De mulți ani încoace, o bună parte din manifestările publice ale Bisericii Ortodoxe Române sînt, dintr-o perspectivă sau alta, mai curînd discutabile: solicitări de sume mari de la buget pentru proiecte care nu sînt prioritare, mai ales pe fondul penuriei generale, predarea religiei în școli înțeleasă mai curînd ca simplu prozelitism și mai puțin ca rubrică esențială de cultură generală, comportamentul reprobabil al unora dintre preoți, bogățiile neverosimile pe care le afișează dinaintea unor enoriași preponderent săraci etc. Aproape că nu mai are nici un haz să tot scrii despre ele, atîta timp cît Biserica nu pare dispusă să reacționeze, iar instituțiile statului țin mult la voturile venite din parohii, mai ușor controlabile, decît la cele ale electoratului larg. Reforma Bisericii, a comportamentului ei în societatea actuală, pare o bătălie pierdută. Părea, mai bine zis. Fiindcă am văzut, în ultima vreme, mici semne îmbucurătoare: mesaje mai convingătoare, modificări de atitudine și comportament, încercări firave de a nu irita anumite sensibilități sociale. Iată două exemple.

Mai întîi, scandalul declanșat de misivele abuzive trimise de Arhiepiscopia Tomisului către Inspectoratul Școlar Constanța, misive în care instituția bisericească ordona școlilor și profesorilor de religie, părinților și elevilor să promoveze și să participe nemijlocit la un eveniment sprijinit de BOR („Marșul pentru viață“): „Aveţi obligaţia ca împreună cu toţi profesorii de religie să participaţi la această acţiune, dat fiind protocolul dintre BOR şi MEN, privind dubla subordonare a profesorului de religie. La rîndul lor, profesorii de religie au obligaţia să afişeze materialele primite în şcolile în care predau şi să informeze cadrele didactice, elevii şi părinţii acestora (pe cît posibil), despre evenimentul prezentat“. Un inspector școlar zelos s-a grăbit să pună în practică indicațiile primite de la Arhiepiscopie, pînă cînd protestele elevilor și ale organizațiilor civice au început să ajungă în presă. Acesta este momentul în care, în mod neașteptat, Biserica Ortodoxă Română îl pune la punct pe propriul său slujbaș și anulează mesajul dat cadrelor didactice, printr-un comunicat de bun simț, transmis de purtătorul de cuvînt Vasile Bănescu: „BOR nu transmite nici un fel de îndemn la obligaţia de a participa la acest marş pentru nimeni, nici pentru preoţi, nici pentru profesorii de Religie. Ar fi absurd în secolul nostru să vorbim de obligativitatea de a participa la o manifestaţie sau la un marş. Sfîntul Sinod doar şi-a oferit binecuvîntarea.“ (sursa citatelor este ziarul Adevărul)

Al doilea exemplu este cel al comunicatului de presă dat de Biserica Ortodoxă Română în legătură cu protestele din luna februarie, din Piața Victoriei: un comunicat care arată o instituție religioasă rațională, fermă, dispusă să readucă în societate dialogul, atentă la vulnerabilitățile sociale și la felul în care ele ar trebui gestionate: „Societatea românească este foarte tulburată în aceste zile, deoarece există un conflict între instituţii majore ale statului şi, ca atare, o polarizare în rîndurile populaţiei. Deși neutră din punct de vedere politic, Biserica nu este indiferentă în plan social, ci receptează orientările sau dorinţele majore ale poporului: dreptatea socială, diminuarea sărăciei şi creşterea nivelului de trai.
În acest sens, trebuie continuată lupta anticorupţie, iar cei vinovaţi trebuie sancţionaţi, deoarece hoţia şi furtul degradează societatea în plan moral şi material. Totodată, lupta împotriva corupţiei nu trebuie folosită în scopuri politice partinice, iar sancţionarea şi folosirea penitenciarelor nu trebuie confundată cu exterminarea, deoarece scopul acestora este îndreptarea şi reintegrarea socială a celor care recunosc si regretă faptele rele pe care le-au săvîrşit.“

Știu, există suficiente argumente împotriva optimismului cu care privesc asemenea primi pași spre dialog social și normalitate: Biserica mai are de dus multe bătălii, de exemplu cu propriile prejudecăți în ceea ce privește educația sexuală din școli (datorită căreia numărul de avorturi s-ar micșora considerabil), cu discursurile proprii radicale împotriva unor drepturi civice absolut firești și egale pentru toți cetățenii, oricare le ar fi orientarea sexuală, cu propria imagine despre ora de religie, transformată într-un răboj pe care sînt scrijelite păcate și pedepse.

Și totuși, semnele timide pe care Biserica le dă cum că ar încerca să își modeleze discursul după reliefurile veacului XXI sînt îmbucurătoare și merită să fie consemnate. Doamne ferește să mă înșel! 

Maria Iordănescu este psiholog.

Foto: S. Jurcă, flickr