În limbajul colocvial dominant în presă şi în Internet circulă intens cele două variante – parcagiu şi parcangiu – ale unui derivat relativ recent, de negăsit în dicţionarele generale mai vechi. Cuvîntul e un nume de agent, desemnînd o ocupaţie cu două ipostaze, legală şi ilegală. Cele mai multe atestări ilustrează ipostaza ilegală a parcagiilor – persoane care, mai ales după închiderea programului oficial al unor parcări, dirijează maşini spre locurile rămase libere, aşteptînd şi chiar pretinzînd explicit o sumă de bani de la şoferii acestora: „Închisoare pentru parcagii. Este propunerea unui deputat liberal care crede că amenda nu îi mai sperie pe cei care cer ilegal bani de parcare“ (digi24.ro); „combatere a fenomenului parcagiilor“ (b365.ro). Ocupaţia e bine cunoscută în oraşele mari, mai ales în Bucureşti, în zonele centrale unde locurile de parcare se găsesc cu greu sau taxele lor sînt mai mari decît sînt dispuşi unii şoferi să plătească.

Sufixul decupat din împrumuturi turceşti (precum tulumbagiu) are forma motivată etimologic -(a)giu şi s-a dovedit productiv, formînd noi derivate în română: iniţial nume de meserii (barcagiu, bragagiu, camionagiu, lampagiu, lustragiu etc.), dar şi, prin extindere, denumiri marcat peiorative, legate de pasiunile, obiceiurile, caracteristicile de comportament ale unor persoane (gargaragiu, palavragiu, pomanagiu, reclamagiu, scandalagiu etc.). Prin falsă analiză, pornindu-se probabil de la cuvinte ca boiangiu sau bostangiu, sufixul a căpătat şi varianta -(a)ngiu, care s-a bucurat de un succes la fel de mare în registrul familiar-argotic; au apărut astfel mai mulţi termeni depreciativi precum chiulangiu, moftangiu, pilangiu, mai nou drogangiu etc. Explicaţii detaliate asupra variantelor şi a valorilor sufixului se găsesc în cel de-al IV-lea volum al tratatului Formarea cuvintelor în limba română, coordonat de Marina Rădulescu Sala şi apărut la Editura Academiei în 2015.

Pentru că sufixul poate forma şi cuvinte desemnînd meserii propriu-zise, termenul familiar se aplică uneori şi angajaţilor legali ai primăriei, celor care supraveghează şi încasează taxa de parcare în timpul programului oficial şi care sînt numiţi în registrul juridic-administrativ taxatori de parcare: „orele de program ale taxatorilor de parcare din Bucureşti“ (businessmagazin.ro). Situaţia în care parcagiul este un funcţionar în deplină legalitate poate fi dezambiguizată cu ajutorul contextului şi printr-o precizare suplimentară: „Romaniţa a «corupt» cu mărunţiş un parcagiu calificat!“ (cancan.ro). Posibilitatea de a aplica acelaşi termen celor două tipuri de activităţi se reflectă şi în specificările ilegal sau de ocazie pe care parcagiu le capătă uneori pentru a delimita ipostaza neoficială de cea legală: „Parcagiii ilegali vor înfunda puşcăria dacă îţi mai cer 5 lei ca să ţi dea un loc de parcare“ (4tunning.ro); „e aproape imposibil să nu te trezești abordat de un parcagiu ilegal“ (dintrafic.net); „închisoare de la 6 luni la 1 an pentru parcagii «de ocazie»“ (telegrafonline.ro).

Varianta în -angiu – „daţi unui parcangiu cu un leu mai mult decît cere“ (catavencii.ro) – trezeşte asocieri cu mai multe cuvinte argotice sau vulgare şi are de aceea o nuanţă peiorativă în plus, pe care vorbitorii o conştientizează şi o explică în discuţiile lor despre concurenţa dintre variante (sau, mai exact, despre „corectitudinea“ acestora): „«Parcangiu» cred că e foarte bine. «Parcagiu» sună deja a meserie onorabilă“ (petreanu.ro). Totuşi, pe site-ul bestjob.eu cuvîntul apare într-o ofertă de muncă, fără nici o intenţie peiorativă: „parcangiu“ (avînd ca atribuţii:) „primirea clienţilor în parcarea hotelului; deţine responsabilitatea privind logistica şi fluidizarea traficului în interiorul parcării etc.“

Practicarea ocupaţiei în cauză nu este, desigur, doar un fenomen românesc. Wikipedia are un articol în care se descrie corespondentul mexican al parcangiului, Franelero, înregistrîndu-se şi alte denumiri colocviale ale acestuia, de exemplu viene vienes, după formula cu care sînt atraşi şoferii aflaţi în căutarea unui loc de parcare. Versiunea italienească a articolului foloseşte formula parcheggiatore abusivo, des întîlnită în presă şi în Internet, cu referire clară la fenomenul similar din parcările marilor oraşe italiene. Autorii (români) ai unui studiu socio-antropologic care evită orice urmă de discriminare preferă să folosească în traducerea în engleză etichetele neutre şi eufemistice car parking helper şi informal parking attendant. 

Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).

Foto: wikipedia