Eu, cînd nu vreau să cînt, tac

Publicat în Dilema Veche nr. 560 din 6-12 noiembrie 2014
Din amintirile unui cobai jpeg

Îmi povestea un profesor de la o şcoală simandicoasă, cu taxe mari şi părinţi în stare să le plătească, cum se luptă cu lipsa de interes a copiilor pentru carte. „Mie“ – zicea un puşti de a VII-a – „îmi place de Becali. Are bani gîrlă, e pe fază, are echipă de fotbal, e tot timpul pe cai mari.

.“ Un efect paradoxal al Televiziunii, în care, cum ştim, de o vreme încoace tot plouă cu arestări, mai lăudate de unii, mai criticate de alţii, a fost să-i scoată pe aceşti copii de bani gata din zodia veşnicei seninătăţi. Vasăzică, şi oamenii cu parale pot da de greu. Chiar şi cei cu propte zdravene. 

Un alt paradox. Se ştie iarăşi că, în opinia generală, noi, românii, îi întrecem pe toţi ceilalţi în două privinţe: la sărăcie (centimetri de autostradă pe cap de locuitor ş.cl.) şi la IQ. Pe de altă parte, cînd asculţi plîngerile vărsate abundent de dascălii de pe toate palierele sistemului, tot două sînt principalele capete de acuzare la adresa „tineretului din ziua de azi“: prostia (

incultura sau „lipsa de pregătire“ în varianta

) şi, la oarecare distanţă, lenea (conform zicalei: românului îi e greu să se apuce de ceva că de lăsat se lasă repede). 

Eu unul aş mai introduce un termen în ecuaţie, de care depind, în bună măsură, şi ceilalţi doi. Lenea, categoric, pentru că delăsarea în orice activitate e rudă bună cu lipsa de chef. Dar şi prostia. E o prostie să credem că inteligenţa ne-o pun în braţe ursitoarele, în calitate de apartenenţi ai unui popor dăruit. Există, indubitabil, înzestrări native, în proporţii şi în combinaţii variabile. Dar inteligenţa, ca orice altă facultate, se formează. Dacă ai chef să-ţi pierzi vremea cu asta.

Pe scurt, e vorba despre „chef“, despre dorinţă, apetit, tragere de inimă – ziceţi-i cum vreţi. Tehnic, se cheamă motivaţie. E un subiect despre care s-au scris o sumedenie de tomuri serioase. Atît de serioase, încît mai nimeni nu se osteneşte să le ia în serios. 

Nu-s psiholog, nici pedagog, nu vreau să dau lecţii din încropeala mea de cunoştinţe din domeniu. Aflu şi eu, ca toată lumea, că sîntem pe la coadă în sondajele internaţionale şi în privinţa motivaţiei elevilor sau studenţilor. Şi, spre deosebire de mulţi alţii, îmi zic că asta e o veste într-adevăr gravă. Cu incultura, cu lenea, ne-om mai descurca noi, profesorii, dar absenţa motivaţiei pentru carte ne pune adesea în încurcătură. 

Ca decan, mi-am zis totdeauna, la admitere – un subiect care revine în fiecare toamnă în discuţie prin universităţi, odată cu prima zăpadă – că e preferabil un candidat cu pregătire mai modestă, dar chitit pentru o anume specializare, unuia promovat prin eşec la condiţia de student, după ce şi-a depus dosarul prin

secretariate. Poate greşesc. Aş fi dorit tare mult să aflu dacă aveam sau nu dreptate, însă nu aveam la îndemînă mijloacele de a-mi proba intuiţia. Cum se vede că nu ne dă mîna să aflăm, nici la nivel de sistem,

avem elevi şi studenţi atît de demotivaţi.

Pot şi eu să constat, din nefericire, o atare stare de fapt, însă nu am o explicaţie. Poate societatea românească le demonstrează tinerilor că învăţătura e o investiţie fără profit. Poate nu e tocmai adevărat ce se crede, dar aşa dau de înţeles mass-media şi alte surse influente de formare extraşcolară. Poate de vină e mult clamatul hedonism „postmodern“, tradus într-o

dezlegată de apăsarea responsabilităţii individuale. Poate că şcoala, universitatea i-au pierdut pe copii şi pe tineri pe drum, şi nu mai ştiu unde să-i găsească.  Poate că viziunea şi tehnicile noastre educaţionale au devenit anacrone. Sau poate că, din condiţii de mediu specifice, junilor li s-a atrofiat nobilul organ pe care noi îl numeam, pe vremuri, „curiozitate epistemică“: neastîmpărul de a şti, de a înţelege. Sau poate cîte ceva din toate astea. 

Asaltat de atîtea incertitudini, nu-mi rămîne decît recursul la metoda clasică şi veşnic failibilă: comparaţia cu ce ştiu mai bine, propria experienţă. 

În anii din urmă ai comunismului, motivaţia se sprijinea pe doi piloni, total asimetrici, dar, adesea, bine înghiocaţi unul cu celălalt: pasiunea şi frica. Erau, atunci ca şi acum, elevi sau studenţi care-şi făceau un titlu de glorie din a şperla profesorii şi cerinţele lor opresive. Şi de multe ori erau adoraţi pentru tupeu şi nonşalanţă. Dar, undeva în adîncul minţii, era implantată ideea că, odată, o să vină o zi a socotelii: la admiterea în liceu, sau în facultate, sau la înrolarea în armată...  

Frica s-a dus. Mă bucur că a dispărut din peisaj, orice ar zice unii sau alţii. Nu cred într-o pedagogie a fricii. Am convingerea că, mai devreme sau mai tîrziu, ea se răzbună. Cel mai adesea, imprevizibil. 

Deşi, dacă stau să-mi scrutez propria experienţă, n-ar fi să fie aşa. Clasa a XII-a a fost, trebuie să mărturisesc, cea mai intensă perioadă de muncă intelectuală din întreaga mea viaţă. Mergeam zilnic la şcoală cîte 6 ore – mă rog, şi cu pauze autoconfecţionate între ele, la o cafea, la o şuetă în părculeţul de lîngă liceu – iar apoi învăţam zilnic încă vreo 8-10 ore pentru admitere. Era un nonsens, eram ultrapregătit, mi-o spuneau meditatorii, o ştiam şi eu. Însă continuam să învăţ. Pînă ce, prin mai, am atins pragul de suprasolicitare şi, de pe-o zi pe alta, n-am mai putut deschide o carte. Mă plimbam zilnic prin parc, spunîndu-le părinţilor că mă duc la bibliotecă, să nu-şi facă griji. Griji aveam eu destule, că nu ştiam dacă o să mă pun la loc pe picioare pînă la examen.

Şi totuşi, perioada aia nu a rămas pentru mine deloc traumatică. Dimpotrivă, îmi aduc aminte de ea cu bucurie, cu, cel puţin, un soi de satisfacţie: am făcut-o şi p-asta. 

Şi asta pentru că frica mea nu era tocmai frică, mai mult jenă, ruşine. Nu mi-am propus nici un „obiectiv“, nu e genul meu, dar intuiam că, de-ar fi să intru la facultate tîrîş-grăpiş, o să doară al naibii. Şi mai era ceva: în frica asta corcită erau încrengate pasiunea, plăcerea şi curiozitatea pentru materiile la care mă pregăteam, chiar dacă adesea cerinţele de studiu erau din cale afară de insipide. 

Frica, frica brutală, frustă, de răcnetul profesorului, de riglă, de palma tatălui, de armata lungă, de miliţia care te poate înhăţa pentru vagabondaj, dacă nu ai un loc de muncă, frica asta s-a dus, măcar în parte. Iar noi rămînem să ne întrebăm ce punem în loc. Mai multă pasiune? Să lăsăm glumele. „Pasiune“ e o vorbă mare, cred că ar trebui folosită cu parcimonie. Mai ales în vremuri ca cele de azi,

Mă opresc, deocamdată, aici. Mai mult, în numărul viitor. 

Liviu Papadima este profesor de literatură română la Facultatea de Litere, prorector la Universitatea Bucureşti; coautor al manualelor de limba şi literatura română pentru liceu, apărute la Humanitas Educaţional. A coordonat mai multe volume apărute la Editura Arthur. 

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Reacții după ce un preot a spus că fetele frumoase, abuzate sexual, trebuie să fie trimise la închisoare. Ministrul Justiției: „Este o invitație la viol!” VIDEO
Preotul Nicolae Tănase, președintele Asociației Pro Vita consideră că fetele frumoase, care au fost victimele unei agresiuni sexuale, „nu sunt chiar nevinovate” și că ar trebui să meargă și ele la închisoare. BOR se delimitează de aceste afirmații.
image
Drogul violului, cel mai periculos, dă dependență de la a treia utilizare. Expert: „Este posibil să asistăm la drame uriaşe”
Psihologul Eduard Bondoc, specialist în medicină la Clinica de Psihiatrie din Craiova, avertizează că cel mai periculos drog este cel cunoscut ca "drogul violului", care este insipid, inodor și incolor.
image
O bătrână din Spania și-a găsit casa ocupată de un cuplu de români. „Am crezut că proprietara a abandonat-o“
Un cuplu din România a stârnit controverse în Spania. Cei doi s-au mutat într-o locuință din cartierul Lavapiés din Madrid.

HIstoria.ro

image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.
image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.