În trecere, m-am nimerit pe la restaurantul unei mici pensiuni dintr-o mică localitate din țărișoara noastră. Am comandat ceva de mîncare și un pahar de prosecco, așa cum era trecut în lista de meniu. Muream de foame și de sete. Chelnerița și-a notat conștiincios comanda. N-am putut să nu-i remarc aerul de persoană proaspăt născută. După cîteva minute a venit cu paharul de prosecco deja umplut. În cealaltă mînă avea sticla desfăcută.

– Dacă ați ști ce m-am chinuit cu dopul… Mie, să știți, mi-e foarte frică de dopurile astea. E Mionetto – a mai zis arătîndu-mi sticla.

Trecînd peste nedumerirea că nu a desfăcut sticla în fața mea și peste strania idee a unei chelnerițe cu fobia dopurilor, m-am întrebat ce se întîmplă oare cu restul conținutului unei asemenea sticle, după ce unui client i s a oferit doar un singur pahar. Dar, la urma urmelor – mi-am zis –, asta e treaba lor. După vreo zece minute, fata a venit și cu mîncarea. Nu era tocmai ce comandasem, dar, de foame, n-am mai pierdut vremea cu „mofturile“. La urmă însă, nota de plată mi s-a părut cam obraznică. Studiind-o atent, am văzut că în loc de prosecco scria șampanie. Iar prețul era cît pentru o sticlă. Am chemat-o pe fata cu aspect recent.

– Aici ai trecut ceva greșit, eu n-am comandat șampanie, ci prosecco.

– Baaa dumneavoastră ați băut șampanie.

– Domnișoară, e o confuzie, poate ați încurcat mesele. Eu am comandat prosecco și asta mi-ați și adus.

– Era șampanie, nu știți că v-am spus că mi-e frică de dopurile acelea care sar în sus?

– Păi, și prosecco are dop care sare în sus.

– Era șampanie, domnule, exact așa cum v-am spus.

– Ia adu sticla aia încoace, să vedem ce scrie pe ea.

– Uitați, domnule, e sticlă de șampanie, cu dop de șampanie.

– Să citim ce scrie pe ea: Prosecco Mionetto. Vezi? E exact ca pe lista de meniu. Pe meniu, uite, șampanie e scris mai jos și nu e trecută și marca. Deasupra însă e scris Prosecco Mionetto, exact ca pe sticla din mîna dumitale, iar prețul lui de pe listă e mult mai mic decît cel de pe notă.

– Dumneavoastră credeți ce vreți, dar să știți că în seara asta ați băut șampanie.

– Vrei să spui că nu mi-ai dat să beau din sticla asta?

– Ba da, dar e șampanie.

– Ai pus șampanie în sticla de prosecco?

– Nu, cum să fac așa ceva? Dar asta nu e prosecco, ci șampanie.

– Și atunci de ce scrie pe sticlă prosecco?

– Dar nu vedeți cum e sticla? Nu vedeți că e de șampanie și nu vă uitați ce dop a avut?

– Păi, atunci prosecco cum ar fi?

– Aaa…, avem și prosecco, dar aia e în altfel de sticlă. (Aduce una de la frigider.) Ia uitați-vă: are dop ca la bere. Și e tot Mionetto.

– Aia, domnișoară, mi se pare mai degrabă poșircă decît prosecco.

– Asta n-aveți de unde să știți. Dar vedeți, e cum v-am spus, ați băut șampanie.

– Domnișoară, dumneata știi ce e aia șampanie?

– E asta.

– Păi, și de ce nu scrie „champagne“ pe sticlă?

– Fiindcă scrie prosecco. Dar e șampanie, vedeți că n-are dop de bere.

– Atunci înseamnă că ailaltă nu e prosecco, ci bere, dacă ne luăm după dop.

– Hai, domnule, nu vă mai legați de lucrurile astea. Dumneavoastră trebuie să plătiți șampania, că doar ați băut-o.

– Biiine, să admitem că am băut șam-panie. Dar prețul de pe notă e ca pentru o sticlă întreagă, nu ca pentru un pahar. Iar pe listă văd că nici nu aveți șampanie la pahar.

– Da’ să știți că eu v-am desfăcut toată sticla.

– Păi, mai bine îmi desfăceai doar un pahar, că eu doar atîta am comandat și atîta am și băut. Ce-i drept, acum mă faci să am senzația că au fost cîteva sticle.

– Domnule, vă rog să nu mă luați la mișto.

– Nu te iau la mișto, dar presupun că ai și vreun șef pe aici.

În cele din urmă a venit șeful și, privindu-și lung angajata, a convenit să mi facă un discount, adică să considere că paharul de prosecco era chiar un pahar de prosecco, la preț de prosecco. După ce am plătit, chelnerița a ținut totuși să-mi mai spună o dată:

– Chiar dacă noi am acceptat asta, e bine să știți dumneavoastră că în seara asta ați băut șampanie.