Riscurile autoironiei

Publicat în Dilema Veche nr. 574 din 12-18 februarie 2015
Cioace jpeg

Cred că sînt cîteva idei fundamentale despre umor pe care le acceptăm cu toţii, în principiu, dar pe care le redescoperim cu mereu reînnoită perplexitate în situaţiile concrete. În primul rînd, ştim că umorul e o categorie esenţialmente relativă şi subiectivă: presupune un mecanism intelectual al surprizei (care poate fi înţeles mai uşor sau mai greu, în funcţie de gradul său de elaborare şi de capacităţile cognitive ale publicului), dar îşi produce cu adevărat efectul doar în anumite condiţii morale şi psihologice, pentru că implică valori, atitudini şi sentimente extrem de variabile. De fapt, percepţia comicului se hrăneşte dintr-o tensiune profundă între distanţă şi implicare: e important ca umorul să atingă valorile şi idiosincraziile destinatarului, dar e foarte uşor să depăşească limita subiectivă de la care acesta nu mai e în stare să rîdă.  În acelaşi timp, trebuie să recunoaştem în umor o formă de agresiune simbolică, solidarizantă, faţă de o victimă construită prin simplificare şi schematizare. Există totuşi forme de umor care reduc la minimum agresiunea, fie depersonalizînd-o (în comicul absurd, în rîsul produs de automatismele limbajului), fie îndreptînd-o asupra propriei persoane (prin autoironie, prin caricaturizarea propriilor sensibilităţi şi vulnerabilităţi). Într-o perspectivă deopotrivă etică şi estetică, acestea ar putea fi formele de umor cele mai bune (sau măcar cele mai complexe, mai elaborate). 

Consideraţiile de mai sus au fost provocate de încercarea de a explica reacţiile surprinzătoare produse de curînd de un scurt text publicat de Gabriel Liiceanu în revista 22 („O poveste cu cafea, cola şi vin din 1990. Sau cum puteai deveni paranoic după mineriadă“). Texul ilustrează genul umorului „pince sans rire“ şi al autoironiei sistematice, singura sa victimă fiind personajul-narator, identificabil biografic cu autorul textului (într-o ipostază oarecum „nevricos“ caragialiană). Umorul, consistent şi persistent, e semnalat prin exagerare şi prin simplificare (eroul este redus la o unică obsesie, prin eliminarea oricăror explicaţii şi justificări). Or, textul a produs destul de multe reacţii – comentarii online, dar şi articole ale unor publicişti şi bloggeri mai cunoscuţi – care ignoră sau resping lectura sa umoristică. Nota dominantă a acestor comentarii (culese de pe site-urile

voxpublica.realitatea.net şi gandul.info) este indignarea, revolta etică încrîncenată: „Nimic nu poate justifica gestul făcut“; „tentativă de omor“, „gest de folie criminală“; „potenţial criminal“. Comentatorii rezumă faptele deduse din articol, în caz că cineva nu ar fi sesizat gravitatea lor: „a povestit el însuşi că a vrut să-şi otrăvească colegii“; „Cum se poate că nimeni nu observă că omul ăsta a testat o otravă pe prietenii lui şi acum mai şi se laudă cu asta“ – şi îşi exprimă uluirea în faţa imprudenţei autorului de a fi făcut public un asemenea autodenunţ: „Am rămas interzisă cînd am citit acest articol“;  „Incredibil, care să fi fost motivele pentru care acest domn a putut să facă această mărturisire?“; „Bizară este această istorioară pentru că-l pune din cel puţin două unghiuri într-o postură urîtă pe cel care a ales să o relateze. Să nu-şi fi dat seama dl. L. ce impresie va face povestea sa?“; „Un om normal nu ar fi făcut ceea ce a făcut domnul L. şi nu şi-ar fi povestit mai tîrziu isprava.“ Unii mai acceptă să intre în dialog cu vinovatul, pentru a-l mustra direct: „Un asemenea gest (...) nu vă face cinste“; cei mai mulţi pun diagnosticul etic fără milă: „Ceea ce a făcut L. trădează un caracter foarte, foarte urît.“ Mai ciudată e reacţia ziariştilor care nu ignoră pur şi simplu lectura umoristică şi literară, ci o resping ca inadecvată: „N-am citit pînă azi un text de o mai voioasă abjecţie“; „într-o cheie sinistră“; „faptul, oricum sinistru“; „această voioasă mărturisire“ (voxpublica.net); „Dacă cele povestite sînt reale tale quale, atunci d. L. şi-a ucis colegii în gînd“; „Dacă d. L. va pretinde, decepţionat de faptul că lumea şi-a pierdut simţul umorului, că totul e o glumă literară, atunci filozoful face dovada unui prost gust criminal“ (gandul.info). Limita umorului ar fi trasată, de pildă, de impietatea de a glumi pe seama Securităţii („Să iei în băşcălie posibilitatea ca Securitatea să facă Răul, să ucidă oameni“, ibidem). 

Poate că asemenea reacţii sînt statistic normale: dacă ar fi publicat pentru prima oară azi, pe un site,

ar primi desigur sute de comentarii negative, condamnînd cruzimea faţă de animale. Previzibilă este şi identificarea personajului narator cu autorul: zeci de ore de lecţii de română despre distincţia dintre actantul Nică şi autorul Ion Creangă nu par să treacă testul lecturilor cotidiene, rămînînd în categoria abstracţiilor de memorat pentru examene. Reacţiile dovedesc un deficit de gîndire critică, accentuat de presupunerea înţeleaptă că nimeni nu vrea să se pună într-o lumină negativă: deci, dacă cineva spune ceva rău despre sine, lucrul nu poate fi decît adevărat. Ce împiedică, pînă la urmă, lectura textului în cheie umoristică? Pentru unii, poate, subtilitatea semnalelor, nepotrivite unei lecturi jurnalistice, senzaţionaliste, obsedate de dezvăluiri. Pentru mulţi dintre cei citaţi, opacitatea e probabil produsă de antipatia faţă de autor, de incapacitatea de a rezista ocaziei de a face din victima autoironiei propria lor victimă. Oricum, s-ar părea că cititorii nu gustă glume despre moarte, vin sau Securitate. În aceste condiţii, autoironia e o operaţie riscantă.    

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.