La bacalaureatul de anul acesta, presa a atras atenția asupra unui caz mai puțin obișnuit: doi elevi au ratat examenul din pricina anulării testării scrise la istorie. Motivul: pe foile celor doi elevi au fost găsite două tipuri diferite de grafii. După contestațiile liceenilor și cercetările Ministerului Educației, hotărîrea „oficială“ a fost aceea de a-i trimite pe cei doi elevi la următoarea sesiune de susținere a bacalaureatului. Hotărîrea a avut la bază următorul paragraf dintr-un ordin de ministru dat în 2010: „înscrierea numelui candidatului pe foile tipizate în afara rubricii care se sigilează, precum şi orice alte semne distinctive, care ar permite identificarea lucrării, atrag după sine anularea lucrării scrise respective.“

Presa, așa cum o știm, din lipsă de subiecte estivale, a făcut un întreg roman-foileton din acest incident: „scandalos“, „Ministerul Educației distruge destine“, „doi elevi acuzați de fraudă“, „revoltător!“, „le-a fost anulat dreptul la viață!“ etc. Pe scurt, un caz trist pentru doi liceeni, transformat în entertainment publicistic. Pe marginea acestui caz, cred, însă, că merită subliniate cîteva aspecte.

 Conform regulamentului de organizare a bacalaureatului, decizia ministerului este corectă: într-adevăr, grafiile diferite ale aceluiași elev pe aceeași foaie de examen puteau fi socotite „semne distinctive care ar permite identificarea lucrării“. Este regretabil că doi elevi foarte buni din Dîmbovița (după mediile cu care au încheiat liceul) sînt puși într-o astfel de situație. E firesc să creadă că li se face o mare nedreptate. Dar regulile sînt reguli.

 Pe de altă parte, regula, așa cum e ea în vigoare acum, te pune pe gînduri: deci un elev este sancționat fiindcă a lăsat pe pagina de examen „semne distinctive“. Și îl sancționăm fiindcă presupunem că prin acele semne a vrut să influențeze notarea. Dar notarea o face un profesor, cu totul neidentificabil, și care trebuie să se transforme în complice, pentru ca intenția elevului să fie pusă în practică. (Că doar lucrarea nu a fost trimisă așa, în necunoscut, cu ochii ridicați către cer, în speranța să se întîmple o minune care s-o ducă în mîinile unui profesor străin, dar milos.) Cu alte cuvinte, intenția de fraudare a elevului nu se poate naște decît în prezența unei simetrice intenții de fraudare a unui profesor. Cum altfel?

 Pornind de la acest fapt, ministerul are de reflectat, cred, la două aspecte: a) timpul dintre afișarea rezultatelor la bacalaureat și înscrierea la facultate este prea mic pentru a analiza astfel de cazuri delicate. Cazuri care ar trebui să beneficieze de analize ceva mai riguroase, de cercetări mai minuțioase. Și b) poate că regula pe care s-a bazat decizia ministerului ar trebui să fie mai explicită (care sînt semnele distinctive care atrag anularea lucrării?), iar încălcarea ei să aibă consecințe mai nuanțate. Bănuiesc că ar trebui să fie o diferență între un copil care a intrat cu o copiuță la examen și unul care, mai slab de înger, uită de regulile de redactare (dacă e doar atît).

 Că veni vorba de reguli: mi-aduc aminte de anii mei de gimnaziu și de liceu, ani în care făceam ore speciale de simulare a unui examen de treapta I sau de bacalaureat. În aceste ore ni se explica pe îndelete cum avem voie să tăiem un cuvînt din lucrare astfel încît să nu trezim suspiciuni, cum să ne scriem numele, cum să nu desenăm floricele și cum să folosim ciornele. Bănuiesc că cei doi elevi au mai participat la testări în care emoțiile să-i fi făcut să adopte grafii (atît de) diferite pe foaia de examinare: de ce nu s-a găsit nici un profesor de la clasă să le atragă atenția apăsat, dar foarte apăsat, asupra acestei posibile gafe? În fond, nu e un caz atît de obișnuit, nu sînt sute de copii care să își schimbe scrisul, atît de evident, de la o oră la alta.

 Aproape toate articolele care descriau incidentul aveau în cuprinsul lor sintagma „elevi bănuiți de fraudă“. Este incredibil cît de ușor poate arunca presa etichete infamante asupra a doi tineri și așa nefericiți: nu, decizia ministerului nu a fost luată fiindcă cei doi erau suspecți de fraudare, ci pentru că nu au respectat instrucțiunile de redactare a tezei. Pentru acuzația de „fraudă“ trebuie făcute anchete complete, de către instituții care au mijloace adecvate (Poliția, de exemplu).

Nu îmi iese din minte felul în care ministrul Educației (de altfel, complet lipsit de credibilitate) a afișat pe Internet lucrările celor doi elevi, doar pentru a-și mai petici un pic autoritatea ministerială pusă intens sub semnul îndoielii de propriul trecut profesional. De ce nu pune pe Internet domnia-sa, cu aceeași deschidere, propria lucrare de licență sau de bacalaureat? Ar fi o probă de moralitate… Ceea ce, e drept, nu pare să fie preocuparea cea mai intensă a dlui Liviu Pop. 

Maria Iordănescu este psiholog.

Foto: adevarul.ro