Istoreme cu studenţi

Publicat în Dilema Veche nr. 627 din 25 februarie - 2 martie 2016
Iconofobie jpeg

Îi povesteam deunăzi amicului meu de la Facultatea de Fizică despre deruta unei studente filoloage, căreia comisia îi asculta liniștită expunerea de la examenul de licență din această vară pînă în clipa cînd eu (unul dintre examinatori) nu găsesc nimic mai bun de făcut decît să tulbur atmosfera academică, emițînd o nevinovată întrebare (iscată, desigur, de răsfoirea lucrării împricinatei și de audierea atentă a prezentării sale de pînă atunci): „De ce nu l-ați inclus pe David Daiches în bibliografie, avînd în vedere faptul că citați la tot pasul din cunoscuta lui Istorie critică a literaturii engleze?“ După o scurtă ezitare, domnișoara a răspuns nonșalant: „Păi, cred că tocmai din acest motiv: e suficient de cunoscut pentru a mai fi inclus și în bibliografie!“ Se înțelege că, și pentru noi, a fost suficient să ne dăm seama că teza fusese cumpărată de pe unul dintre numeroasele site-uri „de specialitate“, candidata neavînd nici o treabă cu conținutul ei și chiar cu conținutul unei lucrări științifice în general. În dialogul menționat, îmi exprimam supoziția că, la Științe, și, în speță, la Fizică, astfel de imposturi sînt mai greu de realizat. „Nu neapărat“, a replicat colegul. „În circumstanțe similare, e posibil ca ai noștri să fie și mai nostimi decît literații. Bunăoară, îmi amintesc cu precizie cum, în urmă cu doi ani, am încercat să le ușurez studenților la curs înțelegerea unui simbol, spunîn­du‑le că aduce cu semnul de Cedează trecerea din circulația rutieră. La examenul oral din sesiune, o tînără îmi turuie o poveste despre semnul Cedează trecerea, care produce nu știu ce reacții mecanice și termodinamice. Nedumerit, o pun să repete. Aceeași narațiune abracadabrantă. „Bine, domnișoară“, îi zic foarte consternat și, totodată, neinspirat, „dar ceea ce afirmați este o prostie! V-am dat exemplul cu Cedează trecerea numai pentru a vă determina să rețineți mai ușor!“ „Mă iertați“, mi-a întors-o, indignată, fata, „n‑am știut că dumneavoastră spuneți, la curs, prostii.“ Am trecut-o iute, așa mi‑a trebuit! Argumentul ultim mă lăsase paf.         

„Înseamnă că n-avem de ce să ne fie rușine nici cu fizicienii!“, am comentat resemnat. „Nu, nicidecum. Și nu de ieri, de azi, ci dintotdeauna. Mie nu-mi prea plac diferențierile pe generații: că ăia din trecut erau nu știu cum, că ăștia de azi sînt alt­fel și așa mai departe. Perlele studențești există de cînd lumea, nu au componentă istorică. Uite, de pildă, cu decenii în urmă, pe vremea cînd funcționam în Facultate ca asistent și predam doar laboratoare, am avut parte de un incident neașteptat. Profesorul titular de curs îmi ia pe nepusă masă o grupă întreagă la un test-fulger – neanunțat – pentru a vedea, cică, starea lucrurilor înainte de examen. Dezastru total, praf și pulbere pretutindeni! Numai note de 1 și 2. Singurul 3 a fost obținut de o studentă mai conștiincioasă, care pricepuse, se pare, măcar sensul uneia dintre cerințe. M-am înfuriat, bineînțeles. Lucrasem cu ei foarte serios la laboratoare și, de aceea, situația rămînea total nejustificată pentru mine. Muștruluindu-i post factum, ochii mi se fixaseră, pesemne, în direcția tipei conștiincioase, întrucît odată o văd înroșindu-se și izbucnind ultragiată: «Nu înțeleg de ce vă uitați așa la mine. Eu am luat nota 3!» Avea perfectă dreptate: dacă planul de referință e noroiul, atunci și acolo sîntem obligați să localizăm un Cezar căruia să-i dăm ce i se cuvine!“ Nu puteam să nu fiu, la rîndul meu, de acord. Pînă la urmă, așa-zisele „perle“ studențești reprezintă niște realități bine conturate în sistemul lor de repere. Scoaterea din context le reliefează – pe nedrept – anumite trăsături (potențial) burlești, de fapt adecvate intervalului lor de origine… „Dar“, mă trezi profesorul din scurta mea filozofare educațională, „cele mai nostime, cum să le zic, neînțelegeri le-am avut, în timp, cu studenții nord-coreeni care populau campusurile noastre înainte de 1989.“

Îmi aminteam și eu de aceste personaje universitare, cu adevărat exotice în peisajul academic prerevoluționar. Avusesem cîțiva colegi din lumea lui Kim ­Ir-sen, care-mi marcaseră, într-un mod inubliabil, experiența studențească din ceaușism. Asupra lor și a urii patologice pe care o clamau împotriva americanilor voi reveni poate cu altă ocazie… „Ăștia“, continuă fizicianul, „aveau ședință de partid săptămînal în cămin și, dacă vreunul nu demonstra că obținuse constant rezultate strălucite la învățătură, mînca o bătaie soră cu moartea de la șeful organizației de bază. Toceau de rupeau, prin urmare. Erau, de departe, cei mai buni și mai silitori studenți. Un exemplu: am desenat, la un moment dat, un mecanism pe tablă, de reprodus ulterior în caiete. Observ, la pauză, că un coreean desenase sistemul minuscul în notițele sale. «Sînteți cam zgîrcit!», ciripesc eu în glumă. Omul s-a speriat însă, crezînd că era ceva de rău. «Zăgîrcitu? Ce înseamnă zăgîrcitu?», m-a întrebat. Îi explic și apoi ies. Cînd mă întorc, ce să vezi? Tot grupul de nord-coreeni repeta, în cerc, legănîndu-se la unison, precum cerșetorii noștri de mai tîrziu: Ză-gîr-citu! Ză-gîr-citu! Ză-gîr-citu! La examen, tot ăsta cu desenul a fost puțin mai slab decît restul asiaticilor, cărora le-am dat, de altfel, 10 cu felicitări. N-am treabă și-i spun: «Dumneavoastră stați mai rău cu pregătirea, în comparație cu ceilalți colegi. Veți primi așadar un minus 9!» Îl văd că se colorează cadaveric și apucă marginea catedrei ca să nu cadă (gîndindu-se, probabil, la bătaia ce urma să vină la sfîrșitul ședinței de partid de mai tîrziu). «Vai, domnu profesoru, am luatu sub zerou, cu minusu? Va rogu multu sa nu fiți atîtu de zăgîrcitu!»“

Codrin Liviu Cuțitaru este decan al Fa­cultății de Litere a Universității din Iași. Cea mai recentă carte publicată: Prezentul dis­­continuu, Editura Institutul European, 2014.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Povestea care sparge tiparele în Japonia tradiționalistă. Cum a devenit o însoțitoare de bord prima femeie la conducerea Japan Airlines
Numirea în ianuarie a lui Mitsuko Tottori la conducerea Japan Airlines (JAL) a provocat un adevărat șoc în lumea afacerilor din această țară. Nu numai că Tottori era prima femeie aflată la conducerea companiei aeriene, dar își începuse cariera ca membru al echipajului de cabină.
image
„Era doar o chestiune de timp”: Eminem îl ucide pe alter ego-ul Slim Shady în noul album VIDEO
Unul dintre marile alter ego-uri din pop ar putea avea un sfârșit macabru, Eminem anunțând primul său album de după cel din 2020, intitulat „The Death of Slim Shady (Coup de Grâce)”, relatează The Guardian.
image
Dispariția misterioasă a fiicei de 16 ani a unor magnați americani ai tehnologiei. Când a fost văzută ultima dată VIDEO
Mint Butterfield, fiica unor cunoscuți antreprenori din lumea tehnologiei, a dispărut în weekend. Tânăra de 16 ani a fost zărită pentru ultima dată duminică seara, în Bolinas, California, la nord de San Francisco.

HIstoria.ro

image
Justiția în România secolului al XIX-lea
Evoluția Ministerului Justiției urmărește, în linii mari, evoluția administrației autohtone, dar și pe cea a societății românești, în ansamblul său.
image
Operațiunea Barbarossa. 84 de avertizări cu privire la invazia germană, ignorate de Stalin
Pe 22 iunie 1941, Germania a invadat URSS în urma Operațiunii Barbarossa. Deși au primit numeroase avertizări din partea serviciilor de informații, Stalin și Uniunea Sovietică au fost luate prin surprindere.
image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.