Rosturi, usturimi, scărpinări

Publicat în Dilema Veche nr. 349 din 21 octombrie - 27 octombrie 2010
Dragoste şi răzbunare jpeg

Săptămîna trecută am scris un articol despre felul în care ne desfigurăm oraşele, despre măcelul la care e supus spaţiul urban de la noi. Am emis ipoteza că totul arată ca şi cînd am vrea să ne răzbunăm crunt pe cineva anume, dar, negăsind foarte clar vinovatul, ne răzbunăm, fără să ne dăm seama, pe noi înşine. Mai precis, speriaţi de ce am putea găsi în noi, în loc de a porni un lung proces terapeutic, preferăm să ne automutilăm, încet şi sigur. În urma acestui articol, am primit un comentariu pe care îl redau aici integral. 

„Le ziceţi bine, apăsat. Îmi place. E, din nefericire, fix plăcerea comeseanului tranchilizat temporar cu verdicte. Genul acesta de răbufniri civice, frumos servite mai rău strică. Moralizarea satirică gîdilă şi tămîiază, nu ustură conştiinţa. Dincolo de dominoul de efecte sucite, trebuie să existe o primă cauză, adică un comutator posibil aducător de normalitate... ceva care să producă o mutaţie în fiecare, să schimbe circuitul energiilor anomice cu unul mai focalizat către rostul fiecăruia între ceilalţi.“ (comentariu semnat eungen şi postat pe dilemaveche.ro) Chinuit de ideea că am „stricat“ ceva, mulţumindu-i cititorului pentru mesaj, revin asupra temei. Am să preiau însă cîţiva termeni din comentariul domniei sale. Oare ce mai poate ustura conştiinţa azi? Greu de zis. Poate doar vreo douăzeci de milioane de roboţi casnici care să umble toată ziua după noi, cu cîte o oglindă, în care să vedem ce facem, în fiecare secundă. Mă tem că nici asta n-ar fi o soluţie. Mai degrabă cred că ne-am aranja frezele un pic, am îndrepta o cută a hainei şi am continua să perfecţionăm isprăvile pe care le facem de obicei, trăgînd cu ochiul şi spre oglindă, să vedem cum ne şade. 

Poate că am obţine ceva, un rezultat măcar mulţumitor, dacă am afla un pic, cît de cît, despre rostul fiecăruia între ceilalţi. Ei, aici mă tem şi mai tare. O ofensivă, oricît de puternică, a conştiinţei filozofice a sinelui, ar pierde, din start, bătălia cu noi. Din trei bancuri bine zise şi două lăzi cu sticle de bere, fără să ne întrebuinţăm prea mult, s-ar alege praful şi pulberea de orice gînd asupra rostului fiecăruia. Cred însă că dacă o organizaţie profesională – aşa cum e Ordinul Arhitecţilor din România, să zicem – ar înfiinţa o comisie de onoare credibilă, care să sancţioneze impostura, practica greşită, corupţia, atît în interiorul breslei, cît şi în public, atunci am avea mari şanse să aflăm cîte ceva despre rostul fiecăruia. Dacă nişte domni cu gura mare şi cu aere de urbanişti, cu rude şi prieteni bine plasaţi, ar fi traşi de guler, şi dacă li s-ar cere socoteală pentru dominoul de efecte sucite, poate că am reuşi să depăşim nivelul comeseanului tranchilizat temporar cu verdicte. Iar dacă în raportul de activitate pe un an, o asemenea organizaţie profesională ar enumera o listă de profesionişti sancţionaţi cu ridicarea dreptului de semnătură, atunci poate că n-ar fi chiar atît de greu să identificăm un comutator posibil aducător de normalitate. Iar dacă prieteşugul cu Primăriile şi cu Consiliile Locale n-ar merge pînă la puparea tălpii, pentru sifonarea discretă a unor bănuţi şi pentru atribuirea unor lucrări, atunci nu ne-am mai plimba prin mici ironii şi meşteşugiri textuale. 

Iar dacă ţărănia şi mitocănia unora dintre politrucii cocoţaţi în ierarhiile administraţiilor locale ar mai primi, măcar din cînd în cînd, cîte o lopăţică peste bot, din partea unor profesionişti care n-au de pierdut lucrări pe bani publici şi care, în tinereţe, se jurau că vor rămîne curaţi, atunci chiar am fi cu un pas mai aproape de întrezărirea rostului fiecăruia. Demnitatea profesională conţine şi altceva decît ţuguierea buzelor, vorbirea afectată, suirea pe soclul catedrei de magistru şi recunoaşterea, mai mult sau mai puţin acră, din partea colegilor de breaslă. Altminteri, ţurţurii de pe tavanul din casa mitocanului vor înlocui coloanele vechi ale oraşului, iar discuţia va rămîne la acelaşi nivel, pentru încă o sută de ani: „Ce să-i faci? Asta-i situaţia. Ăsta-i românu’“. 

Iar omul neobişnuit cu ideea că oraşul e al lui, că spaţiul urban e ceva la care participă şi el, de-a lungul unei vieţi, ar avea conştiinţa asta, dacă ar vedea că abuzul se pedepseşte. Că oraşul nu e sat fără cîini, că spaţiul public trebuie respectat, altminteri plăteşti, şi că poţi face ce vrei în casă la tine, dar n-ai voie să murdăreşti chipul oraşului. Dacă vecinul din faţă a construit o casă, adăugînd un etaj, cu de la sine putere, şi dacă nimeni n-a avut nimic de comentat, atunci pot să-mi fac şi eu un turnuleţ mai înalt decît casa vecinului. Şi tot aşa, în aşteptarea unei usturimi de conştiinţă, care nu mai vine, nici s-o pici cu ceară. Ia să vină o amendă cruntă, şi usturimea de conştiinţă îşi face apariţia instantaneu, fără alai filozofic, fără ciucuri stilistici, fără frunzişuri de metafore. 

Oare ce strică mai mult? O răbufnire civică frumos servită, sau o aşteptare contemplativă, care mută orice formă de atitudine în zona ideilor mari? S-ar putea ca amîndouă să „strice“ la fel. Adică deloc. S-ar putea să fie, ambele, modalităţi de a exprima în mod diferit faptul că ne pasă. Că ne ustură. Poate chiar că ne doare. În aşteptarea comutatorului aducător de realitate, amenda, pedeapsa, coerciţia rămîn cele mai simple modalităţi de a deplasa discuţia mai aproape de subiect, de pe cerul ideilor, pe trotuar, în faţa casei, acolo unde se întîmplă acţiunea.  

Cătălin Ştefănescu este realizatorul emisiunii Garantat 100% la TVR 1.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.