Nu vă mai obsedează 2002?
Stimate domnule cercetător O.R. – mi-aţi scris să încetez cu ideea aceea: toate deceniile sînt obsedante. Vă supun atenţiei, sabotîndu-mi discreţia, aceste file nu de poveste, ci din însemnările mele înfăptuite în urmă cu exact 10 ani. Dacă vă reconsideraţi poziţia, comunicaţi-mi; dacă nu – nu.
15-30 aprilie 2002
Un dativ etic: nu mi te demoraliza!
Oameni la care inteligenţa ţine loc de remuşcare (chiar eu!).
Un cuvînt nou ţîşnit deodată cu care se face ceva: plictisism. România e o zonă liberă de plictisism.
Walter Benjamin, înainte de a se sinucide în Pirineii dintre Franţa şi Spania, i-ar fi dat o servietă bătrînului anti-franchist Laurensu Mahojo, s-o ducă lui Adorno în State: „E cel mai important lucru din lume, mai important ca viaţa mea“. După ultimele cercetări, nu s-ar fi sinucis, ci l-ar fi ucis KGB-ul, fiindcă era un marxist disident. „Nu am fost decît un invitat în propria mea viaţă.“
Excelentă idee în Caţavencu: nu ne putem despărţi de trecut, arestînd!
Mahmur, fără idei, m-am culcat la 1,45, să văd Barcelona – Celta Vigo, cu un gol al lui Ronaldo, cu capul, în minutul 90,
ca în pauză să apară un Envoyé spécial la Jenin: nu sînt atîţia morţi cîţi anunţă palestinienii, dar cîţi?, 70-80, zic israelienii, care nu au lăsat pe nimeni, timp de zece zile, să pătrundă în Jenin.
Telefon Tiei Ş., primul la cîte ne-au despărţit după ’89, să-i spun cît mi-a plăcut Femeia din fotografie; sîntem în ’87-’89, recunoaşte că nu vrea „atitudine“, „curaj“, disidenţă, a scris la pagina culturală a lui Paler şi punct; nici un sentiment faţă de o orînduire căreia nu-i datora nimic, mătuşa aceea care îi făcea elogiul vieţii sub tiranie... o tristeţe inflexibilă, cu o ureche muzicală ca a lui Preda sau Paul Georgescu.
Viaţa = regimul politic! Asta e tot ce ştie telectualu’ român!?
Las Valencia – Deportivo pentru primul tur al alegerilor franceze. Le Pen îl învinge pe Jospin – acesta, palid, cu Lang şi Strauss-Kahn carbonizaţi. Formula lui Le Pen: sînt social la stînga, economic la dreapta şi, peste toate, francez. Le Pen – la peine capitale?
„Verdi, la 80 de ani, progresează enorm...“ – observaţie, la 1893, a lui Ceaikovski, îngrozit că se „usucă“, înainte de a scrie A şasea.
Înţelepciunea iudaică „nu lua avans pe necazuri“ a fost sfidată de toată literatura mare a lumii, inclusiv de scriitorii evrei importanţi.
Poem grecesc de la Theba, citat de Malraux într-o „radioscopie“ cu Jacques Chancel: „Cînd vei întîlni moartea / cu zumzetul ei de albine / şi vei surîde / nu fi uimit / aşa este întotdeauna“.
Mai (zi cu zi)
1 Pentru turul doi, replica stîngii franceze învinse: Votaţi escrocul (Chirac), nu fascistul!
Cine ar ieşi azi la noi, pe stradă, ca să-l bareze pe Le Pen-ul nostru?
Pe TV5, două zile consacrate României: Pinţi, Liiceanu, Caramitru, Gabi Adameşteanu cer un travail de mémoire, deplîng „conştiinţa moale“ a poporului român, dar nu includ în lucrarea asta erorile anticomunismului lor.
În 22, senzaţional interviul lui Alain Paruit – evreu, fiu de comunist franco-român, secretar de UTM la Caragiale, emigrînd în Franţa în ’60, ajungînd glasul de la Europa Liberă pentru toate citatele din textele Monicăi Lovinescu şi Virgil Ierunca. Nu ne cunoaştem – dacă l-aş felicita, telefonic, ar putea crede că vreau să mă traducă, desigur. Ar fi oribil; o felicit pe Gabi, îi las pe repondeur mesajul, nu-mi răspunde, fac o notă entuziastă la „3,14“.
2 Montajul zilei: Barenboim – Variaţiunile Goldberg; la Betleem, pro-palestinienii trec de barajul israelian; A.B., singură acasă, povestindu-mi că i-au mai apărut „trei probleme“ pe coaste; Tita: „Noi, la Dilema, sîntem ca orchestra de pe Titanic“; căldură 28-30 de grade, imposibil pardesiul; vremea unui reînviat, Niţă Pitpalac: mitocanul fudul că e mitocan, deştept punctual, patriot prin refuzul lumii, cu drept la un mit – mareşalul Antonescu; amiază de Sîmbătă Mare: bulevardul pustiu, doar în faţa marochinăriei de lîngă Irish Pub, un bărbat în adidaşi albi vorbeşte la celular, ţinîndu-l pe umăr, ca să-şi lege şireturile.
3 De zece zile, mă storc să scriu zece rînduri – cîte m-a rugat – pentru Sorin Stoica şi cartea lui, Dincolo de frontiere; nu ştiu cum să fiu concis – să scriu de-a dreptul că e formidabilă? El a inventat snobul satului, rebelul la ţărănie, la ştampila de ţăran, la toate ştampilele de ţăran semănătorist, păşunist şi chiar moromeţian; descoperire de entomolog literar, precum coana Vica în Dimineaţa pierdută.
4-5 Montajul zilei: Gelu Negrea mă sună la redacţie să-mi comunice că „Repaus duminical“ se petrece joi; Ben Laden către Arafat: „De ce pe mine mă urăşte toată lumea şi pe tine te iubeşte?“. „Fiindcă eu omor numai evrei.“; amica N., care se mărită cu un sătean francez ca să aibă 50 la sută şanse să-l îmbrăţişeze pe Adamo şi reuşeşte, la Nantes, să urce pe scenă, lîngă el; Inter pierzînd campionatul la Roma, cu Lazio, 2-4 după ce a avut 1-0 şi 2-1, tăcere pe Olimpico; pe Mezzo, documentar Beethoven, socotit interminabil în opere, subversiv – pam pam pam-ul a cincei e o declaraţie politică; seara, Chirac – 82 %, Le Pen – 18 % se interferează cu Cîntînd în ploaie, şi iar mă biruie un plîns la „Good Morning“, pe care-l birui cu un Jerry Lewis.
6 Mulţumit că am scris prefaţa la Sorin Stoica – nu chiar zece rînduri – ca şi cum am terminat o nuvelă.
Cherubimul contesei: „a te retrage trist şi confuz“
Spinoza: „Dumnezeu, interzicîndu-i lui Adam să muşte din măr, i-a relevat că va muri“
În Le Monde – articol despre dreapta şi stînga pe vremea faraonilor.
Fănuş, la un patibar de pe 1 Mai, întrebîndu-mă, cu Gorzo şi Matei Florian de faţă: „Cum mai poţi, la 72 de ani, să mai scrii despre fotbal?“.
7 Telefon de la Sorin Stoica: „Nici în 30 de ani n-o să vă pot mulţumi pentru textul ăsta“.
Dintr-un ferpar în Adevărul, semnat Constantin Vinţe Dinu: pe 30 aprilie s-a stins din viaţă doamna Constanţa Crăciun Vinţe, care, „neacceptînd compromisurile atunci cînd s-au accentuat totalitarismul şi dispreţul faţă de om şi de valorile umane şi naţionale, a demisionat din Partidul Comunist, şi s-a retras din viaţa politică (1968)“. Nu ştiam că a demisionat – ştiu doar că îi spunea Titei: „Voi, de la Dilema, sînteţi curaţi... rămîneţi aşa“.
Patologie: un megaloman bolnav de seriozitate cronică, are obiecţii foarte generoase la adresa lui însuşi.
9 Ziua Victoriei; telefoanele anuale către cei doi antifascişti rămaşi în viaţă, dar şi în convingeri. Catastrofic vorbind, mă simt bine.
