Calmitate

Publicat în Dilema Veche nr. 488 din 20-26 iunie 2013
Loază jpeg

Necuprins în listele de cuvinte ale celor mai multe dintre dicţionarele noastre, cuvîntul calmitate apare, din cînd în cînd, în uz, înlocuind substantivul calm, cam în acelaşi fel în care rigurozitate îl înlocuieşte, uneori, pe rigoare. În ambele cazuri, derivatul transparent (de la adjectivele calm, respectiv riguros, cu un sufix care formează denumiri abstracte ale calităţii) intră în concurenţă cu un împrumut mai vechi, din franceză (calme, rigueur). Într-o limbă artificială, raţionalizată, cu reguli puţine şi simple, formarea uniformă a derivatelor ar fi, probabil, normală. Limbile naturale sînt, însă, mult mai puţin previzibile, au variaţii şi neregularităţi care contrariază spiritele mai rigide şi complică procesul de învăţare – dar care, pînă la urmă, le conferă flexibilitate, producînd efecte stilistice de tot soiul. Pierderea de eufonie şi eleganţă a unei forme scurte, deja în uz (în cazul nostru, calm) nu poate fi compensată de avantajele inovatoare ale regularizării.

În limba română de azi, calmitate apare în limbajul jurnalistic, în contexte caracterizate de o anume preţiozitate (calmitatea e deţinută, extrasă, inspirată etc.): „interiorul caselor marocane deţine calmitate şi o frumuseţe aparte“ (a1.ro); „Faţa ascunsă a lui Mourinho – un exemplu de calmitate“ (sport. ro); „Din glas ţi-am extras calmitatea“ (adevarurilevietii.net); „aceste metode constau în concentrarea pe ceva ce inspiră calmitate“ (ele.ro). Forma pare să circule şi în româna vorbită în Republica Moldova: „Filat către Marinuţă: «Un bărbat adevărat nu-şi demonstrează puterea prin forţa fizică, dar prin calmitate»“ (inprofunzime.md, citat în care e neobişnuită şi construcţia nu…, dar, în loc de nu…, ci). Calmitate intră, se pare, în seria calităţilor numai bune de trecut în CV: „De asemenea calmitate, siguranţă, luciditate, echilibru şi bune abilităţi de comunicare!“ (myjob.ro); calităţile politicienilor dintr-un anume judeţ, analizate de psihologi, ar fi: adaptabilitate, vitalitate, spontaneitate, timiditate, calmitate etc. (argeseanul.ro)

În mod surprinzător, calmitate nu e chiar o creaţie de ultimă oră. Recolta de exemple furnizată de textele digitalizate de pe site-ul Dacoromanica.ro acoperă mai bine de un secol. Cuvîntul era deja folosit pe la 1880 – „Natura lui Fustoff se deosibia prin o calmitate estraordinară şi prin o amabilitate plăcută şi reservată“ (România liberă, 26 iunie 1880) –, reapărînd, apoi, în presa din secolul al XX-lea: „Ziarul săsesc (...) îndeamnă pe deponenţii alarmaţi la calmitate“ (Revista economică, 5 martie 1904); „această perspectivă istorică de o calmitate rodnică“ (Revista Fundaţiilor Regale, nr. 5, 1945) etc.

Adjectivul şi substantivul calm era încă etichetat, în marele dicţionar academic coordonat de Sextil Puşcariu (Dicţionarul limbii române, Litera C, 1940), ca un franţuzism; citatul prin care se ilustra termenul nu era însă tocmai recent, provenind din Caragiale: „Persoanele toate păstrează un calm imperturbabil, egal şi plin de dignitate“ (Căldură mare). Dicţionarul nu înregistra vreun derivat calmitate, aşa cum nu accepta nici o altă creaţie, şi mai evident sortită eşecului: calmeţe (prezentă într-un dicţionar ortografic al limbii române de la 1909, al lui Ştefan Pop). În Limba română actuală. O gramatică a „greşelilor“ (1947), Iorgu Iordan remarca productivitatea sufixului -itate („Iată iarăşi un sufix care se răspîndeşte vertiginos“), ilustrîndu-şi afirmaţia prin liste de derivate din presa vremii şi în mod special din textele lui G. Călinescu (autohtonitate, costelivitate, rotunditate, sinistritate etc.). Calmitate nu era pomenit, dar locul lui se găseşte uşor în seria de creaţii mai mult sau mai puţin efemere.

Aşadar, calmitate ar fi perfect acceptabil ca derivat regulat al unui sufix productiv; în plus, nici măcar nu e o inovaţie recentă, avînd atestări (izolate) destul de vechi. Nu e, totuşi, de ajuns: complet inutil, neaducînd faţă de calm decît o specializare strict formală (substantivul diferenţiat de adjectiv), greoi, pretenţios şi artificial, calmitate e (neştiinţific vorbind) un cuvînt profund antipatic.

Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti. A publicat, între altele, volumele Limbaj şi politică (Editura Universităţii Bucureşti, 2007) şi 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecţia „Viaţa cuvintelor“, 2010).

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

pomi fructiferi sfaturi pomii fructiferi crestere pomi fructiferi plantare sfaturi trucuri scaled jpeg
La ce distanță se plantează pomii fructiferi. Regulile care asigură recolte bune și evită conflictele cu vecinii
Plantarea pomilor fructiferi pare o operațiune simplă, însă alegerea distanței potrivite între exemplare poate face diferența dintre o livadă sănătoasă și una dificil de întreținut. Specialiștii atrag atenția că spațiul lăsat între pomi influențează atât dezvoltarea coroanei și producția de fructe,
atac la o scoala din UK captura youtube Manchester Evening News png
O adolescentă a atacat cu un cuțit un profesor și doi elevi într-o școală din Manchester
Un profesor și doi elevi au au fost răniți marți, 9 iunie, într-un atac cu cuțitul comis de o adolescentă, într-o școală din Manchester (UK). Victimele au fost transportate la spital.
rumen radev
Premierul pro-rus al Bulgariei oprește livrările de armament către Ucraina și cere ridicarea sancțiunilor împotriva Kremlinului
Într-o mișcare ce riscă să fragilizeze și mai mult coeziunea flancului estic al NATO, noul guvern de la Sofia semnalează o inversare radicală a politicii sale externe.
peste cu orez jpg
Atlasul gusturilor: Senegal, gustul care spune povesti
Situat pe coasta Atlanticului, Senegalul își construiește identitatea culinară în jurul peștelui proaspăt, orezului aromat și condimentelor intense, transformând fiecare masă într-o experiență comunitară.
Ce își dorește Codruța Filip pentru ea!
Kate Middleton  sursa foto   Profimedia jpg
Kate Middleton, criticată pentru ținuta aleasă la o nuntă regală: „Nu este prima dată”
Ținuta purtată de Kate Middleton la nunta lui Peter Phillips a stârnit controverse, fiind considerată de unii o abatere de la eticheta regală privind culorile permise invitatelor.
fidelis jpg
FIDELIS iunie 2026. Ce dobânzi primesc investitorii și ce facilități au donatorii de sânge
Ministerul Finanțelor deschide, în perioada 15-22 iunie 2026, o nouă ediție a programului de titluri de stat FIDELIS, prin care investitorii persoane fizice vor putea beneficia de dobânzi atractive atât pentru emisiunile în lei, cât și pentru cele denominate în euro. Noua ofertă include și două tran
barbat acuzat de crima png
Un bărbat care și-a ucis partenera și a aruncat casa în aer a fost condamnat la închisoare pe viață
Un bărbat care și-a ucis partenera, după care a aruncat în aer casa, a primit pedeapsa de închisoare pe viață.
coreea de nord hotel jpg
Cea mai surprinzătoare poveste de succes economic din lume este Coreea de Nord. Cum a fentat regimul lui Kim Jong-un sancțiunile
În ciuda izolării diplomatice și a unora dintre cele mai dure sancțiuni din lume, Coreea de Nord traversează o perioadă de revigorare economică surprinzătoare. Motoarele acestei transformări? Vânzările masive de armament către Rusia, sprijinul financiar din partea Chinei și o economie digitală emerg