Postac, comentac, lăudac
Din cînd în cînd, la seria derivatelor (nume de agent) în -ac se mai adaugă cîte un termen, care poate rămîne o creaţie efemeră sau poate căpăta o mare frecvenţă în registrul familiar şi în limbajul publicistic. Modele de succes sînt termenii aplaudac şi răspîndac: foarte folosiţi, la începutul anilor ’90, pentru a-i desemna ironic şi depreciativ mai ales pe susţinătorii şi adulatorii fostului regim (aplaudaci) şi pe cei care, sub controlul serviciilor secrete, răspîndeau zvonuri (răspîndaci). Aplaudac şi răspîndac au fost înregistrate încă din ediţia a II-a (1997) a Dicţionarului de cuvinte recente; dintre cele două cuvinte, aplaudac a fost mai uşor acceptat, pătrunzînd chiar în DOOM (2005). Răspîndac apărea adesea în asociere cu derivatul glumeţ zvoner; între timp, şi acestuia din urmă pare să i se prefere tot mai mult o formaţie lexicală în -ac – zvonac: „Aici, orice informaţie circulă pe calea «zvonacul şi răspîndacul». După lansarea zvonului, urmează răspîndirea lui“ (romanialibera.ro); „matale eşti zvonacul tipic, cu neuronul obosit“ (capital.ro). În ultimii zece ani, odată cu dezvoltarea Internetului, posibilitatea tot mai largă oferită utilizatorilor de a contribui cu opinii proprii la discuţiile de pe forumuri şi din secţiunile de comentarii ale blogurilor, ale articolelor etc. a produs, ca derivat de la verbul a posta, numele de agent postac, cu sute de mii de atestări online. Din aceeaşi sferă face parte şi sinonimul parţial comentac, mai recent şi aplicabil nu doar scrisului din Internet, ci şi autorilor de comentarii orale, difuzate de posturile de radio şi televiziune.
Sufixul -ac aparţine registrului popular, multe dintre derivatele pe care le-a produs nemaifiind cunoscute în prezent majorităţii vorbitorilor. În articolul său din 1967, „Sufixele peiorative“ (în Studii şi materiale privitoare la formarea cuvintelor în limba română, IV), Zorela Creţa enumera o serie de adjective şi substantive formate cu -ac: prostac, budalac („prost“), buftac („gras, burtos“), fusuiac („înalt şi slab“), codac („care ezită“), mutac („tăcut, ursuz“), ciorsac („cuţit care taie rău“), scîrţac („lăutar“), popoiac („epitet depreciativ pentru un preot“). Dintre toate, doar prostănac e în uzul curent, dar vorbitorii îl analizează probabil mai curînd ca format din prost + -ănac decît (aşa cum e mai justificat din punct de vedere lingvistic) din prostan (la rîndul său derivat din prost) + -ac. Prostac nu mai apare decît în jocuri de cuvinte, probabil ca o nouă contaminare între postac şi prost: „prostacii de partid“ (voxpublica.realitatea.net), „prostacul sabotor“ (stiri-azi.ro).
Cele mai multe dintre cuvintele seriei vechi erau derivate de la adjective şi substantive. Doar scîrţac (de la a scîrţîi), căruia i s-ar putea adăuga, din limbajul familiar-argotic, borac („copil“) ilustrează tiparul preferat astăzi, al derivatelor de la verbe (în -a: a aplauda, a posta, a comenta, dar şi în -i: a răspîndi).
Sufixul -ac, nu foarte productiv, are o clară notă depreciativă. Aşa cum se întîmplă de obicei, sensul cuvintelor-bază şi al contextelor în care derivatele s-au folosit mai des i-au imprimat anumite conotaţii stabile. Cuvintele aplaudac şi răspîndac au fost asociate ideii de „obligaţie de serviciu“, cu presupunerea că activităţile în cauză nu erau spontane. La fel, postac – foarte adesea folosit ca insultă şi ca acuzaţie reciprocă în conversaţiile online – presupune că individul care postează şi-a transformat activitatea într-o profesie de propagandist neoficial: postacii sînt, în sens restrîns, inşi plătiţi să influenţeze opinia publică, aflaţi în slujba unor partide politice sau a unor entităţi comerciale, ori măcar înregimentaţi politic: „o carieră de postac profesionist“ (propinatiu.ro); în sens larg, e vorba pur şi simplu de oameni care încarcă pe Internet un text, de obicei cu o anume frecvenţă şi continuitate („Un tînăr din Braşov a rămas fără telefonul mobil, pentru că a avut încredere într-un «postac» de anunţuri pe internet“, mytex.ro). Termenul comentac pare şi mai puţin specializat, funcţionînd în genere ca un sinonim depreciativ pentru comentator; componenta sa peiorativă sugerează tot mercenariatul („este un măscărici comentac aflat în solda lui V“, adevarul.ro; „clica de stătători pe site-uri şi comentaci de serviciu!“, botosaneanul.ro). Contextele în care apare sînt majoritar negative – „comentacul ăla care ne tot oboseşte pe site“ (kmkz.ro), „comentacul turbat“ (pandurul.ro), „Despre părerologi şi comentaci“ (adevarul.ro) –, dar nu se exclude un uz atenuat, chiar autoironic: „mulţi dintre noi, comentacii de pe CG“ (computergames.ro.).
Mult mai puţine atestări are termenul lăudac („şi să nu vă aud care cumva ca sînt din ăla plătit sau lăudac de profesie“, daciaclub.ro). În genere, în cazul derivatelor glumeţe, surpriza asocierii joacă un rol important, astfel că au mai multe şanse să se impună termenii care ataşează un sufix popular la o bază lexicală modernă, la un termen cult mai recent, decît cei care păstrează unitatea de registru; de aceea, probabil, comentac şi postac par mai ingenioşi şi mai amuzanţi decît lăudac.
