Ai nimerit direct de la mama de acasă, unde era cald și bine, aici, pe platoul de adunare, cu singurele tale bunuri adunate într-o valiză de lemn. Ești în fața unor tovarăși ofițeri necunoscuți, dar care dau ordine pe care trebuie să le respecți. Timp de nouă luni ei îți vor ține loc și de mama, și de tata. Trebuie să suporți rigorile vieții de militar, să te scoli dimineața la șase sau noaptea cînd se dă alarma, să faci înviorarea, să-ți faci singur patul în fiecare zi și să-ți cureți sectorul, să mănînci de la cazan, să faci instrucție, să stai noaptea de planton și uneori de gardă, să dormi cu alți 40 în cameră pe un pat de fier. Ce te vei face oare? Cum o să te descurci? Întrebările astea vi le puneți toți, eu știu.“ Cam așa suna discursul unui ofițer (apevist, cum le ziceam noi, adică armată pe viață) care încerca să pară înțelegător în primele zile de armată. Ni s-a dat cîte o armă despre care ni s-a spus că trebuie s-o curățăm și s-o îngrijim ca pe ochii din cap, să învățăm s o folosim și să avem mare grijă, că nu e de jucărie, e un AKM-47. „Un glonț scăpat de la una d-asta și te pupă mă-ta rece“, ziceau apeviștii. Dincolo de amenințări sau idioțenii verbale, ne-au tîrît prin noroaie cu masca de gaze pe figură, ne-au bătut la fund cu bulanul de cauciuc, ne au obligat să facem duș cu apă rece în plină iarnă, să stăm de gardă ore în șir în frig, încotoșmănați cu o șubă udă, să mărșăluim noaptea zeci de kilometri cu tot armamentul și echipamentul din dotare în spate, să culegem porumbul sau varza de pe cîmp și multe altele. Aveam doar 18 ani și noroc că era pace (în fine, pacea dictaturii lui Ceaușescu). La vîrsta majoratului se consideră că ești apt și ai destul discernămînt pentru serviciul militar. „Aici intri copil și ieși bărbat“, ziceau apeviștii și poate că aveau ceva dreptate, fir-ar ei să fie.

Se pare totuși că pe lumea asta există situații mult mai rele. După estimările publicate de revista The Economist, în cel puțin 17 conflicte militare care se desfășoară în diferite părți ale lumii, pe post de combatanți sînt folosiți copii. Sînt estimări care vorbesc de peste o sută de mii. Militari ai puterilor occidentale aflați în misiuni de menținere a păcii se confruntă destul de des cu țînci înarmați (uneori de numai șase ani). În asemenea zone ale barbariei, se pare că războinicii adulți văd o mulțime de avantaje în folosirea copiilor în luptă. Ei sînt ieftini, ascultători, pot fi drogați ușor (caz în care devin neînfricați) și își pun inamicii adulți într-un mare dezavantaj moral: cum să tragi într-un copil? Au fost cazuri în care militari din trupe de menținere a păcii au fost luați prizonieri, răniți și chiar omorîți de copii înarmați asupra cărora au ezitat să deschidă focul. Pe de altă parte, militari profesioniști care s-au apărat trăgînd în copii înarmați s-au confruntat apoi cu serioase traume psihice și unii chiar s-au sinucis. De cele mai multe ori, copiii combatanți sînt înarmați cu AKM-uri, bineînțeles, arma universală ce poate fi mînuită ca o jucărie.

Convenția de la Geneva nu prevede nimic pentru asemenea situații, dar Canada a devenit prima țară din lume în care, prin noua doctrină militară adoptată în martie anul acesta, se clarifică în detaliu cînd și cum te poți apăra de un combatant copil. Dacă trebuie, trageți, spune documentul. Un soldat copil cu pușcă sau lansator de grenade poate reprezenta o amenințare la fel de mare ca un soldat adult care poartă același armament, se mai scrie în noua doctrină. Bineînțeles, e vorba de situații limită, ca ultimă soluție de autoapărare, cînd un astfel de omuleț înarmat amenință viața unui soldat pe care-l consideră inamic. De multe ori, decizia trebuie luată într-o fracțiune de secundă. De asemenea, documentul adoptat în Canada spune că în zone cunoscute pentru riscul de a întîlni trupe formate din copii trebuie trimiși militari special pregătiți. Aceștia sînt instruiți să tragă pe cît posibil în comandanții adulți, așa încît copiii să-și piardă „îndrumarea“ și eventual să rupă rîndurile sau să se predea. La întoarcerea dintr-o asemenea misiune, militarii trebuie asistați de psihologi. Lucrurile acestea se fac în paralel cu eforturile de a descuraja folosirea în războaie a celor care n-au împlinit încă măcar 17 ani. În cele mai multe țări europene, în Statele Unite și Canada, vîrsta minimă de recrutare este de 17 sau 18 ani. Dar poate că și legile astea ar trebui schimbate în întreaga lume. Adică vîrsta minimă de recrutare să fie stabilită la 110 ani.

 

Foto: Wikimedia commons