Există şanse să scăpăm vreodată de mocirle?
Fotbalul nostru pare mai strălucitor de cînd a fost pigmentat cu jucători de prin Brazilia sau Argentina. De curînd, astfel de jucători s-au luptat să culeagă sclipitoarea cupă din noroaiele noastre de la Iaşi. Există şanse să scăpăm vreodată de mocirle?
Conform statisticilor, unu din trei fotbalişti din România sînt „stranieri“, adică vin din alte ţări decît cea care găzduieşte Liga 1. Îndrăgostiţi de mititei şi mămăliguţă, ei se plîng de scandalul de la televizor, unde decibelii bat handicapul limbii şi, aproape fără excepţie, de starea terenurilor.
De la japonezul Takayuki al Astrei Ploieşti, cel mai harnic jucător din Liga 1, pînă la cel mai bun driblangiu, fotbalistul Wobay din Sierra Leone, care joacă pentru Universitatea Craiova, toţi înţeleg greu de ce un gazon care costă cel mult 150.000 de euro e un lucru atît de greu de obţinut într-un fotbal condus de atîtea personaje bogate.
Şi, cel mai mult, îi lasă perplecşi altceva: chiar şi atunci cînd terenul este bun, el este udat ca să devină greu. „Ca să le facem probleme adversarilor“, sună explicaţia oficială şi milenară a echipei mai slabe, care pasămite nu vrea să ofere adversarului cîmpul desfăşurării superiorităţii acestuia. Ce nu înţelegem nici noi, indigenii, e următorul lucru: cum de echipele noastre, chiar cînd joacă între ele, îngreunează terenul?! Oare nu simţim niciodată că putem fi mai buni măcar decît noi?
