Patria olfactivă

Publicat în Dilema Veche nr. 237 din 28 Aug 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Ne plimbam de cîteva ore prin Gubbio, în sus şi în jos, pe străduţele mici, pietruite, printre casele mici de piatră, pînă sus, la palatul ducal înfipt pe stînca lui, de unde domina întreaga vale. Eram, ca de obicei, fascinat de urbea medievală, atras irezistibil de fiecare străduţă mai mică decît celelalte, care ducea spre cine ştie ce oază de piatră cu numele vreunui sfînt. De data aceasta, după o săptămînă de Italia, un miros străin de acel loc mă atrăgea însă irezistibil către un colţ al acestui labirint de piatră. Mă uitam la case, priveam în lungul străzilor, dar paşii mă duceau fără să vreau spre originea acelui miros. La un moment dat a devenit pregnant şi mi-am dat seama că ne apropiasem. Am început să adulmec precum un copoi de vînătoare şi să iau urma mirosului printre case şi culoare. În cele din urmă am ajuns: într-o piaţetă în reparaţii, nişte muncitori se încălzeau la un foc de lemne. Mirosea a fum, a foc de brad, ca în toată copilăria mea de pe munţi. După-masă am ajuns la Spoleto şi am reluat ritualul străduţelor medievale, de jos de la chestură şi pînă sus la palatul ducal. Ne opream din cînd în cînd la cîte o belvedere să admirăm Umbria, care se întindea la picioarele noastre. O luam, tot ca de obicei, cînd la stînga, cînd la dreapta, mînaţi de o curiozitate nesistematică. La un moment dat, mi-am dat seama însă că există un fir al Ariadnei în această preumblare prin labirint. Eram atras irezistibil spre undeva, nici eu nu ştiam unde şi de ce. Pînă cînd am ajuns acolo: un brad uriaş, înfipt în cei cîţiva metri pătraţi ai unei grădiniţe suspendate. Nu un pin, nu un chiparos, ci un brad "adevărat". Nu mă întrebaţi care e diferenţa olfactivă dintre un pin şi un brad, căci nu ştiu - şi nu am ştiut niciodată. Cînd am ajuns în dreptul bradului am ştiut însă că numai acesta miroase aşa, că acest miros m-a ademenit prin străduţele din Spoleto, şi m-am aşezat la poalele lui cuprins de o inexplicabilă nostalgie. De la prima mea ieşire, postcomunistă, în lumea mediteraneană, m-a impresionat diferenţa dintre această lume a pietrei şi civilizaţia noastră a lemnului, dintre ce înseamnă a locui piatră şi ce va să zică să locuieşti lemnul. Şi să fii locuit, într-un fel, de acestea, să fii bîntuit de visele acestor materii, fără a prinde chiar de veste. Mi-am dat seama, cu timpul, şi de fascinaţia primară, ne-intelectuală, pe care o exercita această lume asupra mea. O lume alteră, dar caldă şi complementară, străinătatea marcată de stranietatea unei alte materii căreia i-aş fi dus parcă dorul. În timp, toate aceste aşezări ale pietrei s-au aşezat, la rîndul lor, în amintirea mea, alcătuind un soi de topologie imaginară a oraşului mediteranean, astfel încît acum, oriunde aş merge, sînt urmărit la fiecare colţ de stradă de un sentiment straniu de déj

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

iran jpg
Iranul sub sancțiuni: cum rezistă regimul de la Teheran după patru decenii de izolare internațională
De peste 40 de ani, Iranul trăiește în logica unei fortărețe asediate. Regimul islamic instaurat în 1979 a făcut din rezistența la sancțiuni o doctrină de supraviețuire și un instrument de propagandă.
Goldener hut schifferstadt hist mus speyer jpg
Enigmele unei comori din aur masiv. Cum erau folosite bizarele conuri vrăjitorești vechi de 3000 de ani găsite pe teritoriul Europei
Unul dintre cele mai mari mistere ale lumii este reprezentat de o colecție de „pălării” din aur, vechi de peste 3000 de ani, descoperite în Europa Centrală. Sunt pline de simboluri ciudate și au fost găsite pe un areal întins. Nici până astăzi specialiștii nu au găsit o explicație privind rolul lor.
Supa, Shutterstock jpg
Dieta cu supă care face furori la Hollywood. Promite minus 4 kilograme în 7 zile
De-a lungul timpului, s-a demonstrat că nu dietele costisitoare garantează pierderea kilogramelor în plus, ci ambiția, perseverența și un stil de viață echilibrat.
locomotiva incendiu inquam jpeg
Locomotiva unui tren de marfă încărcat cu 800 de tone de cereale a luat foc
Pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Timiş au intervenit, luni seara, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la locomotiva unui marfar, în comuna Şandra.
ChatGPT Inteligenta Artificiata FOTO Shutterstock
Când poate fi de ajutor doctorul ChatGPT
Crezi că Google sau ChatGPT pot înlocui vizita la doctor? Tot mai mulți români își caută diagnostice și tratamente online, dar medicii trag un semnal de alarmă: ceea ce pare o soluție rapidă poate deveni un pericol real. Diagnostice greșite și tratamente riscante pot deveni tragedii.
dezbatere FOTO captura digi png
Cum ar reacționa Elena Lasconi, Nicușor Dan și Crin Antonescu dacă Rusia ar ataca România. Răspunsurile candidaților la prezidențiale
Elena Lasconi, Nicușor Dan și Crin Antonescu, singurii candidați la prezidențiale care au participat, luni seară, la dezbaterea organizată de Digi24 la Palatul Cotroceni, au fost întrebați cum vor reacţiona, din cea mai înaltă funcție a statului, în cazul unui atac al Rusiei în România.
job calculator unsplash jpg
Timpul trece, leafa merge: Joburile unde iei bani ca să nu faci nimic
Românii și-ar dori locuri de muncă mai ușoare și pe cât posibil mai bine plătite, dar nu știu exact unde le-ar putea găsi. O dezbatere pe această temă a avut loc pe rețelele sociale, iar opiniile și ideile sunt de multe ori surprinzătoare.
florin calinescu jpeg
29 aprilie: Florin Călinescu, actorul care a făcut istorie în televiziune, împlinește 69 de ani
Pe 29 aprilie 1868 s-a înființat Filarmonica Română, iar în aceeași zi, dar în anul 1945, a fost eliberat lagărul de concentrare nazist de la Dachau. Pe 29 aprilie s-a născut omul de televiziune Florin Călinescu și a murit marele scriitor Barbu Ştefănescu Delavrancea.
andreea esca porumbacu jpg
Cum arăta tatăl Andreei Esca în copilărie. Știrista de la PRO TV a scos la lumină fotografii vechi din sertarul cu amintiri
Andreea Esca, una dintre cele mai faimoase știriste din România, și-a emoționat fanii cu cele mai vechi fotografii cu tatăl său. Cum arăta în copilărie Dumitru Esca? Fiica sa a postat fotografiile în mediul online.