Micile tragedii ale vieţii

Publicat în Dilema Veche nr. 583 din 16-22 aprilie 2015
Alte confuzii jpeg

Am văzut, nu demult, la ştirile de pe Antena 1, un reportaj despre moartea nefericită a unei fetiţe cu nevoi speciale într-un spital din România (din cauza complicaţiilor date de o viroză). Mama adoptivă a copilului îi explica, îndurerată, reporteriţei că la mijloc trebuie să fi fost o neglijenţă medicală, întrucît defuncta putea comunica, în felul ei, cu cei din jur şi, ca atare, avea capacitatea de a cere ajutor. Pentru ilustrare, mama decide să o imite, în faţa camerei de luat vederi, pe biata sa fiică atunci cînd cerea de mîncare. Femeia îşi bagă un deget adînc în gură (pînă în esofag, am avut impresia) şi scoate un icnet prelung, sfîşietor. Cît timp a durat „ştirea“ (vreo cinci minute!), anteniştii au reluat această imagine pînă la saturaţie, reuşind să ne inducă fiori cumpliţi. Fără explicaţii, tabloul femeii contorsionate, care îşi zgîndărea universul bucal atît de elocvent, părea desprins dintr-un film de David Lynch. Mi-am amintit, cu ocazia respectivă, că, în urmă cu cîţiva ani, am ţinut un scurt „jurnal“ al ştirilor groteşti, pe care aş fi vrut să-l „valorific“ într-o scurtă analiză. Nu am făcut-o, aşa încît, abia azi, scotocind prin documente şi descoperindu-l, am hotărît să-l reiau. Redau mai jos un fragment din el, cu precizarea că, dacă „actualitatea“ ştirii s-a eterizat între timp, „spiritul“ ei rămîne valabil in

Într-un sat muntean, un copil a apărut, în vis, unui localnic şi i-a indicat – printr-o gestică ocultă – un spaţiu obscur, situat la temelia propriei case. Săteanul, apăsat de imaginile nebuloase nocturne, sapă, în zori, cu obstinaţie, în locul vizualizat subliminal. Acolo descoperă scheletul unui prunc. Se dovedeşte că el fusese născut de nora protagonistului, apoi ucis şi îngropat fără ştiinţa cuiva (soţul femeii se afla în puşcărie de mai mulţi ani, aşa încît apariţia unui copil, în lungul interval, ar fi însemnat o catastrofă domestică). Nu trec nici două zile de la macabrul eveniment şi ştirile proteviste revin cu un terifiant epilog. Săteanul visează un alt copil, în zilele următoare, arătîndu-i un al doilea loc obscur la temelia casei. Sapă din nou şi ce să vezi? Scheletul altui prunc răsare din mortarul învechit. Naraţiunea se repetă, cu detalii identice. Într-un colţ diferit din variata geografie românească, un bărbat se îngroapă singur (?!) de viu, nemaisuportînd singurătatea. Consătenii sînt acum convinşi că omul (mort fiind) va deveni zombie (în sfîrşit,

indigen), impunîndu-se străpungerea inimii lui, de urgenţă, cu o ţepuşă trecută prin foc (Antena 1). 

Tot la capitolul „paranormal“, am aflat de la poeta Leonida Lari (azi, dispărută dintre noi) că avea celebra panglicuţă de pe frunte de la „un moş bătrîn“ care a intrat cîndva, într-un „nor alb“, pe fereastra locuinţei sale şi i-a aşezat, cu sacralitate, „diadema“ pe cap (PRO TV). În contrapartidă de vîrstă, la o firmă de utilaj greu, un tinerel a introdus furtunul de aer comprimat în anusul unei colege aproape sexagenare. Aceasta s-a umflat ca un balon şi a ajuns la Urgenţe, cu organele interne făcute praf (PRO TV, Antena 1, Realitatea TV, TVR 1 etc.). Se pare că, în primele nouă luni ale lui 2005, în judeţul Sălaj, 11 fete (în clasele a VII-a şi a VIII-a) au devenit mame

În judeţul Gorj, au fost furate, de pe marginea drumurilor, plăcuţe reflectorizante în valoare de 100.000 de euro. Faptul a dus la o înmulţire fără precedent a accidentelor de maşină în zona respectivă

Jumătate dintre locuitorii municipiului Braşov au rămas fără apă potabilă, timp de 24 de ore, întrucît un excavator (condus, probabil, de Dorel) a trecut prin albia rîului Timişul Sec, distrugînd principala conductă de alimentare a oraşului

Un bătrîn din Iaşi a mîncat bătaie (succesiv, simultan?) de la nevastă, fiu şi noră, pentru că nu a vrut să semneze transferul unei case

Un octogenar din Gorban (Iaşi) a paralizat după un raliu cu motoreta, din cauza unui plonjon la un viraj

Neculai I. din Brăieşti (Iaşi) a băut excesiv şi s-a culcat, fără comentarii, în camera personală. „La puţin timp după ce a adormit însă, familia a fost speriată de strigătele bărbatului care /…/ delira şi se zbătea de parcă se lupta cu cineva nevăzut. /…/. Neculai a pus mîna pe un cuţit şi l-a înfipt în propriul piept. Cu greu familia lui a reuşit să-l dezarmeze şi să-l liniştească pentru a-l putea transporta la spital“

Epicul fabulos, intrigant şi dezarmant, este, indubitabil, o achiziţie a realităţii imediate şi nu o virtute a imaginaţiei artistice. Oricît de exersată ar fi o minte umană în conceperea naraţiunilor insolite, întotdeauna va exista o conjunctură existenţială – chiar măruntă din unghiul derulării marilor evenimente istorice – care va reuşi să o transforme într-o palidă imitaţie a naturii şi societăţii şi nu într-un concurent redutabil al lor. Prozatorul victorian Thomas Hardy are o carte de nuvele, intitulată sugestiv

unde narează, destul de impersonal, nişte situaţii epice prezumtiv excepţionale, în care coincidenţa tragică ajunge, paradoxal, să fie receptată ca ironie insurmontabilă. Volumul a trecut, în epocă, drept un experiment ficţional uşor macabru, potrivit mai curînd imaginarului maladiv decît vieţii propriu-zise. Deschiderea oricărui ziar/program de ştiri românesc contemporan ar invalida astăzi, instantaneu, o astfel de obsoletă judecată critică. În plus, în domeniul strict al morbidului, gestul în cauză ar face ca poveştile lui Hardy să pară doar o joacă de copii. 

Istoreme

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

Fenomenul Insula Iubirii la terasele din capitală și alte orașe ale țării Colaj Facebook DMS
Insula păcatelor. De ce ne uităm fascinați la destrămarea altora și ce spune «Insula Iubirii» despre noi înșine
De ce «Insula Iubirii» e unul dintre cele mai urmărite show-uri din România? Descoperă cum combinația de păcate, emoții și voyeurism oglindește adevăruri despre noi înșine și societate.
curatenie  jpg
Trucul ingenios care ne ajută să curățăm orice podea rapid și ușor. Este o metodă ieftină și naturală
Cu toții ne dorim o casă cât mai curată, motiv pentru care suntem dispuși să cheltuim oricât de mult este nevie pentru a putea locui într-un spațiu de-a dreptul sclipitor.
internet cumparaturi online jpeg
Zeci de mii de români riscă să rămână fără loc de muncă din cauza platformelor internaționale de comerț
Firmele din țara noastră trec prin dificultăți majore din cauza presiunii puse pe vânzări de platformele internaționale, potrivit unui studiu care punctează inclusiv pericolul iminent al concedierilor din domeniu.
inghetata png
Uleiul de cocos ar putea scumpi înghețata vara aceasta. Producția mondială, sub presiune
În sezonul estival, înghețata este unul dintre produsele dulci cele mai cumpărate, însă ar putea costa mai mult din cauza prețurilor ridicate la uleiul de cocos, un ingredient surprinzător din rețeta desertului, însă foarte utilizat.
Ministrul Economiei, Radu Miruță FOTO Mediafax
Cazul clădirii, care a fost închiriată ilegal timp de 18 ani, a ajuns în instanță. Ministrul Economiei: „Se invocă un incubator de afaceri”
Radu Miruță, ministrul Economiei, a afirmat vineri seara că imobilul închiriat ilegal a fost trecut în evidențele ministerului abia în dimineața în care a apărut cazul în presă.
image png
Tesla vinde burgeri în timp ce afacerile companiei scad. Cât costă un Tesla Burger și o porție de cartofi prăjiți
Tesla a deschis un restaurant fast-food în Hollywood, California, Tesla Diner, cu un aspect care îmbină Cyberpunk cu Space Odyssey 2001 și un cinematograf în aer liber din anii '60, situat în mijlocul a 80 de stații de încărcare rapidă.
horoscop jpeg
Horoscop sâmbătă, 26 iulie. Racii au probleme cu imunitatea, iar Fecioarele se pun pe primul loc
Un nativ este afectat de gânduri pesimiste. Lorina, astrologul Click!, vine cu predicțiile complete pentru toate cele 12 semne zodiacale, pentru ziua de sâmbătă, 26 iulie.
Ghislaine Maxwell Foto Getty Images jpg
Ghislaine Maxwell, partenera lui Epstein, încearcă să obțină grațierea lui Trump după ce a dezvăluit totul despre „100 de persoane”
Ghislaine Maxwell, fosta parteneră şi asociată a lui lui Jeffrey Epstein, pare că încearcă să obțină grațierea din partea președintelui Donald Trump, după ce „nu s-a abținut” în timpul audierii în Departamentul de Justiție al SUA.
Revoluția Cubaneză și primii ani ai conducerii lui Fidel Castro (1953 1962) jpeg
26 iulie: 72 de ani de când Fidel Castro a declanșat Revoluția Cubaneză
Tot într-o zi de 26 iulie s-au născut George Bernard Shaw, dramaturg și eseist englez, Monica Ghiuță, actriță de teatru și film, Mick Jagger, vocalist, chitarist, compozitor.