Fusesem invitat la un workshop, dar s-a dovedit a fi o ceremonie (era să spun o sindrofie...). Cumpăr şi eu un volum omagial şi mă duc la colegul meu universitar să-i cer un autograf, cum văd că fac toţi. Nu mă simt foarte bine cu mine însumi, aşa că mă întorc la bar şi comand de data asta o vodcă.
Vintilă MIHĂILESCU | ...@hai-hui.ro
Balada lui Oedip
Pentru a citi integral articolul,
sau
PUBLICITATE
Între 10 şi 14 mai a avut loc la Torino cel mai mare tîrg de carte din Italia şi unul dintre cele mai mari din Europa. La ediţia de anul acesta, una aniversară, invitatele de onoare au fost România şi Spania. Într-un tîrg cu cinci pavilioane, sute de expozanţi, sute de mii de vizitatori şi o sumedenie de lansări şi dezbateri întîmplîndu-se în acelaşi timp, e foarte uşor să treci neobservat.
citiţi
De reţinut – şi bună de pus pe perete – această idee a domnului Juncker, prim-ministrul luxemburghez: „Politicienii europeni sînt nişte pragmatici lipsiţi de talent“. Cere şi pragmatismul aşa ceva? (R. C.)
„Iubirea e un lucru rar / Aşa că-ţi dau un balansoar.“ Nu-i o poveste de budoar, ci un slogan publicitar. (M. M.)
În ultimul secol, speranţa de viaţă la pisici s-a dublat. Asta înseamnă că acum au 18 vieţi? (L. V.)
citiţi 
Căutare
Lecturi intersectate
Orzul pe gîşte - la Educaţie
Aşadar, avem un guvern de stînga. „Stîngă modernă, europeană“ (aţi observat cît de des a fost repetată sintagma asta în ultimii ani?). Peste tot în lumea democratică, stînga defilează cu două priorităţi: educaţia şi sănătatea. Şi de multe ori cîştigă alegerile datorită programelor destinate acestor domenii.
citiţiHoţul care a spart Encyclopaedia Britannica
Dintre toate cărţile din bibliotecile lumii noi, una anume are o legendă şi un statut aparte. În prima parte a secolului XX, această carte, cu toate volumele ei, se vedea în spatele scaunului capitonat în piele din orice birou de om important – fie că era el politician, medic, avocat sau bussinesman.
citiţiIdei de stricat distracţia anti-austeritate
Vasăzică austeritatea nu mai e chiar aşa o fatalitate, ne anunţă noul preşedinte francez François Hollande, în aplauzele entuziaste ale mulţumii. Dacă zice un om ales de poporul francez, atunci e musai să fie adevărat, doar nu s-a mai văzut politician francez să bată cîmpii, nu?
citiţiSocietate
O Elveţie a guvernelor
Ultimele două propuneri ale noului Guvern se înscriu perfect într-un lung şir de numiri anterioare, păguboase. Prima dintre ele, o rectoriţă a unei universităţi particulare, nu a avut prea mult timp să-şi expună programul de reformă, ocupată fiind să înţeleagă că un program de două săptămîni la o universitate de prestigiu nu înseamnă că ai absolvit universitatea cu pricina.
citiţiFlori şi fete
Domnul îşi urma soţia cu un aer caraghios de absent. Într-o mînă ţinea un ghiveci din cele ce se atîrnă, din care se revărsau zeci de petunii planturoase, roz. În cealaltă ducea un ghiveci la fel, plin cu o tufă gureşă de cerceluşi. Evident că habar n-avea ce fel de flori cară şi prea puţin îi păsa; aerul de martir suprem al plictiselii îi ucisese orice poftă de viaţă.
citiţi(Iar) pe bicicletă
Merg pe bicicletă, precum majoritatea foştilor copii, dintotdeauna. Cînd eram mică, ieşeam, cu gaşca, în Parcul Tineretului, cu Pegasul meu verde. Nimic spectaculos pînă aici. Mai spectaculos era cînd ieşeam singură, prin acelaşi parc, şi, uneori, mă aventuram în locuri pe care ca „simplu pieton“ nu le atingeam vreodată.
citiţiPrima pagină în format PDF
Conectaţi-vă
Popular content
ce sa fie?
adăugat de dlgoe la data de 10 August 2010 09:08:22
Se pare ca cei doi tineri sau macar unul dintre ei, ori poate seniorul vizat in comentariul celor doi, ori toti s-au simtit afectati de acuitatea auditiva a d-lui Mihailesu si au intervenit unde trebuie pentru a le fi restabilit dreptul la intimitate. Asta sa fie explicatia faptului ca "Balada lui Oedip" a disparut de pe prima pagina a editiei online a Dilemei?
o fi ceva...
adăugat de kristinamd la data de 11 August 2010 07:08:59
pentru ca numarul de vizualizari creste...
conflictul intre generatii este real...si totusi...
adăugat de kristinamd la data de 09 August 2010 08:08:23
sau nu este... depinde... exista, cu siguranta, un conflict (si) intre generatiile de intelectuali, intre membrii colectivelor diferitelor universitati... exista conflicte si in cadrul aceleiasi generatii, indiferent care ar fie ea... cea tanara ori cea matura... si este, culmea, comprehensibil (conflictul)...
voi incerca unele posibile explicatii din punct de vedere al ceva mai tanarului (initial observatia, iar in paranteza patrata ce cred eu):
-cei tineri sunt ori au impresia ca sunt foarte buni prin comparatie cu cei mai in varsta [uneori e adevarat, dar nu mereu... realitatea este ca cei tineri doar se ocupa de subiecte mai noi - cel putin in unele domenii - si asta li se pare ca le da toate atuurile din lume]
-cei varstnici sunt frustrati de oportunitatile pe care le au cei tineri, prin comparatie cu vremurile cand ei au fost tineri, plini de elan dar intampinand multe limite si (auto)cenzuri [complet de acord cu aceasta frustrare... este greu sa te bucuri de binele altuia]
-cei tineri sunt invidiosi (da!!!) pe situatia materiala (exact!!!) la care au ajuns cei maturi/varstnici, mai ales ca li se pare (ori chiar asa este) ca nu este meritata [aici situatia este foarte nuantata... eram cu un stagiu Erasmus in Franta, iar unul dintre profesorii mai in varsta de acolo m-a intrebat ce grad am si ce salariu... a fost surprins nu de salariul meu (echivalentul a ~370euro), ci de faptul ca in urma cu ceva timp intalnise un profesor (univ. dr.) roman care ii spusese ceva de genul "nu vreau sa ies la pensie, pentru ca in viata mea nu am castigat cat castig acum..."... iar francezul isi imagina ca toti universitarii romani castiga foarte bine...stiti, probabil, diferentele... revenind, in situatia in care un profesor (univ.dr.) isi ia trei norme din care isi face jumatate, restul le fac asistentii gratis (uneori), se fac la un nivel slab sau nu se fac deloc, aceasta invidie este comprehensibila...]
-cei tineri se considera exploatati atunci cand li se cer anumite servicii de catre maestru, cei varstnici le considera normale [sa lucreze in proiecte in care cei tineri uneori nici macar nu sunt membri in echipa, ca sa isi poata adauga la CV; sa adune documente pentru diverse articole, lucrari (ceea ce nu este neaparat rau, pentru ca inveti multe din aceasta munca), iar in cel mai rau caz sa si scrie cate ceva ce ulterior este posibil sa poarte o singura semnatura, cea a profesorului, ori asistentul sa fie trecut undeva la capatul sirului de autori... iar asta conteaza, deoarece in fisa de autoevaluare conteaza pe care pozitie este intre autori... in plus, facand atatea pentru maestru, nu mai ai timp sa iti faci propriile cercetari... iar cand, in fisa de autoevaluare, ti se cer articole publicate in reviste ISI, BDI sau B+ nu poti trece maruntisurile de rutina pe care le-ai facut pentru maestru]
-cei tineri vor sa arda etapele, sa ajunga imediat in varful piramidei, sa ia decizii ori macar sa le influenteze [sunt multe cazurile de doctori sub 30 de ani, si putine cazurile in care lucrarea de doctorat este cu adevarat o cercetare... sunt multe cazurile in care persoane sub 38-40 de ani reusesc sa ajunga la gradul de profesor univ.dr., dar putine cazurile in care exista si maturitatea profesionala si intelectuala aferenta acestui titlu... apar astfel si frustrarile profesorilor in varsta, pentru care etapele carierei au cunoscut o alta dinamica]
-lipsa de respect reciproca [in lumea academica/intelectuala exista extrem de multe orgolii... cei varstnici considera ca daca au ajuns la un anumit nivel, totul li se cuvine, mai ales supunerea neconditionata a tinerilor, pe care, desigur, ei i-au creat (academic vorbind)! cei mai multi dintre cei varstnici nu accepta discutia... ei cer si trebuie sa li se indeplineasca... cei tineri considera, de asemenea, ca tot ce au realizat este in intregime meritul lor... mai uita linguselile, compromisurile etc... uita ca, de ex., din 10 studenti foarte buni dintr-un an, doar 1-2 ajung la un doctorat... ca, pana la urma, este si un hazard ca ai reusit asta... ca este si un concurs de imprejurari... ca un rol important a avut si faptul ca la un moment dat ai lasat impresia ca vei fi un personaj docil, ca vei sluji pe cel care te ridica...altii, care nu ar fi facut asta, desi buni, au plecat in alte zari... unde nu li s-ar fi cerut decat sa fie buni, cu adevarat... dincolo de orgoliile lumii academice/intelectuale, mai este si cultura muncii invatata in societate... a devenit un loc comun faptul ca romanii sunt incapabili sa lucreze in echipa si ca au tendinta permanenta de a-si sabota seful... de ce ar fi in mediul academic altfel? inca nu este cazul...]
-dispretul celor tineri pentru cei mai in varsta pentru ca stiu ca oricand pot fi inlocuiti cu altii... iar arbitrariul are un rol major in acest caz [daca vine o pila a cuiva, unul mai lingusitor sau care promite cava face mai mult (iar o vreme chiar va face)... ]
-dispretul celor tineri fata de cei tineri... [concurenta exista... fereasca sfantul sa avanseze unul mai repede...dar si aici, cu multe nuante...]
nu am epuizat cauzele... sunt doar unele dintre ele, cele mai triste... adica cele care nu tin de competitia stiintifica sau de valori, ci de competitia dintre "mauvaises caracteres"... si unele, si altele...
re-gandind la cele scrise de Dl Mihailescu, si la personajul central (desi apare doar secvential) al povestirii, sarbatoritul, imi mai vine in minte un motiv: excesul de elogii (vai, cat de false uneori!!!) si de fast din mediul universitar romanesc la anumite sindrofii, aniversari, lansari de carte etc... ori poate iluzia noastra, a universitarilor, ca suntem nemuritori datorita scrisului nostru... posibil... dar putina modestie nu ar strica... pentru ca, daca nu suntem buni pe masura elogiilor pe care le primim, atunci suntem ridicoli... daca nu suntem buni dar devenim (mimand diferite stari ale cunoasterii sau fiind pur si simplu simpatici) modele pentru studentii nostri (unii dintre ei fara cultura, dornici sa memoreze un numar de pagini, sa le reproduca si sa ia nota maxima), atunci este lipsa de responsabilitate... iar daca suntem cu adevarat buni si devenim modele pentru studentii nostri si mai suntem si modesti (pentru ca stim ca nu suntem perfecti nici in cunoastere, nici in caracter), atunci suntem cu adevarat valorosi... iar elogiile la niveluri suprarealiste, ar trebui sa ne sperie... din punctul meu de vedere un intelectual (universitar sau nu) care nu are sentimentul imposturii macar o data in cariera sa, este cu adevarat un impostor... pentru ca nu va fi capabil niciodata de auto-cenzura, nu va trai niciodata sentimentul propriilor limite, nu va reflecta niciodata asupra semenilor dintr-o perspectiva in mod real umanista, ca la niste persoane unice si cu o anumita vocatie... mai ales in situatia actuala, cand birocratizarea cercetarii si (oarecum) a cunoasterii (a se vedea normele aracis - intentionat scris fara majuscule) ne dirijeaza catre comportamente si atitudini intelectuale, profesionale, publice sau intime de-a dreptul aberante...
urand tuturor cele bune,
kmd
nu ma regasesc
adăugat de magdavo la data de 08 August 2010 10:08:14
De regula, cand imi gasesc un moment de liniste, imi iau revista Dilema veche si ma las in fotoliu, cuprinsa de relaxarea si voluptatea pe care mi-o ofera citirea acestei reviste . Asa am facut sambata, urmand ordinea articolelor pe care mi-am creat-o cu multi ani in urma. Ajungand la articolul dvs., (aflandu-se printre articolele preferate pe care le citesc mai intai), m-a sagetat, la propriu vorbind durerea, dezamagirea pe care ati resimtit-o fata de comentariile unor tineri dornici de a ocupa functii si a obtine titluri fara munca sau calitati deosebite.
Nu sunt o impatimita a comentariilor pe internet, nu am mai facut niciun comentariu de acest gen pana acum, citesc revista numai pe hartie, dar in urma acest articol am simtit nevoia sa spun ca acei tineri, care probabil aproximativ aceeasi varsta ca mine (aveam 14 ani la Revolutie) nu ma reprezinta. Poate fac parte dintr-o minoritate, a carei gras nu mai este ascultat de nimeni. Mult timp, citindu-va articolele aveam impresia, poate datorita finei dvs observatii, ca intelegeti exact care sunt frustrarile si asteptarile, placerile si esecurile celor celor de-o seama cu mine. Nu sunteti si nu ati fost niciodata in "conflict de generatie",cel putin in ceea ce ma priveste, dar datorita unui factor extern, varsta, m-am simtit atrasa intr-o categorie sociala care v-a provocat gratuit "sa nu va simtiti bine cu dvs insiva". De fapt, altfel spus va admir si va respect si prin comentariul meu am incercat sa arat existenta, chiar daca e minoritara, a celor ce nu simt "nevoia de paricid".
nici de mamacid?
adăugat de dlgoe la data de 09 August 2010 07:08:40
Nu stiu cat de reala sau cat de exact redata este (sau ar putea fi) intaplarea cu cei doi tineri care zic ce zic, destul de tare (intentionat?) pentru a fi auziti de catre autorul articolului care, iata ii da in vileag. Poate totusi ca este doar o „figura de stil/imaginara” folosita de autor ca pretext pentru startare (expozitiunea) intr-o tema desigur inspirata din realitatea cruda, inainte de a aduce in atentie intriga, desfasurarea actiunii, punctul culminant si fatidicul deznodamant. Nu ma astept asadar sa-i vad pe cei doi eroi venind, vazand si comentand acest articol. Dar sa zicem, de dragul disuitiei, ca secventa aceea declansatoare din expozitiunea situatiei, este nu doar veridica (truthlikeness) ci reala, petrecuta aevea, cum va vad si cum ma vedeti. Mie mi s-ar fi parut de rau augur sa se constate un dialog care sa denote admiratie neconditionata sau lingusire la adresa unui senior despre care se presupunea ca nu trage cu urechea la o conversatie privata. Respectand toate canoanele, conventiile si cliseele normale ale unor discutii (musai oedipiene) are unor “junior” despre “seniori”, de la care cei doi tineri nu se putea sustrage decat daca ar fi fost amandoi, in acelasi timp, or genii or complet tâmpiti, discutia aceea contine in fond (si) un compliment sincer (chiar formulat meschin, dupa conventie) la adresa formei in care se afla seniorul cu pricina: Omul se tine bine.
Existantialism, pui de om, tinerete negioaba
adăugat de Atamild la data de 08 August 2010 11:08:46
Ca i-ai observat cu atentie, ca ti-ai tinut gura si urechile ciulite, sau i-ai surprins din intamplare zicand ceva dureros asta nu mai are importanta. A durut. Si ce-ai ajuns sa-ti comanzi la final? O votdca. Asta se intampla de cele mai multe ori cand suferi. Este ingrozitor cred pentru colegul acela universitar.. la 60 de ani sa fie privit de sus de acei mai tineri cu 30 de ani sau chiar sa.. iti iteleg foarte bine amaraciunea. O punte intre generatii, la asta trebuie lucrat, deci sa nu adancim prapastia cu amaraciunea noastra. Sunt momente in viata din care inveti ceva, momente cand traiesti sau numai asculti sau citesti ceva si ti se si intiparesc in minte.
Incearca sa ierti neghiobia unor tineri. Poate ca iertandu-i, ei se vor simti mai superiori ca fiinte umane si isi vor recunoaste erorile.
Poate maine vor avea dovada ca s-au inselat, ca de la "batranii" lor profesori au avut si lucruri bune de luat. Oare tanara generatie nu mai doreste efectiv societatea "seniorilor"? Pai acestia sunt ca oameni cei mai valorosi! Trebuie cladita o noua punte. Si aceasta nu se poate decat cu iubire, bunatate, intelepciune, iertare pentru o comportare necorespunzatore.
Si noi am fost tineri. Asta nu trebuie niciodata uitat.
Lasati oameni dragi, sa coboare
o punte noua
intre
generatii
Un timp nou
intr-o tara
cum n-a mai
fost niciodata.
Podul de piatra
s-a daramat
a venit apa
si l-a luat
vom face altul
pe rau in jos
altul mai falnic si mai
frumos.
O punte pe cer intre inimi, unde intinderea acesta de suflete sa devina profunda, clara si mai inteleapta tineretea cea neghioaba.
Matilda
Dar poate ca...
adăugat de dlgoe la data de 07 August 2010 07:08:20
Dar poate ca baciul ungurean si cu cel vrancean erau fii celui moldovan... Haide mai Nila scoala macar tu ca se rup capriorii aia... / N-auzi ba ca nu se scoala niciun Nila? Du-te ba de-acilea... si poate ca mama lor era chiar Miorita (cea cu lâna plavita). Ce-ar putea fi mai oedipian de asa? Mai oedipian decat Miorita, aceasta alegorie shakespiriana, plina de subintelesuri subversive, si decat aceasta altoire tragica si kfkiana intre Sofocle si Caragiale, in care specificul national reuseste sa adauge maruntelor drame originale (si originare) ale grecilor (incestul si patricidul) dimensiuni cu adevarat abisale si grotesti: complicitatea si zoofila. Ce-ar mai putea fi? Poate doar canibalismul. Cu siguranta insa ca baciul ungurean si cu cel vrâncean nu s-au multumit sa ticluiasca patricidul ci, intr-un final apoteotic, au inaltat fii foc infricosat si-au pus oaia in protzap (pe Miorita, mama lor, turnatoare la Securitate) si au... mancat-o, scotand in unghii inima natiunii si rarunchii. Manânc si beau. Ma culc.