Centrul răzbunării
La Cupa Davis, olandezii ne-au tras o bătaie la fel de bună ca lalelele şi ardeii. Ce ni se întîmplă?
Olanda a ieşit şi ea de pe lista celor mai buni vecini care n-au fost niciodată vecini, dar au rămas buni. Olandezii au fost susţinători loiali ai disidenţilor români încă de acum trei decenii, contribuabili direcţi ai platformelor democratice din România şi investitori masivi în piaţa noastră. Ce folos! Reţinem, vasăzică, că ne-au bătut la fotbal, cu echipa naţională şi cu Twente, că ne-au refuzat în Schengen şi că acum ne-au eliminat din Cupa Davis. Le amestec intenţionat şi frivol. Ca să ne răcorim, le refuzăm acreditarea ambasadorului, o miniofensă venită pe fondul unui stres diplomatic demn de o cauză mai bună.
Sîntem exigenţi cu Olanda şi drăguţi, de pildă, cu Siria. Îi arătăm cu degetul pe cei care se reazemă de un felinar din Amsterdam după ce au fumat un joint şi întoarcem capul cînd vine vorba de oamenii sprijiniţi de zidurile execuţiilor sumare din Homs. Avem un sindrom nevrotic vizibil în toate situaţiile în care, în sport şi în viaţă, în loc să ne uităm la propriile slăbiciuni (Federaţia Română de Tenis este cea mai tabloidă dintre toate), ne căutăm centrul aprobării în afara noastră. În cazul Olandei, e vorba şi de centrul răzbunării.