ideală pentru zilele caniculare. Se prepară rapid și este extrem de răcoritoare. VIDEO
Zilele toride de vară aduc cu ele și dilema meselor ușoare, răcoroase și rapide. Iar dacă sunteți în căutarea unei idei fresh, avem o sugestie delicioasă: supa cremă de castraveți. Este gata în doar 5 minute, nu necesită gătire termică și este perfectă pentru a combate căldura copleșitoare.