Babic, ghiudem sau despre savoare

Radu DRĂGAN
Publicat în Dilema Veche nr. 125 din 15 Iun 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Păstrez, din copilăria mea bucureşteană, cîteva amintiri mai ales olfactive: o călătorie cu tramvaiul, pe vreme de iarnă, de la Bariera Vergului spre Calea Rahovei, unde locuia bunica mea paternă. Tramvaiul era aglomerat, se oprea scîrţîind şi pleca fluierînd îndelung din fiecare staţie, le număram în gînd căci nu vedeam mare lucru, înghesuit cum eram între paltoane şi mantale milităreşti, groase şi aspre, mirosind a transpiraţie şi umezeală. Îmi amintesc una dintre acestea, o fostă manta soldăţească fără îndoială, a cărei stofă grosolană îmi zgîria obrazul şi care mirosea acru a sudoare, dar, ciudat, nu era neplăcut acel miros, era în el ceva nedefinit, puternic şi viu, şi m-am gîndit atunci că trebuie să îmi amintesc acest moment, nu mai avusesem acest sentiment intens niciodată. Era un amurg de iarnă incertă, trebuie să fi avut vreo şase ani. Îmi amintesc la fel o zi de septembrie, una din acele zile neverosimile de toamnă bucureşteană, era o vară indiană, căzuseră deja toate frunzele, ca în acel poem de Rilke tradus de Alexandru Philippide: "Cad frunzele, cad de departe, parcă / S-ar veşteji în ceruri păduri îndepărtate". Înotam în frunze cu ghiozdanul meu greu de şcolar, frunze aurii, frunze galbene, frunze roşii, frunze arămii, care scoteau, răscolite, un fîşîit inconfundabil, erau încă vii, nu căzuse încă prima ploaie care avea să le lipească de caldarîm, rătăceam în acel imperiu care mirosea a toamnă, acel miros inconfundabil al vîntului care începe deodată să bată în ultima zi de vară ("Unruhig wandern, wenn die Blätter treiben" sfîrşea un alt poem al lui Rilke, pe care aveam să-l descopăr mult mai tîrziu). Şi mai este poate gustul dulceag al marmeladei tăiate în cuburi, care făcea fără îndoială deliciul alaiurilor de muşte, pe care băcanul din colţ o ţinea în tăvi mari de tablă în galantar şi la care tînjeam cu o indicibilă poftă rareori satisfăcută, căci acasă mă aştepta dulceaţa făcută în oala mare care nu servea decît în această ocazie, o singură dată pe an, la sfîrşitul verii, după ce se sfîrşea culesul celor doi caişi din curte. Un psiholog ar putea, desigur, explica de ce sînt amintirile olfactive mai puternice, în timp, decît altele, de ce ne rămîn mai ales mirosurile, de ce acest simţ, atît de puţin însemnat în aparenţă, se dovedeşte a fi, în timp, cel mai tenace. Poate că ceea ce rămîne, pînă la urmă, din experienţa timpului nostru terestru, este savoarea. Acum cîtva timp, un reportaj TV descria, amuzat, cum trebuie să arate castraveţii pentru a fi acceptaţi la export în Comunitatea Europeană: verzi, proaspeţi şi lungi, dar mai ales cît se poate de drepţi şi egali, nici un castravete nu trebuia să aibă defecte şi nu trebuia să fie cu nimic diferit de ceilalţi; de gust şi miros nu se preocupa nimeni. Cartofii, roşiile, pepenii şi portocalele, toate produsele pămîntului trebuie să fie astăzi frumos ambalate, aseptizate, ce contează că nu mai au gust, pînă şi căpşunii mai au rareori parfum, deşi sînt, desigur, mult mai frumoşi decît cei din copilăria mea bucureşteană.... Hoinăream zilele trecute într-un cartier în care îmi petrecusem adolescenţa, un cartier de blocuri din anii '70, mai decrepit acum ca niciodată, dar care după '89, invadat de butice şi minimarket-uri, a căpătat un aer de bazar oriental din care lipsesc însă inconfundabilele mirosuri, forfota stradelelor înguste, acea sărăcie totuşi curată, compusă din nimicuri neostentative şi cumva inocente. Căutam, ca pe un trofeu din Balcania, babic şi ghiudem, acei cîrnaţi uscaţi şi condimentaţi aduşi aici cîndva de cine ştie ce negustor stambuliot. I-am descoperit pînă la urmă într-un supermarket gol şi curat, erau două forme identice, identic ambalate purtînd două etichete identice, abia dacă numele le era diferit, babic, ghiudem... Le rămăsese numele, dar dispăruse savoarea. La vederea lor, papilele gustative nu fremătau, deveniseră un aliment ca oricare altul, trofeul meu culinar îşi pierduse semnificaţia. Această obsesie a perfecţiunii nu se regăseşte numai în galantarele supermarket-urilor (semnificativă şi ea, înlocuirea pieţei şi a zarvei tarabagiilor, cu rafturile bine orînduite ale magazinelor cu nume anglo-saxon), ea ne locuieşte toate obsesiile intime, obsesia tinereţii, a formei fizice, a performanţei. Lumea în care trăim devine din ce în ce mai mult o bulă aseptică, inodoră, deşi colorată şi veselă, mult mai veselă decît înainte, căci decrepitudinea, imperfecţiunea au devenit păcate de neiertat. Şi mă întreb ce semnifică această invazie a asepticului, această lume artificială şi suficientă sieşi, din ce în ce mai emancipată de acea lume fără îndoială imperfectă, dar diversă, efemeră, privind cu stoicism şi chiar cu umor propria ei finitudine, o lume care nu-şi îngrijea ridurile, dar îşi îngrijea bătrînii, în care oraşele nu erau năpădite la fiecare colţ de stradă de fast-food-uri vînzînd aceleaşi chiftele fără gust, de minimarket-uri, cluburi de fitness şi Internet café-uri. Nu sînt un adversar al schimbării şi nu mă locuieşte nici un regret pentru acea lume de coşmar din care am ieşit acum şaisprezece ani. Nu pot totuşi să mă împiedic să remarc că n-am făcut decît să înlocuim visul omului nou comunist cu visul omului nou american (ar fi interesant de făcut o paralelă între cele două), şi că lumea spre care ne îndreptăm e de o uriaşă, tristă şi neliniştitoare uniformitate. E adevărat, omul pare să tindă în mod irepresibil spre aceleaşi idealuri, tinereţea fără bătrîneţe e un mit vechi, părem a avea o înclinaţie naturală spre o uniformitate a fericirii. Dar pînă de curînd nu era cu putinţă, mondializarea nu-şi arătase toate avantajele, dar şi toate defectele, eram la fel, dar totuşi încă, întrucîtva, diferiţi. Este adevărat, şi în societăţile premoderne individul conta puţin, el era prins în plasa fină a tradiţiei şi destinele individuale se repetau în aceleaşi tipare imuabile. Dar aceste societăţi erau diferite, şi echilibrul lor se reconstruia mereu, fragil şi instabil, din aceste diferenţe. Poate că uniformizarea crescîndă a lumii nu e decît împlinirea destinului nostru de a deveni, pînă la urmă, ca şi albinele, o specie compusă din indivizi identici, repetînd aceleaşi gesturi identice. Dacă această uniformitate este perfecţiunea la care am tînjit neconsolaţi, imperfecţiunea nu era, desigur, decît un alt nume pentru savoare.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Cel mai crud torționar, Nicolae Moromete: „Porc mincinos. În Republica noastră populară, pentru «nimic» nu se capătă mai mult de zece ani!“
Pe unde a trecut, torționarul Nicolae Moromete a semănat teroare, fie că a fost la Aiud, Jilava sau Vacăreşti. Neavând niciun fel de studii, el a fost subiectul unor situații de-a dreptul hilare.
image
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
În ultimii ani, în marile orașe ale României au fost amenajate foarte multe locații dedicate practicării sportului în aer liber. De cele mai multe ori este vorba despre terenuri de fotbal.
image
Admis cu 10 la Automatică. Ionuț Mihăilescu din Caracal a fost singurul decar din 3.500 candidați. A lucrat cot la cot cu bunica exerciții și probleme
Un elev de clasa a XII-a din județul Olt este deja admis la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Politehnicii București, cu media 10. Bunica sa a jucat un rol determinant.

HIstoria.ro

image
Olimpia, cel mai tânăr muzeu al ţării
Primul muzeu din România dedicat istoriei sportului și turismului montan a fost deschis la Brașov, în an olimpic, la „Olimpia”, în fostul sediu al Reuniunii de patinaj, clădire construită la sfârșitul secolului al XIX-lea, restaurată de Muzeul Județean de Istorie Brașov.
image
Operațiunea Barbarossa. 84 de avertizări cu privire la invazia germană, ignorate de Stalin
Pe 22 iunie 1941, Germania a invadat URSS în urma Operațiunii Barbarossa. Deși au primit numeroase avertizări din partea serviciilor de informații, Stalin și Uniunea Sovietică au fost luate prin surprindere.
image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.