Îndrumătorul – poveste românească

Publicat în Dilema Veche nr. 635 din 21-27 aprilie 2016
Iconofobie jpeg

Mă văd nevoit să revin astăzi, bref, la poveștile universitare, care au dat oarece culoare acestei rubrici de-a lungul vremii. O fac în urma telefonului primit zilele trecute de la un prieten, cititor al Dilemei vechi, profesor la Universitatea X din orașul Y. „Codrine“, mi-a spus el cu veselie nedisimulată în glas, „ai fost tare în textul despre Esteban. Habar n-am avut, îți zic cu toată sinceritatea, că omul a ajuns să aibă faimă națională prin alcoolismul lui infatigabil. M-am distrat copios, zău așa!“ Am rămas profund nedumerit. Era adevărat că scrisesem despre un „cetățean turmentat“, cu numele de Esteban, însă el nu putea fi, sub nici o formă, Estebanul colegului meu. Asta, pentru că, pe de o parte, nu-l știam pe acel Esteban din urbea Y, iar, pe de alta, pentru că Estebanul meu reprezenta o sinteză a mai multor Estebani pe care i-am cunoscut și nu unul anume. Am explicat, precum odinioară Mark Twain, că personajele mele sînt „mixaje“ de trăsături, gesturi și comportamente „acumulate“ de memoria afectivă în timp. Nu prea m-a crezut, dar, recunosc, mi s-a mai întîmplat acest lucru și cu alte ocazii. Se pare că, în­tr‑a­devăr, viața bate literatura și, ca atare, crîmpeie din existența imediată se regăsesc, uneori, ad litteram, în diverse episoade textuale, indiferent de gradul de absurditate pe care autorul l-ar inocula scriiturilor sale.

Rezultatul „neîncrederii“ a fost o lungă narațiune despre Estebanul universitar, căruia i-aș fi acordat, fără să știu, disponibilitatea mea parabolică. O reproduc, sintetic, mai jos, spre satisfacția, sper, amicului atașat de idealurile realismului timpuriu. O precizare inaugurală totuși: dacă, în articolul inițial, Esteban se voia numele „autentic“ al „magnetizatului“ erou, aici apelativul protagonistului este, după relatarea naratorului telefonic însuși, o poreclă. Și acum, povestea. La maturitate, profesorul Esteban a devenit, ca orice universitar care se respectă, coordonator de doctorate. În acest punct începe, după toate aparențele, aventura „notorietății“ de care se arăta convins prietenul meu. Ceea ce, pînă atunci, fusese un viciu cu faimă locală luă anvergură națională odată cu proclamarea domnului Esteban drept îndrumător doctoral. Mesele de după susțineri reușiră să îngrozească echipe întregi de doctoranzi și profesori (membri nefericiți în comisiile de examinare). „Tăriile“ de deschidere îi declanșau ipochimenului abilitatea discursivă. Se urca pe masă și debita, cleios, speech-uri terifiante despre malignitatea politicii dîmbovițene. Oferea soluții abracadabrante și urla tarzanian, îndemnînd la revoluție. Îi țintuia, amenințător, cu degetul, pe chelnerii înfricoșați, numindu‑i „agenți sub acoperire“ și „exponenți ai Imperiului Groazei“.

Potolit cu greu, trecea la vinuri, intrînd, concomitent, în faza contemplativă. Mizantropia și nihilismul ieșeau acum la suprafață aidoma untdelemnului turnat în apă. Oamenii erau, fără excepție, răi și proști, meritînd execuția publică. Profesoratul constituia, din start, un eșec, întrucît toți dascălii sufereau de idioțenie congenitală. Abia tîrziu, în noapte, Esteban amuțea, păstrînd pe figură, încremenite, surîsul inefabil și privirea sticloasă. Părea atunci un detaliu portretistic horror de pe o pînză semnată de Bosch. Venise, clar, clipa „transportului“ acasă, un Purgatoriu destinat, desigur, epuizatului doctorand (nu puțini au fost cei care, în probabila absență a mașinii personale, au avut de îndurat, pe lîngă urgia stradală a deplasării, și urgia verbală a soției estebane!). Inevitabil, lumea s-a repliat. Examinatorii au început să-și inventeze „probleme“ (evitînd astfel „masa“). „Externii“ își procurau bilete la cel mai apropiat tren sau avion, astfel încît se volatilizau (încă) din intervalul susținerii. „Internii“ o ștergeau pur și simplu. Pînă și doctoranzii descoperiseră modalități de eschivă. Unii se loveau de „boli grave“, necesitînd „vizite urgente la spital“. Alții se confruntau cu „decese în familie“ și erau așteptați, neîntîrziat, „la capelă“. Bineînțeles, nu uitau să-i numere, delicat, în palmă, coordonatorului, după modelul plasatorilor de domnișoare, cîteva bancnote albastre.

„Asta, așa, ca să sărbătoriți măcar dumneavoastră momentul!“, precizau ei, cu priviri sumbre. Evident, Esteban s-a înfuriat. Un doctorat nu putea fi complet fără orgia bahică ulterioară. La proxima susținere, a pus așadar un plan diabolic la bătaie. L-a întrebat pe doctorandul împricinat dacă are vreo problemă medicală ori vreun membru al familiei maladiv. Bietul om a zis adevărul. Nu avea. S-a asigurat apoi că documentele de călătorie ale membrilor comisiei sînt programate la o zi distanță de eveniment. Pe colegii locali i-a forțat să jure că vor veni fără autovehiculele proprii (șofatul fusese frecvent invocat drept motiv de abstinență alcoolică!). Nu era exclus ca și pe meteorologi să-i fi obligat să anunțe vreme frumoasă în ziua examenului. S-au resemnat cu toții. Esteban se pregătea să dea un nou spectacol. Pînă la urmă, nu ar fi fost primul. Și pesemne că nici ultimul. Profesorul nu s-a dezmințit. A dansat pe masă („Tră-tră-iască!“),  a cîntat  (vechiul șlagăr al Silviei Dumitrescu  – „Da-dan-su-sul e-e no-nor-mal la-la vîr-vîr-sta me-aa!“), a sărutat ospătărițele („Fru-fru-mușe-șe-șele!“) și a făcut politică („Jo-jo-jos Bă-bă-se-se-scu!“). Cînd nimeni nu mai dorea nimic de la existență, Esteban s-a oprit deconcertat. Convivii au ieșit din prostrație, dezvăluind expresii răscolite de curiozitate. Îndrumătorul s-a uitat defazat sub masă și a rostit, rînjind prostește: „Pi-pi-pi-li-li-că-că!“

Codrin Liviu Cuțitaru este decan al Fa­cultății de Litere a Universității din Iași. Cea mai recentă carte publicată: Prezentul dis­­continuu, Editura Institutul European, 2014.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

Eclipsă totală de Soare Foto JHU Hub Johns Hopkins University dms jpg
Eclipsa totală unică din 2027, un spectacol cosmic ce nu se va mai repeta în viețile noastre. Cum și unde să trăiești noaptea în plină zi
Pe 2 august 2027, vei putea vedea una dintre cele mai lungi eclipse totale de Soare din ultimele secole. Află unde și cum să o urmărești pentru o experiență unică!
lingouri
Cum investesc românii pe piețele globale comparativ cu vecinii din regiune
Investitorii din România și din Europa Centrală și de Est manifestă un interes tot mai mare pentru piețele internaționale, impulsionați de oportunitățile tot mai accesibile și atractive de pe bursele globale.
Oradea Foto Primăria Oradea jpg
Orașul comparat adesea cu Viena, pus la îndoială de localnici. „Devine Cluj-Napoca la prețurile imobilelor și chiriilor”
Oradea s-a dezvoltat în ultimii ani datorită investițiilor private și a fondurilor europene și este adesea comparat de turiști cu Viena, datorită centrului său istoric. Localnicii sunt însă mai rezervați în a aprecia municipiul din nord-vestul României.
Miliardarul Sam Altman FOTO Guliver / Getty Images / Drew Angerer
Cum îți poate fi imitată vocea pentru infracțiuni. Inteligența Artificială face fraudele bancare dificil de recunoscut
Fraudele bancare nu mai seamănă deloc cu cele de acum zece ani. Inteligența artificială permite deja imitarea perfectă a vocii unui client, iar acest lucru pune în pericol metodele tradiționale de securitate folosite de unele instituții bancare.
click   carti de citit jpeg
Mărirea TVA la cărți va arunca România și mai rău în ignoranță? La ce soluție au apelat tinerii pentru a ocoli creșterea prețurilor
Creșterea TVA la cărți aduce perspective sumbre pentru edituri, tipografii și biblioteci. Se preconizează că și numărul cititorilor, și așa mic, va scădea drastic. În tot acest timp, tinerii se orientează tot mai mult pe cititul cărților online, înlocuindu-le pe cele în format fizic.
Atac iran/ FOTO: Times of israel
Noi dezvăluiri despre programul nuclear al Iranului. Republica islamică ar fi luat în considerare o armă electromagnetică
Surse israeliene apreciază că atacurile SUA și Israelului asupra Iranului, luna trecută, au oprit dezvoltarea de către Republica Islamică a două tipuri de focoase nucleare, precum și a unei „arme cu impulsuri electromagnetice (EMP).
farul fb jpg
FCSB, slabă în Europa, slabă și-n campionat. Umbra campioanei din sezonul trecut, bătută de Farul
Roș-albaștrii, învinși acasă, după un meci nebun, de 105 minute.
Animation July 27 2018 lunar eclipse appearance gif
27 iulie: Ziua în care a avut loc cea mai lungă eclipsă totală de Lună din secolul XXI
Pe 27 iulie, în 1794, Robespierre a fost arestat, iar în 1890, Vincent van Gogh s-a împușcat. Tot într-o zi de 27 iulie, Bugs Bunny a debutat pe micile ecrane, Richard Nixon a fost fost pus sub acuzare în Afacerea Watergate și avut loc cea mai lungă eclipsă totală de Lună din secolul XXI.
Interviu angajare job shutterstock 161909402 jpg
Jobul tău e pe cale să dispară? Ce spun experții despre viitorul muncii în epoca AI
Specialiștii în Big Data, AI, securitate cibernetică și energie regenerabilă vor domina piața muncii până în 2030, arată o nouă analiză publicată de Visual Capitalist. Transformarea este deja în curs.