Cel mai bătrîn taximetrist din New Orleans

Publicat în Dilema Veche nr. 147 din 17 Noi 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Mi-am luat o oră de rezervă ca să ajung la aeroport, ceea ce ştiam că este prea de-ajuns la New Orleans, asta dacă nu ridică ăştia nivelul de alertă şi încep să vîneze teroristul care zace în fiecare, căci e al dracului de greu să-l găbjeşti şi să-l pui pe tavă. Taxiul a venit la 6 dimineaţa în faţa casei mele, aşa cum promisese compania, şi m-am repezit în el, aruncîndu-mi sacul de voiaj pe bancheta din spate. - Te grăbeşti? - m-a întrebat taximetristul. Era un bătrîn cu părul argintiu şi cu un aer de mulţumire amuzată. - Oarecum, dar am ceva timp. - Ei, atunci o să-ţi spun. Sînt cel mai bătrîn taximetrist din New Orleans, am şaptezeci de ani şi ştiu aproape totul, dar ceea ce am aflat ieri nu ştiam. Nepoata mea, o fată tînără, de 24 de ani, care încă mai locuia la Houston, a murit în somn acum trei luni. Au adus-o aici, ca s-o înmormînteze în cripta familiei, dar în locul ei fusese pus altcineva. Au aşezat-o temporar într-o altă criptă. Ieri au venit cu un buldozer să o ia de acolo şi s-o pună în locul ei de drept. Nu putrezise deloc, trupul ei era la fel de proaspăt ca în ziua în care o înmormîntaseră. Nu am mai văzut nimic de genul ăsta şi, crede-mă, am văzut destule. Ştiu o mulţime de lucruri şi uneori oamenii mă plătesc să le fac un tur, ca ciumecii ăştia de acum cîtva timp care mi-au dat trei sute de dolari pe toată ziua ca să-i învăţ lucruri pe care nu le ştiau, dar chestii de-astea cu morminte închise şi deschise n-am mai văzut. N-am ştiut ce să-i spun. Nu numai că nu mai văzusem nici eu aşa ceva, dar nu văzusem nici ceva cît de cît asemănător. Taximetristul nu mergea spre aeroport pe drumul obişnuit. Am luat-o pe o stradă dintr-un cartier inundat şi aproape am oprit în faţa unei ruine scălîmbe. - Asta a fost casa mea, a spus el. A trebuit să mă evacueze cu elicopterul. Apoi a arătat către alte case de pe stradă. Asta era a lui Bartholomew, îl mai ţii minte? Primarul. A continuat să conducă foarte încet, arătînd către fiecare casă de pe stradă. Oameni cu care a copilărit. Apoi salută un bătrîn care ieşea dintr-o rulotă. Conversaţia lui devenea tot mai animată şi mai savuroasă pe măsură ce treceam pe strada lui, înglobînd sfaturi despre cum trebuie crescuţi copiii, diferenţa dintre copiii de atunci (tata ne mai ardea cîte una) şi cei de acum, dispariţia celor de un leat cu el, oamenii care au murit în timpul furtunii, politichia oraşului şi faptul că, orice-ar fi, el e fericit că e încă în viaţă, căci dragostea este deasupra oricărui răhăţiş material. Cînd, în cele din urmă, am ieşit de pe strada lui şi am apucat-o pe Airline Highway în loc de I-10 către aeroport, am început să mă întreb dacă mai prind avionul. Airline Highway a adus un alt val de amintiri. Mi-a arătat cîmpul unde îl văzuse pe Jackie Robinson antrenîndu-se, a încetinit în faţa cantonului de cale ferată unde frate-său mai mic, frînarul, şedea între trenuri, mi-a povestit despre locuri care nu mai existau şi mi-a arătat cu degetul toate dîrele de indundaţii lăsate de Katrina. Am aflat totul despre familia lui, despre mulţii lui fraţi şi nenumăratele surori, unii dintre ei oameni de treabă, alţii rătăciţi, fiecare venind cu o lecţie învăţată. Venise timpul să-i cer să apese pe accelerator dacă voiam să mai prind avionul, dar în mod bizar nu-mi venea s-o fac. Prea frumoase erau poveştile, iar refrenul "De bună seamă ştiu multe, sînt bătrîn şi poţi afla multe de la mine" mi se tot învîrtea în cap. Chiar dacă pierdeam avionul ăla, mai erau şi altele. Dar ceea ce auzeam era unic. De necrezut, m-a dus la aeroport la timp. L-am întrebat cum pot să dau de el dacă am prieteni care vor un tur al oraşului. - Sună la Yellow Cab şi spune-le că-l vrei pe Dog. OK. Am înţeles. Dog. Cel mai bătrîn taximetrist. Cel mai bun povestaş. Tipul care te face să te bucuri că eşti viu pentru că se bucură el însuşi. Traducere de Ioana Avădani

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Amenda primită de o pensionară din Brașov pentru că a plantat flori în grădina blocului. „Este anormal ce se întâmplă”
Poliţia Locală Braşov a dovedit exces de zel în cazul unei femei de 76 de ani care a plantat câteva flori în zona verde a blocului în care locuia, potrivit bzb.ro.
image
Nike și Adidas, bătute de niște fete fâșnețe: invenția unei companii elvețiene fascinează lumea FOTO
Giganții de pe piața încălțărilor de alergare au înregistrat un eșec rar după un maraton major. La Boston, primele trei locuri din clasamentul feminin au fost ocupate de atlete care au purat alte mărci.
image
Joaca de-a vremea. Posibila cauză a inundațiilor catastrofale din Dubai, ploaia artificială VIDEO
Despre „însămânțarea norilor” se vorbește de mult timp, iar tehnica este folosită în multe țări care au probleme mari din cauza secetei. Sunt voci care spun că vremea ciudată din Dubai este legată de ploaia artificială creată acolo pentru a mai îmblânzi vremea.

HIstoria.ro

image
Justiția în România secolului al XIX-lea
Evoluția Ministerului Justiției urmărește, în linii mari, evoluția administrației autohtone, dar și pe cea a societății românești, în ansamblul său.
image
Operațiunea Barbarossa. 84 de avertizări cu privire la invazia germană, ignorate de Stalin
Pe 22 iunie 1941, Germania a invadat URSS în urma Operațiunii Barbarossa. Deși au primit numeroase avertizări din partea serviciilor de informații, Stalin și Uniunea Sovietică au fost luate prin surprindere.
image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.