Autişti

Chris JONES
Publicat în Dilema Veche nr. 550 din 28 august - 3 septembrie 2014
Autişti jpeg

Azi m-am trezit şi Charley a vrut să mă joc cu el cu trenuleţele, chestie pe care mă roagă s-o fac în fiecare dimineaţă din ultimii doi ani şi ceva.

Avem doi copii, doi băieţi. Charley are 4 ani, iar Sam are 2. Pe Charley l-am botezat după cîinele călător al lui John Steinbeck; pe Sam l-am botezat – întîmplător, cînd i-am dat şi numele de fată al bunicii mele, Fielden, ca al doilea prenume – după un ucigaş de poliţişti anarhist. Numele lor se potrivesc perfect cu personalităţile fiecăruia.

Îmi iubesc copiii, fireşte, dar nu sînt un tată înnăscut. A trebuit să fac nişte eforturi. N-am fost întotdeauna destul de răbdător pe cît ar fi trebuit să fiu. Uneori, mi-am pus munca sau fericirea înaintea lor şi a propriei lor fericiri. E unul dintre lucrurile pe care sper că le voi putea îndrepta în lunile şi anii următori. Vreau să fiu un tată bun, ceea ce e uneori greu pentru un tip care-ar fi fost destul de fericit să trăiască singur într-o rulotă pe malul rîului.

Promit că blogul acesta nu va deveni siropos sau sentimental – nu foarte mult, cel puţin. Dar voi scrie despre copiii mei, aşa, din cînd în cînd, ca să-mi aduc aminte că, înainte de toate, sînt tată.

Charley, am aflat acum cîteva săptămîni, are o formă uşoară de autism.

Dintotdeauna a fost diferit. Cînd se afla în uter, a dezvoltat o anomalie în funcţionarea inimii. Ne-am dus la doctor pentru un control de rutină, cînd Lee era în a treizeci şi doua săptămînă, şi zece minute mai tîrziu eram la spital, înnebuniţi de frică. Din nu ştiu ce motiv, inima lui hotărîse că fusese lovită de fulger; copilul care urma să fie Charley avea o inimă ce bătea de mai mult de 200 de ori pe minut. La ecografie, era greu să identifici un ritm anume. Suna mai degrabă ca un ocean, un vîjîit continuu.

Două săptămîni au încercat să-i coboare pulsul îndopînd-o pe Lee cu medicamente. Am stat într-un colţ al camerei ei de spital şi am terminat de scris o carte. Medicamentele au funcţionat puţin la început, dar apoi n-au mai funcţionat. La treizeci şi patru de săptămîni, cu aproximativ şase săptămîni mai devreme de termen, au decis că Charley trebuia să iasă la lumină dacă voiau să aibă şanse de supravieţuire.

Doctorii l-au scos afară. Era inert: vînăt, fără suflare, un ghemotoc molatec, ca un pui de elefant. Şi-a venit în fire, însă de-abia după vreun minut, timp în care m-am întrebat dacă nu se dusese pentru totdeauna. Apoi a fost pus într-o cutie de plastic, transparentă, şi-am început să alerg după el prin holuri şi tuneluri, pînă la aripa de cardiologie infantilă. Urmau să administreze şocuri inimii lui, şi dacă asta nu i-ar fi resetat ritmul, atunci aveau să-l bage în operaţie.

Stăteam cu palmele lipite de sticlă – Lee era încă la cusut, la opt etaje distanţă – şi-mi doream ca electricitatea să funcţioneze. L-au sedat. Pătrăţele albe erau lipite de trupul lui micuţ, în timp ce volţii îi străbăteau corpul. Inima a încetinit pe dată. Am văzut nişte urme mici de arsură pe piept, două pete roşii, dar doctorii au spus că avea să fie bine. Am alergat înapoi şi i-am spus lui Lee şi m-am prăbuşit pe patul ei şi am plîns cum nu mai plînsesem niciodată pînă atunci.

Charley s-a dovedit a fi un bebeluş dificil, iar noi ne întrebam dacă felul în care venise pe lume avea vreo legătură. Nu dormea. Zîmbea foarte rar. Puteam să fac roata prin cameră şi el de-abia dacă ridica din sprînceană. Dacă e să fiu sincer, mă întrebam dacă nu cumva făcusem o greşeală teribilă cînd hotărîserăm să avem un copil. Înainte, vieţile noastre fuseseră decadente, aproape de perfecţiune. Acum aveam un bebeluş care ne ţinea treji, şi care, la schimb, se uita pur şi simplu prin noi.

Dar, cu timpul, Charley şi-a găsit puterea de concentrare şi a devenit un micuţ tare simpatic. Făcea obsesii pentru tot felul de lucruri ciudate. Putea să se joace cu o singură jucărie ore întregi la rînd. A început să vorbească şi să meargă tîrziu, dar păruse întotdeauna că ar fi putut face lucrurile acelea dacă ar fi vrut; pur şi simplu alesese să nu. Putea să pară incredibil de senin.

Săptămîna în care m-am îndrăgostit pînă peste cap de Charley – nu pentru că trebuia să-l iubesc, din pricină că eram tatăl lui iar el era fiul meu, ci cînd m-am îndrăgostit de el pe bune, în mod autentic – a fost în timpul primei noastre vacanţe în familie, cînd el avea vreo 2 ani. Ne-am dus la Outer Banks. Acolo, amîndoi ne-am găsit fericirea.

Puştiul s-a ataşat de ocean. Era toamnă, plajele erau pustii, porneam în lungi plimbări, întrerupte doar de alergarea lui repetată spre valuri. Nu puteam să-l ţinem departe de apă. Toată ziua era în apă, tremurînd şi iarăşi vînăt, sau stătea pe nisip şi se uita la valuri de sub un prosop, cu un zîmbet permanent pe faţă.   

Odată, i-a alunecat piciorul şi a dispărut sub apă, şi cînd m-am repezit să-l scot la suprafaţă, l-am văzut uitîndu-se la mine prin perdeaua de apă: chiar şi atunci, zîmbea.

Îmi plăcea la nebunie că-i place oceanul, pentru că şi mie îmi plăcuse mereu oceanul. Cred că fiecărui tată îi place să se gîndească la fiul lui ca la o versiune mai mică şi mai bună a propriei persoane. Cînd îmi amintesc vacanţele familiei mele de cînd eram copil, îmi amintesc de valurile în care mă jucam. Stăteam toată ziua în apă, în Bermude, extatic din pricină că venea uraganul, iar valurile erau uriaşe; am trăit o vreme în Australia, ceea ce, chiar şi numai datorită apei, a fost pentru mine raiul pe pămînt.

Astfel că, atunci cînd Charley a început să pară că nu era întru totul normal, i-am spus lui Lee să nu se îngrijoreze. Nici eu nu fusesem un copil obişnuit. Asemeni lui Charley, făceam obsesii pentru lucruri ciudate (îmi plăceau cuvintele la fel de mult pe cît îi plac lui trenurile); sîntem amîndoi destul de stîngaci şi alergăm ca nişte caraghioşi; amîndurora ne place să ne petrecem timpul singuri sau într-o companie tăcută; amîndoi ne lăsăm absorbiţi de anumite idei sau amintiri sau cîntece, mici zgîrieturi pe discul care face ca acul nostru să sară.

Ceea ce a făcut ca, acum cîteva săptămîni, în era noastră a diagnosticelor, Charley să primească eticheta de autist.

Şi, la frageda vîrstă de 36 de ani, mi s-a spus că eram, şi eu, ceea ce ei numesc un autist înalt-funcţional.

Asta oferea răspunsul la cîteva întrebări – de fapt, la o grămadă de întrebări –, dar era şi prea mult deodată. Lee a devenit persoana calmă dintre noi doi. Eu eram îngrijorat că Charley va suferi de-acum încolo, că îşi va petrece viaţa pe Lună. Lee îmi tot repeta că diagnosticul nu schimba, de fapt, nimic: Charley (şi cu mine) eram aceiaşi oameni care fuseserăm cu o zi înainte. Doar că acum aveam alt nume. 

Azi ne-am dus la plajă. E o zi vîntoasă, pe Lacul Ontario se anunţă valuri. Charley a sărit din maşină şi a alergat spre apă. Nu mai văzuse valuri de cînd fuseserăm în Carolina de Nord. Nu ne gîndiserăm că o să înotăm, aşa că n-aveam nici costume de baie, nici prosoape. Dar am înaintat amîndoi în apă, suflecîndu-ne pantalonii. Amîndoi stropeam în stînga şi-n dreapta. Amîndoi zîmbeam către lacul care părea la fel de mare ca un ocean. Şi apoi am decis, împreună, că cel mai bun lucru pe care l-am putea face era să ne dezbrăcăm pînă la chiloţi şi să simţim valurile lovindu-ne pieptul.

Charley rîdea şi ţipa. Striga „Îmi place la nebunie!“, iar şi iar, cu acul sărind. Apoi un tren a trecut prin oraş şuierînd, iar noi ne-am răsucit pe călcîie şi ne-am uitat cum pleacă mai departe. Ne-am uitat la un tren în timp ce stăteam printre valuri, iar Charley s-a întrebat unde se află locul acesta perfect, în care toate iubirile lui se adunau, iar eu i-am spus că de-acum încolo locul acesta avea să fie casa noastră, aici, în orăşelul ăsta pe nume Port Hope.

Chris Jones este un jurnalist american, distins în două rînduri cu National Magazine Award pentru textele sale din Esquire. Este unul dintre invitaţii conferinţei „The Power of Storytelling“, organizate de trimestrialul Decât o revistă (Bucureşti, 17-18 octombrie 2014, http://www.thepowerofstorytelling.ro). Acest text a apărut pe blogul său de pe esquire.com, My Second Empire. 

traducere de Luiza VASILIU 

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.