Înghiţitul broaştelor

Publicat în Dilema Veche nr. 525 din 6-12 martie 2014
Cioace jpeg

În discursul public actual se recurge destul de des la o expresie necuprinsă în dicţionarele noastre, dar suficient de transparentă: politicieni, comentatori şi alegători evocă tot mai des actul de a înghiţi o broască. Metafora e uşor accesibilă (se referă la o situaţie sau la o sarcină extrem de neplăcută, pe care cineva şi-o asumă), dar şi destul de şocantă, pentru că actul presupus de analogie nu pare să aibă justificări culinare, plasîndu-se (în concreteţea sa perceptuală) într-un registru al comicului absurd. Expresia există în engleză („swallowing a/the frog“) şi o versiune a sa a fost chiar aleasă ca metaforă-cheie pentru un îndreptar al tehnicilor de organizare eficientă, de înfruntare a situaţiilor dificile şi inevitabile, prin dezobişnuire de amînarea la nesfîrşit (Brian Tracy, Eat that frog!, 2008). Internetul atestă existenţa expresiei în ebraică şi e posibil să existe corespondente în multe alte limbi; sînt citate diferite aforisme care evocă, în viaţa cotidiană şi în cea politică, mîncatul de broaşte ca reţetă a compromisului necesar. În franceza colocvială, o expresie aparent echivalentă, înregistrată de dicţionare (manger sau bouffer la grenouille) are cu totul alt sens: „a cheltui banii altora, a fura“ (în acest caz, broasca – denumire a puşculiţei – fiind o metonimie pentru banii comuni).  

În spaţiul public românesc, expresia nu e fixată; variaţiile descrierii metaforice includ adesea elemente agravante (broască rîioasă, broscoi) şi permit alunecarea analogică spre noi hiperbole: „se zice că pentru a fi politician trebuie să fii capabil să înghiţi o broască“ (romanialibera.ro); „înghite în fiecare zi un broscoi rîios“ (mediafax.ro); „S.V. a înghiţit broasca rîioasă“ (EZ, 11.10.2010), „UE a înghiţit broasca rîioasă“ (forum.realitatea.net), „politicianul ajunge la maturitate atunci cînd, după ce mănîncă o broască rîioasă, găseşte puterea să mai ceară una“ (catalinivan.ro); „el a spus (...) că poate înghiţi o broască, dar nu va putea niciodată să înghită un porc“ (hotnews.ro). Citatele din politică sînt cele mai numeroase, dar imaginea apare şi în alte contexte: „Viaţa lui Marino e ca o broască greu de înghiţit“ (bucurestiivechisinoi).

Chiar dacă înghiţitul broaştelor apare în basme şi în snoave, metafora pare să fie, în română, una modernă, poate chiar imitată după alte limbi. În expresiile româneşti vechi şi populare, broasca avea alte atribute şi alte atribuţii, metaforizînd poziţia ghemuită (a se face broască la pămînt), puţinătatea unor eforturi (pînă la genunchiul broaştei), absenţa unor avantaje (plin de noroc ca broasca de păr) sau consecinţele negative ale consumului de apă (a face broaşte în pîntece/burtă). Înghiţitul, în schimb, e o metaforă conceptuală (şi probabil universală, întemeiată biologic şi antropologic) a acceptării unei situaţii. În expresiile populare şi colocviale româneşti, lucrurile care se înghit sînt mai puţin şocante decît broasca: hapul (în franceză – avaler la pilule), găluşca, gutuia, sarmaua, aghiasma (în zicala „vrei, nu vrei, bea Grigore aghiasmă“).  

Desigur, expresiile enumerate nu au exact aceeaşi semnificaţie cu metafora înghiţirii broaştei: în genere, ele prezintă acţiunea nedorită şi inevitabilă ca impusă din exterior, iar obiectele de înghiţit sînt comestibile şi chiar (în cazul hapului sau al aghiasmei) benefice. Profesorul Stelian Dumistrăcel a explicat în detaliu evoluţiile semantice şi formale – prin elipsă şi analogie – ale expresiilor a înghiţi găluşca (fierbinte), a înghiţi hapul (amar), a înghiţi gutuia etc. (Pînă-n pînzele albe. Dicţionar de expresii româneşti, 2001: 158-162, 190-191). În prezent, variantele mai frecvente (cele în care apar hapul, găluşca şi sarmaua) circulă cu două semnificaţii principale: se referă la acceptarea răbdătoare a unei neplăceri, dar şi la efectul unei păcăleli, la situaţia de victimă a unei minciuni, a unei înşelătorii. În prima categorie intră exemple de tipul: „a înghiţit hapul cel amar şi l-a desemnat“ (crisana.ro); „a declarat, joi, întrebat fiind cu ce va continua descentralizarea, că «asta este o găluşcă mare, se înghite greu»“ (mediafax.ro); „Timpul şi puterea vindecă rănile; (...) democraţii au înghiţit găluşca amînării europarlamentarelor“ (stiri.kappa.ro). Din a doua categorie sînt exemple ca: „Miştoacă diversiunea... Cu siguranţă că fraierii au şi înghiţit hapul“ (jupanu.ro); „Cum a înghiţit postul de ştiri (...), pe nemestecate, o găluşcă de presă“ (reportervirtual.ro); „cînd mă gîndesc cîţi naivi au înghiţit sarmaua cu schimbarea“ (stiri.botosani.ro) etc.

Broasca, în schimb, e înghiţită deliberat, prin acţiune proprie, asumată, declarată. Frecvenţa acţiunii şi nota burlescă a metaforei pot contribui la fixarea expresiei în limbă.

Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti. 

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

cathedral 5881418 1280 jpg
Un oraș italian iubit de toți românii limitează numărul de turiști. Doar anul acesta a fost vizitat de 7,8 milioane de oameni
Orașul italian Florența ia măsuri concrete pentru a contracara efectele negative ale turismului excesiv, introducând restricții noi pentru a proteja calitatea vieții localnicilor și patrimoniul cultural.
Ce trebuie sa stii despre Lasata secului  Sursa foto shutterstock 2253537285 jpg
Ce trebuie să ştii despre Lăsata Secului la Postul Crăciunului
Începând cu Lăsata Secului, Postul Naşterii Domnului este un nou prilej de rugăciune, renunţare la plăcerile lumeşti, milostenie, pregătire a trupului şi sufletului înainte de mărturisirea păcatelor şi de Sfânta Împărtăşanie.
telefin buda jpg
Cititul, postatul și scroll-ul pe budă dăunează sănătății. Medicii: Nu vă mai luați telefonul la toaletă
Cu toții am făcut-o: ne luăm telefonul când mergem la toaletă și, fără să ne dăm seama, o scurtă pauză de câteva minute se transformă într-o sesiune prelungită de scrollat, citit
tezaurul romaniei moscova jpg
UE intervine în scandalul România-Rusia provocat de recuperarea tezaurului de 91,5 tone de aur
Tezaurul României, ajuns în URSS în primul Război Mondial, conține 91,5 tone de aur, cantitate aproape egală cu rezerva de aur a țării noastre. Parlamentul European cere Comisiei să ajute România în recuperarea acestuia de la ruși.
regina elisabeta gettyimages jpg
Care au fost ultimele cuvinte ale reginei Elisabeta a II-a scrise în jurnalul său, cu două zile înainte de moarte
Cu doar două zile înainte de a înceta din viață, Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a notat o ultimă însemnare în jurnalul său personal, la Castelul Balmoral.
image png
Întineriți instantaneu cu această tunsoare în stil japonez, ideală pentru femeile de peste 40 de ani
Pentru femeile de peste 40 de ani care își doresc un look proaspăt și tineresc, o tunsoare inspirată din stilul japonez poate fi răspunsul perfect.
Brad Smith X  png
Avertisment: China surprinde. „Ești impresionat de cât de multe fac” - Președintele Microsoft, despre avansul Chinei în tehnologie
Președintele Microsoft, Brad Smith, avertizează Occidentul cu privire la avansul tehnologic al Chinei.
Valoarea criptomonedei Dogecoin a crescut de sute ori după raliul forumiştilor Reedit FOTO SHUTTERSTOCK
Dogecoin - criptomoneda care a ajuns să valoreze mai mult decât compania Ford, după victoria lui Trump
Victoria lui Donald Trump la prezidențialele americane a creat o frenezie în rândul investitorilor, ceea ce a făcut ca una dintre criptomonede să crească vertiginos.
Ambasadorul Turciei Ozgur Kivanc Altan FOTO Ambasada Turciei / Facebook
Ambasadorul Turciei dă o palmă României. „Sunt 600 de kilometri și facem zece ore. Este inacceptabil”
Ambasadorul Turciei la București, Özgür Kıvanç Altan, a avut o reacție acidă vizavi de situația drumurilor din România. El a criticat dur lipsa unei șosele de mare viteză între capitalele