Pe Fifth Avenue în secolul al XIX-lea

Publicat în Dilema Veche nr. 749 din 28 iunie – 4 iulie 2018
Pe Fifth Avenue în secolul al XIX lea jpeg

Fifth Avenue, numărul 350, New York. O rochie lungă de catifea neagră și o tiară cu diamante.

Doamna Caroline Astor (autointitulată „the Mrs. Astor“), soția lui William Backhouse Astor Jr. și, deci, membră a uneia dintre cele mai bogate și cunoscute familii din societatea americană din secolul al XIX-lea, își face apariția la balul organizat chiar de ea la reședința personală (una dintre ele, desigur, unde, de altfel, astăzi se află The Empire State Building).

Astfel de baluri deveniseră o obișnuință în Statele Unite ale Americii de după Războiul Civil, epocă cunoscută ulterior și sub denumirea de „The Gilded Age“, grație lui Mark Twain și cărții sale The Gilded Age: A Tale of Today, în care satirizează aspectele negative ale societății americane ascunse sub o „poleială de aur“. Petrecerile de acest tip vizau numai crema societății americane, care la acel moment o avea drept reprezentantă pe mai sus-menționata doamnă Astor. Exista chiar o listă, numită „lista celor 400“, alcătuită de Caroline Astor și de un apropiat al acesteia, Ward McAllister (autointitulat și el „arbitru al eleganței“ newyorkeze). Pe lista cu pricina erau trecuți cei care formau, conform autorilor, elita societății din New York. Lipsea un nume: Vanderbilt.

Curînd, lista avea să sufere modificări cu ajutorul Alvei Vanderbilt, soția lui William Kissam Vanderbilt, nepotul lui Cornelius Vanderbilt, inițiatorul imperiului cu același nume. Alva era hotărîtă să introducă numele familiei sale în lumea bună a orașului New York. A început simplu… a construit o vilă imensă, care aducea a castel franțuzesc, pe (firește!) Fifth Avenue. Numărul 660.

Odată terminată construcția reședinței, se impunea o petrecere de casă nouă. În martie 1883, Alva Vanderbilt s-a gîndit să organizeze un bal mascat similar celor care se făceau în Europa (își făcuse studiile la Paris). S-au pregătit o mie de invitații pentru elita New York-ului. Nici una dintre ele pentru vreun Astor. Între timp, fiica doamnei Astor, Carrie, deja își pregătise cadrilul pentru bal împreună cu niște prietene. Dezamăgită că nu primise invitație, s-a plîns mamei sale, iar aceasta a aflat motivul pentru care familia Astor nu era pe lista de invitați la marele bal Vanderbilt: Alva Vanderbilt susținea, sprijinindu-se pe o regulă socială nescrisă, că din cauza faptului că doamna Astor nu a trecut niciodată în vizită pe la reședința Vanderbilt și nu au făcut schimb de contacte, nu îi putea trimite invitația. A doua zi, Caroline Astor a trimis o carte de vizită la reședința Vanderbilt, iar apoi invitațiile au sosit numaidecît.

În seara balului, pe la ora 22, caleștile începeau să sosească pe Fifth Avenue la numărul 660. Din ele se revărsa toată poleiala aurită.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Povestea care sparge tiparele în Japonia tradiționalistă. Cum a devenit o însoțitoare de bord prima femeie la conducerea Japan Airlines
Numirea în ianuarie a lui Mitsuko Tottori la conducerea Japan Airlines (JAL) a provocat un adevărat șoc în lumea afacerilor din această țară. Nu numai că Tottori era prima femeie aflată la conducerea companiei aeriene, dar își începuse cariera ca membru al echipajului de cabină.
image
„Era doar o chestiune de timp”: Eminem îl ucide pe alter ego-ul Slim Shady în noul album VIDEO
Unul dintre marile alter ego-uri din pop ar putea avea un sfârșit macabru, Eminem anunțând primul său album de după cel din 2020, intitulat „The Death of Slim Shady (Coup de Grâce)”, relatează The Guardian.
image
Dispariția misterioasă a fiicei de 16 ani a unor magnați americani ai tehnologiei. Când a fost văzută ultima dată VIDEO
Mint Butterfield, fiica unor cunoscuți antreprenori din lumea tehnologiei, a dispărut în weekend. Tânăra de 16 ani a fost zărită pentru ultima dată duminică seara, în Bolinas, California, la nord de San Francisco.

HIstoria.ro

image
Justiția în România secolului al XIX-lea
Evoluția Ministerului Justiției urmărește, în linii mari, evoluția administrației autohtone, dar și pe cea a societății românești, în ansamblul său.
image
Operațiunea Barbarossa. 84 de avertizări cu privire la invazia germană, ignorate de Stalin
Pe 22 iunie 1941, Germania a invadat URSS în urma Operațiunii Barbarossa. Deși au primit numeroase avertizări din partea serviciilor de informații, Stalin și Uniunea Sovietică au fost luate prin surprindere.
image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.