Nu știu dacă ați văzut, dar în filmul de Oscar singurul lucru care a contat a fost tăcerea lui Chiron. Tăcerea aceea a făcut toți banii. Toate Oscarurile de pe lume. Trăim în gălăgie. Chiron face diferența pentru că tăcerea aia este grăitoare. Ceilalți îl bat, îl oftică, îl distrug cum vor mușchii lor, omul tace. Tace fiindcă tot aia este! Nu e așa, veți spune. Eu cred că este. Să taci și să vezi cum ceilalți își dau arama pe față, se fac pricolici sau țelină. Se consumă. Da, asta este o formulă de prezență. Să taci pînă l consumi pe celălalt. Pînă cînd celălalt se epuizează. Se sleiește. În piață, mă gîndeam eu, cum să fii prezent tăcînd, cînd tot chichirezul e să urli marfa? Uite, eu am văzut astfel de țărani. Tăceau și se mulțumeau cu puțin. Cum făcea și Chiron, puțin. Casa lui Chiron e vraiște, prețioși pe el sînt dinții, și asta pentru că îi pierduse și trebuia să-și construiască fața de fiară. Da, așa sînt și negrii-țărani din ăia deștepți, care cu tăcerea lor ademenesc. Îl știu pe unul din piață de la Rîmnicu Sărat din București. Vinde mere și pere. Tace și vară, și iarnă. Sau poate urlă în zilele multe în care eu nu sînt cu el. Ia mere-pere cu o tandrețe dementă și le pune pe tarabă, măsoară timpul prin mîngîierea perelor, merelor. E timp îndelung, răbdător, prelung cînd e mîna lui pe pară. E timp circular, la fel, neputincios, cînd mîna îi înconjoară mărul. Cam așa e și Chiron al meu. Filmul nu e mare lucru, dar tăcerea este vorbitoare. Pentru că toți nebunii fug în toate părțile, tu-i lași să se epuizeze. Nu știu cît vinzi, ce vinzi, dar de te mulțumești cu puțin, timpul îți dă dreptate. Nu știu ce mi-a venit cu țăranul perar sau cu negrul dealer. A, și-n Tînărul Papă, serialul de pe HBO, tot tăcerea este forță. Se pare că tăcerea vinde. Tînărul Papă tace. Crime, prostii, conspirații. Tace și fumează. Așteaptă. E mușcat, rana se vindecă. Oamenii știu să se facă de rîs cu gura plină.