Dilemă electorală

Publicat în Dilema Veche nr. 563 din 27 noiembrie - 3 decembrie 2014
Iconofobie jpeg

Domnul Pătru Bibilea a fost – încă din 1990 (pe cînd avea 28 de ani!) – un pesedist (în sfîrşit, iniţial, un fesenist) moderat. De-a lungul anilor, nu a agresat pe nimeni cu opţiunile sale – e greu de zis

, mai curînd

–, încercînd să fie discret pe parcursul discuţiilor partizane. Crezuse în dl Ion Iliescu şi îi ştampilase, neezitant, pe domnii Năstase şi, mai apoi, Geoană, deşi viaţa lui în social-democraţie nu strălucise prin bunăstare. În primul deceniu postdecembrist, şi-a pierdut slujba (lucrase ca gestionar la Combinatul de Utilaj Greu), iar, ulterior, şi-a văzut, neputincios, mama deposedată de economii (depuse la o bancă devalizată de mafia stîngiştilor). S-a alăturat, treptat, cohortelor de compatrioţi recalificaţi pe micul trafic de frontieră cu Turcia. Cam un „cincinal“, Bibileii trăseseră vîrtos mîţa de coadă. Refuzase totuşi să accepte faptul că oamenii din categoria sa ar putea fi vreodată de partea moşierilor (Raţiu), monarhiştilor (Constantinescu) ori a îmbogăţiţilor tranziţiei (Băsescu). Ultimul – Traian Băsescu – îi provoca, de altfel, un disconfort psihic major. Îi amintea de Ceauşescu, pe care, iată, în ciuda socialismului său latent, îl urîse din toată fiinţa. 

Aşadar, a bănuit că recentele alegeri româneşti nu vor determina mari tulburări în existenţa sa, cum ar veni, ideologică. Urma să-l voteze pe candidatul de stînga, oricare ar fi fost el. Că „el“ a devenit, la un moment dat, tînărul Victor Ponta, iarăşi nu l-a derutat, deşi auzise ceva suspect: prezumtiv, premierul ar fi votat, în juneţe, cu liberalii şi cu ţărăniştii. Mă rog, vorbe de campanie, prea puţin semnificative pentru a-i clinti lui nea Bibilea părerile. Ponta părea cumsecade, avea discurs bun şi se arăta providenţial pentru pensionari şi săraci. Problema, dacă era una, nu venea din percepţia dlui Pătru asupra dlui Ponta, ci mai degrabă din percepţia copiilor dlui Pătru asupra dlui Ponta. Pe scurt, familia Bibilea se compunea, pe lîngă soţi, şi dintr-un băiat şi o fată, studenţi, care, ajunşi ei înşişi votanţi de vreo doi-trei ani, nu încetau cu criticile la adresa „uslaşilor“, „anteniştilor“ şi „comuniştilor reînviaţi“. Pătru şi Bibina (nevastă-sa) erau înnebuniţi, zi de zi, de cei doi tineri prooccidentali, să nu se mai „alieze cu ţăranii“ şi să „intre odată în lumea civilizată“.  

Această „intrare“ în normalitate o constituia, pentru copiii lui Bibilea, primarul Sibiului, Klaus Iohannis, pe care ei îl votaseră entuziast chiar de la primul tur. Pătru rezistase atunci cu stoicism presiunilor din familie şi mersese pe dl Ponta. La fel făcu şi Bibina, o femeie credincioasă bărbatului pînă în pînzele albe. După anunţarea rezultatelor însă, un lucru straniu se petrecu în sufletul fostului gestionar de la Combinatul de Utilaj Greu. L-a impresionat numărul mare de votanţi ai dlui Iohannis şi, mai ales, drama românilor din diaspora (avea cinci nepoţi la muncă în Franţa, Italia şi Spania, ai căror mame – surorile lui Nea Pătru – îi spuseseră plîngînd că scutierii locali îi alungaseră cu gaze lacrimogene, după ore de aşteptare în faţa secţiilor de votare). Nu a comentat incidentele cu ai săi, dar inima lui s-a umplut de indignare. În plus, îl irita şi comportamentul cîtorva amici stîngişti, care nu încetau să-l înjure pe primarul prezidenţiabil, cu toate că omul nu făcuse nimic rău. Popică şi Matache repetau pînă la obsesie două glume auzite în popor. Prima: de ce îşi pune Iohannis pîinea în ciorbă? Răspuns: ca să nu deschidă gura de două ori. A doua: dacă e adevărat că, în Sibiu, cîinii latră „no, ham“, atunci numele real al lui Iohannis trebuia să fie Nohammis. Conştiinţa sa democratică, articulată greoi, în două decenii şi jumătate de libertate, nu mai putea tolera jignirea politică! 

Pe 16 noiembrie, plecă, de aceea, cu soţia, îngîndurat, la vot. Nu suflase, desigur, nici un cuvinţel în casă despre dilemele lui electorale. Ba, seara, înainte de culcare, îi spusese Bibinei, de parcă ar fi vrut să se convingă pe el însuşi: „Mamă, mîine votăm cu Ponta!“ Surprinsă, consoarta replică apăsat, nereuşind să-şi ascundă nedumerirea: „Păi, cum altfel, tătuţule? Mai încape vorbă? Votăm cu Victoraş.“ Făcură

-ul la comisia de votare, preluară ştampilele şi intrară fiecare în cîte o cabină. Bibilea deschise buletinul şi, deodată, universul începu să se învîrtă nebuneşte înaintea ochilor săi. Vedea pretutindeni mineri, devalizări, furt, corupţie, sărăcie, exasperare, „eterne şi fascinante Românii“. Sudoarea i se scurgea pe frunte de parcă ar fi intrat în durerile facerii, Doamne fereşte! Se repezi ca un hultan afară, strigînd aidoma unui scelerat: „Bibina, Bibina, aşteaptă! Nu-l vota pe pesedist! Ştampilează-l, pentru numele lui Dumnezeu, pe neamţ, mamă! Pe neamţ!“ Femeia ieşi îngrozită din cabină, cu buletinul la vedere, deja „parafat“ în căsuţa lui Victor Viorel Ponta. Pătru nu mai apucă decît să geamă, o dată, scurt, rupt de suferinţă, după care fu înşfăcat de doi poliţişti masivi şi scos cu brutalitate în stradă. După el venea Bibina – cuprinsă de istericale – mai mult tîrîtă decît escortată.  

Dl Bibilea se lăsă moale în braţele însoţitorilor şi se puse pe scandat, cu resemnare în glas: „Klaus, Klaus, scapă-ne de Mickey Mouse!“  

Istoreme

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

Sistemul NASAMS a fost dezvoltat de Kongsberg Defence Aerospace și Raytheon FOTO Shutterstock jpg
„Probabil am bătut toate recordurile”. Ucrainenii au doborât un număr impresionant de rachete de croazieră rusești în mai puțin de două minute
Forțele aeriene ucrainene au doborât 11 rachete de croazieră rusești în mai puțin de două minute cu ajutorul sistemului de apărare aeriană NASAMS, a declarat locotenent-colonelul Kirilo Peretiatko, potrivit Kyiv Independent.
1 maioneza de post cu cartofi jpg jpeg
Ingredientul neașteptat pe care trebuie să îl punem în maioneză. Așa va avea un gust și o textură perfectă
Maioneza este un preparat banal, folosit în nenumărate rețete și care se găsește în mai toate magazinele din țară. Însă, dacă ne dorim o maioneză cu adevărat delicioasă și naturală, atunci o putem pregăti ușor în propria noastră bucătărie.
Preşedintele Donald Trump  s-a jucat cu o bâtă de baseball la târgul Spirit of America Showcase la Casa Albă FOTO EPA-EFE / Michael Reynolds
Primele 100 de zile de „furtună” ale lui Trump. Președintele a răsturnat ordinea mondială și și-a bulversat propria țară
De la preluarea mandatului la 20 ianuarie 2025, Donald Trump a promulgat schimbări radicale în privința politicii interne și externe a SUA. El a răsturnat ordinea economică mondială cu tarife și a redus guvernul federal cu reduceri de locuri de muncă.
curent jpg
Pană masivă de curent în patru state europene. Guvernele încearcă să afle cauza
O pană de curent de proporții a afectat, astăzi, Spania și Portugalia iar ulterior au fost semnalate probleme și în alte două state europene, Andora și sudul Franței. În lipsa unei explicații oficiale, guvernele satelor respective au activat celulele de criză și au mobilizat echipe tehnice.
Vouchere sociale tichet social Inquam Photos / Octav Ganea
Vouchere pentru alimente 2025. Nu mai este mult până ce cardurile vor fi încărcate cu prima tranșă. Cine sunt beneficiarii
Programul „Sprijin pentru România” continuă și în 2025, oferind în continuare sprijin persoanelor aflate în dificultate prin vouchere pentru alimente și mese calde. În acest an, beneficiarii vor primi ajutor financiar în doar două tranșe, câte una la fiecare șase luni.
Conferinta de presa sustinuta de primarul capitalei, Nicusor Dan, la sediul PMB, in Bucuresti, 31 ianuarie 2025  Foto Inquam Photos Octav Ganea (3) jpg
Nicușor Dan, acuzat că blochează modernizarea spitalelor din Capitală: „Cinic, leneş şi parţial incompetent”
Deputatul PSD Alexandru Rogobete, preşedinte al Comisiei pentru sănătate şi familie din Camera Deputaţilor, l-a acuzat pe primarul Capitalei că blochează, conştient, modernizarea şi dezvoltarea spitalelor din Bucureşti.
Credincioși aduc un ultim omagiu Papei Francisc la Bazilica Sfântul Petru (San Pietro) din Vatican. FOTO Inquam Photos / Andrei Pungovschi
Cardinalii au stabilit data Conclavului pentru alegerea noului Suveran Pontif
Potrivit celor mai recente informaţii, conclavul pentru alegerea unui nou Suveran Pontif, după decesul Papai Francisc, în a doua zi de Paşte, va începe pe 7 mai.
carne gratar foto pixabay
Rețeta perfectă pentru 1 Mai. Așa vom pregăti o pastramă delicioasă și tradițională
1 Mai se apropie cu pași repezi, iar cu ocazia acestei zile, mulți dintre noi ne vom bucura de preparate tradiționale. Printre acestea se numără și pastrama, care poate fi pregătită ușor chiar în propria noastră bucătărie!
Mario Anzler, foto Aleteia org jpg
Viața în Garda Elvețiană. Mărturiile unui bărbat care a asigurat paza pentru Papa Ioan Paul al II-lea
Mario Enzler, un bărbat care a făcut parte din Garda Elvețiană Pontificală, a povestit cum l-a transformat întâlnirea cu Papa Ioan Paul al II-lea şi ce înseamnă să asiguri paza la Vatican.