Așa cum ni se amintește la televizor că „excesul de sare, zahăr și grăsimi dăunează grav sănătății“, sînt niște domni și doamne pe lumea asta care vor cu tot dinadinsul să ne convingă că nici ideea de democrație occidentală nu e bună, că și asta dăunează grav sănătății. Domnii și doamnele astea, niște oameni de bine – mereu preocupați de nivelul nostru de conștiință –, își fac veacul prin rețeaua socială, pe multe site-uri bîntuite de toate tipurile de teorii ale conspirației și pe la postul de televiziune Russia Today. Au o energie de invidiat. Și nu trece o zi de la Dumnezeu fără să urle, cît îi țin plămînii și tastaturile, că toată treaba asta cu capitalismul e pe ducă, statul occidental e un monstru care devorează cetățeni vii și nevinovați, ideea de democrație vestică duce la decadență cumplită și la aneantizarea oricăror valori.

Jocul acestor prieteni ai omului e mereu contradictoriu. Iar ăsta e unul dintre motivele pentru care se bucură de atenție. Pe de o parte, îți spun cît e ziua de lungă că democrația în cultura americană se bazează doar pe manipulare, spălare de creier, teroare soft și infestare cu microbul consumismului. Iar Europa e pierdută, sub birocrați slabi sau rapace, sub migrație și lipsă de identitate. Deci democrația a dat doar rateuri, pe care le plătim cu rătăcirile vieților noastre, cu nevroze și depresii. Dacă ești suficient de naiv și cazi în brațele lor calde și primitoare, oamenii ăștia de bine fac tot ce le stă în putință să te lămurească fin că depresia în care te găsești e mult mai gravă decît ai crezut tu. Știți prietenii ăia mereu bine intenționați care-ți spun imediat ce te văd că „Doamne, da’ ce rău arăți! Ești foarte bolnav sau ce-i, dragă, cu tine?“, după care fac tot ce le stă în putință ca să te încarce cumva și cu cele mai crunte necazuri ale lor? Pe urmă, pleacă mai departe, mai veseli și mai ușori. Exact așa și cu doamnele și domnii ăștia de bine. Te bombardează necontenit cu portrete ale cetățeanului occidental distrus de singurătate, individualism și alienare. O ființă lipsită de orice șansă, sortită rătăcirii printre umbrele unor visuri sfărîmate. Vai de capu’ lui, săracu’! Un individ majoritar, călcat în picioare de toate minoritățile, care mai de care mai cruntă, jucînd tontoroiul, ca apucatele, pe mormîntul tuturor valorilor tradiționale.

Pe de altă parte, doamnele și domnii ăștia pot fi cei mai aprigi apărători ai democrației occidentale. Depinde de ce văd dimineața la știri. Dacă e zaveră pe la Barcelona, nemulțumire pe la Glasgow, un pic de tensiune și zvonuri mai cețoase prin nordul Italiei, sar și ei, imediat, cu dreptul inalienabil al oricărei comunități din spațiul occidental de a-și declara independența. Dintr-odată, democrația de aici e un set de valori pe care trebuie să le respectăm cu orice chip, altfel lumea o ia razna. Iar minoritățile devin ceva foarte de preț, care trebuie protejat, ocrotit, încurajat, în așa fel încît să menținem mereu vie flacăra societății noastre civilizate. Dacă minoritățile astea sînt unele naționale, care vor să iasă din componența anumitor state europene, cu atît mai bine. Cu atît mai vocali vor fi domnii și doamnele cu pricina. Nu pot sta cu mîinile în sîn la așa ceva. Trebuie să se manifeste și să apere aceste repere esențiale ale civilizației și culturii. Cînd iese lumea pe stradă la Barcelona, acești apărători ai valorilor se dau de ceasul morții și cîntă din toți rărunchii întregul repertoriu de imnuri despre demnitate și independență pe care le-a creat umanitatea. Uniunea Sovietică a implodat sub presiunea unui eșec economic evident, dar și cu „ajutorul“ propagandei occidentale. Narațiunile despre libertate și demnitate, repetate obsesiv, transformate în toate felurile de contrabandă culturală, au slăbit iremediabil narațiunea ideologică a comunismului. Acum, Rusia întoarce spre Occident exact același mecanism. Pe fondul unor poticneli economice, dar și pe fondul unei oboseli cronice – venite din natura experimentului democratic care își testează mereu limitele –, bombardamentul cu narațiuni descurajante și demobilizatoare sau, dimpotrivă, cît se poate de anarhiste se dovedește de mare succes. E ca și cînd niște meseriași ruși ar fi adunat fragmente explodate din bombardamentul propagandistic occidental de acum un sfert de secol, cel care a scufundat Leviathanul comunist, ar fi reasamblat fragmentele astea și le-ar lansa acum, exact în direcția din care au venit, cu atîția ani în urmă.

Democrația occidentală e departe de a fi una perfectă. Are nedreptățile, inconsecvențele, inegalitățile, amenințările și neîmplinirile ei. Și sînt destule, pentru a te face să zici, la un moment dat, că e mai bine cu un tătuc grijuliu, care se ocupă de toate. Acest risc există zilnic. E o oboseală cruntă să experimentezi limitele în care îți impui că trebuie să-l respecți, să-l accepți, să-ncerci să-l înțelegi, să-l ocrotești pe cel care nu e de acord cu tine sau e complet altfel decît tine. E un efort colosal, mereu la limita spațiului pe care se întinde natura umană. E o continuă forțare în zona cea mai delicată și mai șubredă a firii omului. Mereu se va putea spune că risipa de efort în direcția asta nu e bună pentru sănătate. Că produce monștri și degradare. Dar cine spune asta cel mai abitir? Cei care tratează totul cu un pumn în bot, un baston pe spate și-o celulă de pușcărie? Iar cîtă vreme n-o să înțelegem că trebuie să existe și rachete Patriot narative, contranarațiuni capabile să lovească rachetele cu propagandă venite de peste gard, n-o să scăpăm de efectele acestui bombardament, nici în cele mai meșteșugite adăposturi.