Cum să fii autentic în California
Acum 30 de ani, muzeul american J. Paul Getty a cumpărat cu 9 milioane de dolari un așa‑numit kouros („tînăr“), un nud masculin de marmură, în mărime naturală, un gen caracteristic pentru sculptura greacă arhaică (mai ales în secolul 6 î.Hr.). De-atunci se tot dezbate dacă statuia e falsă sau nu, iar dezbaterea e la fel de interesantă ca statuia însăși. Ceea ce, de altfel, nu-i puțin lucru, pentru că aceste sculpturi au o frumusețe stranie, insidioasă, ocupînd o nișă bine definită în continuum-ul ce se întinde între statuaria oficială egipteană, rigid-milităroasă, și naturalismul matematizat al statuilor clasice ale lui Policlet.
În primul rînd, e deja interesant că știința n-a putut tranșa problema. Te-ai aștepta să existe niște șmecherii care să ne arate dacă un material a fost lucrat azi sau acum 2500 de ani… Cu materialele organice ar fi fost, ce-i drept, floare la ureche; chiar și cu bronzurile, adaosurile ce vin alături de cupru și staniu pot uneori să ne lămurească cam cînd a fost turnată o piesă (de pildă, urme de fosfor în compoziție denunță un bronz drept modern, nu antic). Ce ne spune totuși știința e că „Getty kouros“ e din marmură de Thasos. Or, marmura de Thasos nu se exporta în epoca arhaică și deci statuia ar trebui să fi fost lucrată în stilul cunoscut pentru atelierele din Thasos (și Paros). Dar nici vorbă de așa ceva, ea fiind de fapt o combinație deconcertantă de elemente atice, corintiene și cicladice. Statuia are și alte caracteristici nemaiîntîlnite. De pildă, piatra are niște defecte, niște fisuri. Statuile arhaice nu au asemenea defecte. S-au găsit multe statui începute și abandonate de sculptor cînd s-a dovedit că blocul de marmură ascundea o imperfecțiune; între cele neterminate este un kouros pe care îl puteți vedea chiar la muzeul arheologic din Thasos. Altă problemă este că toate statuile de tineri arhaici bine păstrate (cu o posibilă excepție) au niște urme de pictură pe ele, chit că vizibilă doar sub ultraviolete. Statuia noastră nu are nici urmă de pigment, deși se poate ca acesta să fi dispărut la o curățare agresivă a suprafeței. Asta ar sugera o încercare de a crea o patină artificială, testul suprem pentru dibăcia diabolică a unui falsificator.
O altă problemă e că statuia pare cu atît mai recentă cu cît cobori de la cap spre picioare. Să mă explic: după criterii stilistice, părul împletit în 14 șuvițe cu vîrfuri triunghiulare se regăsește la kouroi din jurul anului 600. Felul cum e îndoit degetul mic (știu, aici e chestia!) e tipic pentru cei făcuți 25-50 de ani mai tîrziu. Plinta și labele picioarelor, încă 25 de ani mai tîrziu. Într-o artă în care formulele sînt folosite cu destulă sfințenie, asemenea periodizări devin posibile; și mai tîrziu în perioada clasică, cutare pictor pe vase poate fi recunoscut, chiar și cînd nu semnează, după cum desenează claviculele, culmea. Asta pare a zice, una peste alta, că „Getty kouros“ e o făcătură. Dar lucrurile nu sînt chiar așa simple. Există, de pildă, și kouroi autentici la care apare dintr-odată un detaliu anacronistic, la modă 50 de ani înainte. Și-apoi, nu putea sculptorul antic să vadă statui de diferite vechimi, dedicate lui Apollo în diferite sanctuare? Nu se poate să fi făcut ceea ce ne spune Cicero că a făcut în epoca clasică pictorul Zeuxis, folosind cinci femei ca modele pentru portretul Elenei din Troia, ca să poată lua de la fiecare partea corpului mai frumoasă? În fine, oare dacă am începe să luăm la bani mărunți alți „tineri“ arhaici, a căror autenticitate e altminteri necontestată, n‑ar părea unii dintre ei cu totul idiosincratici? N-ar părea suspect cel de la Met din New York, de pildă, despre care întotdeauna se găsește un student să spună că seamănă cu un extraterestru (proporțiile lui se explică probabil prin influența artei dinastiei saite din Egipt)?
Uneori se spune că statuia de la Getty e negreșit autentică, pentru că unele detalii (de pildă, forma mușchiului deasupra rotulei) sînt prezente doar la una sau două din statuile autentice din muzee, or, un falsificator n-avea cum să aibă cunoștințe atît de detaliate de artă arhaică. Ba avea cum… E adevărat că s-au văzut și multe falsuri grosolane, dar unele sînt așa de bune, că plătim și azi bilet ca să le vedem fără să știm. Să nu-l subestimăm pe falsificator. Dar, firește, nici capacitatea artei arhaice de a da peste cap cronologiile noastre puse la punct cu multă trudă și de care, vai, ne-am atașat atît.
…România se racordează la arheologia vechii Grecii în principal prin cetatea Histria, un sit arheologic fabulos. În 1939 s-a descoperit aici un fragment important de kouros arhaic; au urmat alte fragmente în 1991, găsite tot lîngă templul lui Apollo. Poate într-o zi, datorită unui kouros complet, ce nu e deloc imposibil să se găsească la Histria, vom putea să-l înțelegem mai bine pe cel ajuns peste Ocean.
Cătălin Pavel este arheolog și scriitor. Cea mai recentă carte publicată este romanul Nici o clipă Portasar, Cartea Românească, 2015.
Foto: wikimedia commons
