La sfîrșitul anului care tocmai a trecut, am putut citi un comentariu politic simpatic pe npr.org, site-ul postului National Public Radio din Statele Unite.  Intitulat „Anul lui Trump pe Twitter“, articolul trecea în revistă, cu un subtil amestec de umor și analiză rece, cele mai apreciate postări ale președintelui american pe rețeaua socială favorită.

Se știe, spre deosebire de România, unde Facebook-ul domină peisajul, Twitter-ul este cel mai folosit mijloc de adresare urbi et orbi în America. Cum de românii preferă Facebook și ignoră Twitter, iar americanii sînt taman pe dos, se poate specula într-un eseu interesant despre diferențele enorme dintre cele două națiuni. Mă opresc doar la constatarea că, pentru utilizatorii americani, Facebook-ul pare mai degrabă un loc al confesiunilor, al pozelor cu pisici și torturi, al clipurilor amuzante, al mărturisirilor de călătorie – un fel de loc personal. Dacă vrea să atragă atenția asupra unui lucru important pentru cetate, americanul folosește mai degrabă Twitter-ul. La români, cum mare diferență între spațiul intim și cel public nu prea există, pentru că toate lucrurile publice sînt asumate, imediat, cu pasiunea unui lucru personal, Facebook-ul îndeplinește toate sarcinile: și pe cele cetățenești, și pe cele personale, într-un amestec indefinit.

În fine, nu vreau să mă depărtez de la subiect. Așadar, Trump pe Twitter. Comentariul la care mă refer începe așa: „Cu ajutorul generos al semnelor de exclamare, cu LITERE MARI, și plin de greșeli de scriere, anul 2017 a fost primul an al Președinției Twitter“. Trump folosește abundent Twitter-ul pentru că astfel comunică prompt, ocolind canalele media tradiționale pe care le cam disprețuiește, dar și pentru că, așa cum singur o spunea prin vara trecută, imediat ce postează ceva, aceste canale preiau și difuzează mai departe ceea ce el a vrut să comunice. Cum numele Twitter-ului este concizia (pînă în toamna acestui an, un -tweet nu putea depăși 140 de caractere, începînd din toamnă, limita maximă s-a mărit la 280 de caractere), posibilitatea ca mesajul să nu fie redat integral (ceea ce îi frustrează adesea pe politicieni cînd își văd declarațiile mediatizate) este, practic, nulă. Ce să mai tai din 140 de caractere? Astfel, Trump se face imediat și integral auzit. În plus, genul „scurt pe doi“, specific Twitter-ului, îi vine mănușă lui Trump: el este un guraliv, dar unul cu fraze scurte. Vorbăria lui este o abundentă înșiruire de mesaje de 140 de caractere.

De la mesaje de politică externă la glumițe, de la răfuieli cu adversarii politici sau cu presa ostilă la bobîrnace date unor actori sau sportivi care îl atacă, The Donald postează continuu. Articolul de pe npr.org spune că, în 2017, președintele american a postat 1349 de mesaje Twitter (asta pînă pe 20 decembrie, data publicării comentariului) și fiecare dintre aceste mesaje a avut cel puțin un semn al exclamării undeva, în text. O socoteală simplă ne spune că cel mai puternic (și cel mai ocupat, bănuiesc) om al planetei a postat cam patru mesaje pe zi.

Dintre tweet-urile care au făcut cea mai mare audiență, primele două sînt:

■ cel din 2 iulie, în  care președintele a postat un filmuleț din 2007 care îl prezintă la o gală de wrestling, cînd doboară un luptător în stilul spectaculos, specific acestui gen de show. Capul luptătorului învins de Trump, însă, este înlocuit cu un dreptunghi pe care scrie CNN. Astfel, reiese că președintele Trump dă de pămînt la propriu cu postul de televiziune favorit al antitrumpiștilor din lumea întreagă.

■ cel din 12 noiembrie, în care Trump îi răspunde lui Kim Jong-un: „De ce încearcă Kim Jong-un să mă insulte numindu‑mă bătrîn, cînd eu nu l-a numit niciodată mic și gras? În fine, încerc din răsputeri să fiu prietenul lui – poate că, într-o zi, se va întîmpla…“

Pe locul 3 în topul popularității este un tweet de tot misterios pentru că președintele a inventat un cuvînt al cărui sens nu a fost lămurit niciodată. Pe 31 mai, Trump a postat  „Despite de negative constant press, covfefe“. Nimeni nu știe ce-i aia „covfefe“ și nici pînă azi Trump nu ne-a lămurit. De altfel, succesul acestui tweet a generat un altul, la fel de apreciat de fanii săi, care a urmat la șase ore după primul: „Who can figure out the true meaning of «covfefe»? Enjoy!!!

În fine, au avut mare priză  tweet-uri din vizita pe care a făcut-o în mai în Orient, cele de după Superbowl, cele de la ceremonia de inaugurare din ianuarie, cele de după atacurile teroriste de la Londra din iunie și din Las Vegas din octombrie. Între cele aflate în top, însă, sînt două care îmi atrag atenția în mod deosebit pentru că spun mai mult decît par a spune. În timp ce Trump făcea un tur în Asia, în noiembrie, trei jucători ai echipei americane de baschet a colegiului UCLA au fost reținuți în China, fiind prinși cînd furau dintr-un magazin. Știrea a produs mare emoție în America. Trump, care avea pe agenda turului său asiatic, evident, și o vizită în China, a intervenit imediat și, nu după multe zile, cei trei studenți au fost eliberați. Imediat, Trump a postat pe Twitter: „Credeți că cei trei baschetbaliști de la UCLA îi vor spune mulțumesc președintelui Trump?“ După acest tweet, cei trei i-au mulțumit public președintelui. Imediat Trump a postat: „Celor trei baschetbaliști: cu plăcere!“ La cîteva zile după ce tinerii au ajuns înapoi acasă, tatăl unuia dintre ei a spus într-un interviu că nu crede că Trump chiar i-a ajutat pe cei trei să fie eliberați. Președintele a postat imediat: „Acum, că cei trei baschetbaliști au plecat din China și au fost salvați de la ani de pușcărie, tatăl unuia nu apreciază ce am făcut pentru ei și spune că furtul din magazin nu e o mare problemă. Ar fi trebuit să-i las în pușcărie!“

Veți spune că Trump a dovedit, încă o dată, cît e de mojic. Și aveți dreptate. Dar numărul imens de aprecieri ale acestui mesaj arată că, de fapt, gîndirea lui este identică cu gîndirea oamenilor timpului nostru. Tweet-urile lui Trump exprimă perfect ce este în sufletul a milioane de oameni, sentimentul lor de justiție, și sînt, de aceea, probe pentru cea mai robustă mizantropie.

Parcurgîndu-le unul după celălalt, cele mai populare mesaje Twitter ale lui Donald Trump mi se par imposibil de sistematizat altfel decît după criteriul popularității. Ca să le ordonezi nu poți opera cu alt criteriu decît cel al ovațiilor poporului care-l ascultă. Dar nu așa stau lucrurile în general, în lumea „rețelelor de comunicare“? Nesistematizabil e tot delirul comunicațional al lumii în care trăim. Iar semnele sînt rele: nici lumea și nici Trump nu au de gînd să se potolească. Dacă ceva poate fi sigur anticipat pentru 2018, este că delirul comunicării va continua, iar cacofonia universală va trece la un nou nivel…