Între împrumuturile lexicale recente din engleză, bullying pare să aparţină categoriei de cuvinte tehnice, necesare, prin care este acoperit un gol terminologic. Specialiştii în sociologia şi psihologia educaţiei îl utilizează frecvent, iar presa îl răspîndeşte tot mai mult: „Bullying-ul școlar şi efectele acestuia în societate“ (evz.ro); „Bullying-ul, un fenomen în creştere în şcoala românească“ (mediafax.ro); „Bullying-ul, un fenomen alarmant în şcoli“ (romanialibera.ro); „Bullying-ul în școli și la serviciu ar putea fi pedepsit cu amenzi de pînă la 100.000 de lei“ (stirileprotv.ro) etc. Cum se vede din exemplele de mai sus, mulţi dintre autorii de texte nu aplică o regulă propusă de Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic (DOOM, 2005), care prevede ca anglicismelor cu finală pronunţabilă în română articolul să le fie ataşat fără cratimă. În acest caz, ca în multe altele, cratima este folosită pentru a semnala noutatea cuvîntului, caracterul său de termen încă străin, insuficient adaptat. Există totuşi şi autori care aplică regula ortografică a finalei pronunţabile, atestînd adaptarea termenului – „România, locul 1 în Europa la bullyingul copiilor între 11-13 ani“ (adevarul.ro). Pe de altă parte, există şi abordări mai prudente, care evită cu totul articularea şi declinarea substantivului englezesc, punîndu-l între ghilimele, în apoziţie: „Fenomenul «bullying». Cum îl depistăm și cum îl combatem, pentru școli mai sigure“ (unicef.ro).

Termenul englezesc denumeşte un tip de hărţuire – prin violenţă fizică, verbală, psihologică – îndreptată repetat şi intenţionat asupra unor ţinte vulnerabile; cuvîntul are un sens mai larg, aplicabil mai multor contexte (hărţuire în armată, la locul de muncă, a unor minorităţi etc.), dar s-a specializat mai ales pentru manifestările violente în rîndul copiilor, pentru cazurile de agresare a unor elevi de către alţi elevi: „Bullying-ul este definit ca fiind un comportament ostil / de excludere şi de luare în derîdere a cuiva, de umilire. Un copil este etichetat, tachinat, batjocorit în cercul său de cunoştinţe sau de către colegi“ (mediafax.ro).

Desigur, termenul poate fi tradus în română printr-unul dintre sinonimele sale parţiale sau prin termenul mai general hărţuire, eventual cu precizări suplimentare (hărţuire şcolară). Articolului bullying din versiunea în engleză a Wikipediei îi corespund în alte limbi fie preluări ca atare, fie echivalări parţiale: în franceză harcèlement scolaire şi brimade, în germană Mobbing in der Schule şi Schikane, în turcă kabadayilik şi zorbalik etc. Un caz interesant e italiana, care a adaptat termenul în forma bullismo (după ce numele de agent al agresiunii – bully – fusese adaptat ca bullo).

În română, impunerea în uz a termenului bullying are cîteva avantaje, dar şi un obstacol major. Avantaje sînt, mai întîi, frecvenţa în uzul specializat, tendinţa culturală actuală de a împrumuta termeni (în defavoarea traducerii lor) şi relativa specializare semantică (faţă de hărţuire). Forma cuvîntului nu ridică probleme speciale. Pronunţia este transpusă aproape automat în română, doar forma scrisă suferind oscilaţii între păstrarea ortografiei originalului (dominantă) şi simplificarea secvenţei yi, în forma bulling. Morfologic, cuvîntul se înscrie într-o serie deja destul de bogată de abstracte englezeşti de origine verbală, devenite substantive neutre româneşti în -ing: de la mai vechile şi vizibil adaptatele dribling sau trening pînă la banking, bodybuilding, bowling, brainstorming, camping, feeling, happening, jogging, leasing, marketing, roaming, screening etc.

Există totuşi o reţinere în acceptarea termenului. Aceasta provine, probabil, din dorinţa vorbitorilor de a evita anumite asocieri sonore ale substantivului şi ale eventualei sale familii lexicale refăcute. Rădăcina bul- este în română puternic marcată de omonimia cu rădăcina lexicală a derivatelor argotice de la cuvîntul din limba romanì bul („fund“): a buli, bulit, buleală, bulangiu etc. Omonimiile sau paronimiile create între anglicisme şi termeni popular-vulgari sau argotici româneşti sînt uneori sursa unor jocuri de cuvinte glumeţe (delete – dilit), alteori duc la evitarea termenului englezesc (foo­ting). Cred că într-o situaţie similară este şi bullying. Vorbitorii ezită să adapteze termenul şi familia sa lexicală, aşa cum se poate observa în tendinţa lor de a recurge la forma englezească de participiu, acolo unde verbul românizat ar fi produs omonimii riscante: „deci iată, a fost bullied cînd era mică“ (zoso.ro). 

Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).