Arena Naţională

Publicat în Dilema Veche nr. 411 din 29 decembrie 2011
Distracție și sport jpeg

Care credeţi că ar fi performanţa sportivă a anului 2011, la români?

Întrebare la care un prieten pesimistoid ar răspunde: cea mai mare performanţă a românilor e că încă există. Şi cea mai mare disperantă e că nu se ştie cît. Dincolo de butadă, pentru mine rămîne Arena Naţională, cu toate imperfecţiunile şi furăciunile endemice clasice  construcţiilor de pe la noi, unde după o cărămidă vine o altă cărămidă, de bani. Stadionul e neterminat, cu un acoperiş mofturos şi o factură înspăimîntătoare. Dar e. Te simţi altfel în el. Îl vezi altfel la televizor. Cînd i-am spus unui amic mai puţin avizat că urmăreşte un meci care se joacă în Bucureşti a rămas mască. Ceva nu cupla în capul lui. Imaginea era de orice capitală visată.

Am priceput atunci că s-a trecut un prag, chiar dacă s-a confirmat că „vămuiala“ pe bani publici ar trebui înscrisă în Constituţie, căci e unul dintre cele mai solide principii naţionale. Vom mormăi la infinit despre acest cilindru cu capac, dar el ne duce un pic mai aproape de spaţiul de la care ne revendicăm adesea fără argumente. Acum ne mai trebuie o sală polivalentă demnă de acest nume ca să nu ne mai ruşinăm cînd ne intră pe uşă sportul lumii. Sînt lucruri care rămîn, care se îndeasă în lada cu zestre, fără de care ne-ar veni greu să ne definim – aşa cum nimeni nu-şi imaginează casă fără o anume mobilă. Betonul acesta, alături de spade şi zîmbete mi-au făcut anul.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

Vacanță la piscină  Foto Freepik com jpg
Pericolele pe care le poate ascunde una dintre plăcerile verii. „Foarte mare atenție la folosirea prosoapelor la comun”
O baie într-o zi toridă poate lăsa semne pentru ani la rând sau pentru toată viața. Este un avertisment pe care medicii îl lansează an de an, pericolele putând să vină chiar și din locuri de îmbăiere considerate sigure.
Radu Manufu Facebook Celelalte cuvinte jpg
Doliu în rockul românesc. A murit Radu Manafu, chitarist şi membru fondator al trupei „Celelalte Cuvinte”
Rockul românesc a pierdut una dintre figurile sale de început: Radu Manafu, chitarist și membru fondator al trupei „Celelalte Cuvinte”, formație considerată de mulți drept continuatoarea spiritului Phoenix în muzica românească.
Imagini aeriene de la Ocna Mureș  Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (8) JPG
Ocna Mureș, orașul ridicat și prăbușit pe sare. „Încă ne gândim cu teamă la ce se putea întâmpla”
La Ocna Mureș, sarea a fost exploatată încă din Antichitate, iar în secolul XX economia orașului s-a concentrat în jurul salinelor și al uzinei chimice de produse sodice. Epoca industrială a lăsat în urmă ruine, lacuri sărate și cratere uriașe provocate de surpări.
drona interceptoare jpg
Cum sunt pregătiți ucrainenii să vâneze drone „Shahed” și cât de dificil este
În timp ce Rusia lansează un număr tot mai mare de drone kamikaze asupra orașelor ucrainene, apărarea aeriană a Ucrainei se adaptează rapid. Pe lângă sistemele clasice de apărare, un rol tot mai important îl au dronele-interceptoare și echipajele care le operează.
Memis Selciuc foto FB Memis Selciuc jpg
Memiș Selciuc, „legenda saxofonului turcesc în România“, a murit după ce i s-a făcut rău pe scenă
Memiș Selciuc, unul dintre cei mai apreciați saxofoniști din Dobrogea, considerat o figură emblematică a muzicii balcanice, a murit după ce i s-a făcut rău la un eveniment unde cântase alături de colegii săi.
14061177 jpg
Mexicul a câștigat cu 2-0 în fața Africii de Sud, 3 jucători au fost eliminați
Ediția cu numărul 23 a Campionatului Mondial de fotbal a debutat în această noapte. Pe Stadionul „Azteca” din Mexico City, echipa Mexicului a câștigat cu 2-0 (1-0) meciul cu Africa de Sud, iar 3 jucători au văzut cartonașul roșu.
Nelson Mandela sursa Reuters
12 iunie: Ziua în care Nelson Mandela a fost condamnat pe viață
Pe 12 iunie a avut loc condamnarea istorică a lui Nelson Mandela și s-a născut poeta Irina Mavrodin. Tot pe 12 iunie s-a născut și criticul literar Alexandru Balaci și scriitoarea Anne Frank.
1 george clooney shutterstock 1373547149 jpg jpeg
Pe cine vrea George Clooney în rolul lui James Bond. „Este bărbatul perfect pentru asta”
George Clooney dezvăluie cine ar trebui să joace rolul lui James Bond. Cine e „bărbatul perfect” pentru următorul film
Mihaela Bilic, foto Facebook jpg
Fructul ideal pentru cei care vor să slăbească! Mihaela Bilic: „Este dulce, dar nu crește glicemia”
Mihaela Bilic atrage atenția asupra consumului excesiv de cireșe și recomandă un fruct banal, cu puține calorii, bogat în fibre și potrivit inclusiv pentru persoanele cu diabet.