Servite în calupuri de o calitate îndoielnică, input-urile motivaţionale au devenit omniprezente. Au inundat viaţa dincolo de cota de avarie şi nu există ungher al minţii şi inimii căruia oameni de ştiinţă sau artişti să-i fi rezervat zeci de ani, în strădania continuă de a descîlci firea umană, şi care să nu poată fi sintetizat, pe reţelele de socializare, într-o pastilă efervescentă care, îngurgitată pe nerăsuflate, să pişte plăcut neuronii cititorului, făcîndu-l să se simtă cîteva secunde mai inteligent cu zece cuvinte.

Sfaturi despre orice stau azi la îndemîna tuturor. „Cutărescu a spus două puncte crash boom bang wow“ pare a fi soluţia la fiecare din problemele cu care ne confruntăm. Numai că ele nu dispar, sînt eludate. La fel ca viaţa pe Facebook, care nu desfiinţează realitatea, ci o face puţin mai insesizabilă, suprapunînd peste ea vălul Instagram-ului şi al Photoshop-ului şi uitarea generată de like-uri şi postările de pe wall.

Deja e un fapt acceptat, ce cochetează cu zona turismului, că reţelele de socializare reprezintă un indice al alienării de lumea reală. Cu cît mai mult timp petrecem pe net, cu atît mai săracă şi nesatisfăcătoare e viaţa dincoace de biţi.

Însă problemele individuale rareori vor fi rezolvate prin evadarea într-o existenţă virtuală. Acolo poţi găsi un fals punct de echilibru, aflat la confluenţa multiplelor identităţi confecţionate şi care, temporar, reuşeşte parţial să „fenteze“ fiinţa adevărată, precar suspendată deasupra lumii reale, dar dezamăgitoare. Acest simulacru de oglindă, în care fiecare îşi studiază atent orice zîmbet şi se reflectă cu gesturi elaborate, are un aport insignifiant la viaţa adevărată. Cel mai vizibil e la aceia care îşi dirijează dorinţa de a fi plăcuţi cu atîta măiestrie în online că, atunci cînd aceasta e răscumpărată în like-uri, eul li se transformă într-o creatură cvasimitică, pe care le e şi teamă să o scoată afară, ca nu cumva aura să se disipeze prea uşor la lumină.

O asemenea oglindă, ale cărei mecanisme sînt operate pentru a obţine un rating mai bun al sinelui virtual, nu le transmite nimic cînd sînt acasă, între patru pereţi, şi repaosul îi obligă să mediteze asupra vieţii pe care o duc.

Ori de cîte ori decupăm tablouri multicolore dintr-o fictivă viaţă bucolică, ne ciopîrţim pe noi. Dar mundus vult decipi. Lumea vrea să fie înşelată. Lumea iubeşte înşelăciunea pentru a se autoproteja. Eroarea fundamentală, trecută cu vederea pentru că s-a înrădăcinat în substanţa mentală a multora, e că societatea încurajează înşelăciunea prin gîndirea şi comportamentul zilnic al tuturor celor care o compun. Iar o eroare asumată colectiv pare mai puţin nocivă datorită caracterului ei universal.

Însă, în momentele de sinceritate, rare sînt persoanele care nu se înşală cu privire la cum ar trebui să se desfăşoare relaţiile interumane, la ce şi-ar dori să facă în timpul liber, la tipul de persoane ce le-ar fi trebuincioase, la felul în care ar trebui să fie tratate şi să îi trateze pe ceilalţi, la lucrurile de care ar avea nevoie indispensabilă, la job-urile care li s-ar potrivi şi deciziile pe care ar urma să la ia. Ştiu, dar nimeni nu are decît o idee înceţoşată despre ce trebuie concret făcut.

Paradoxul e că pastilele efervescente din zece cuvinte inteligente ale somităţilor defuncte şi mai puţin defuncte de pe mapamond le răspund cu o elocvenţă însufleţită, 24 de ore din 24, tuturor întrebărilor cuibărite în cap. Ignoră răutatea! Urmează-ţi visul! Dă-te de-a dura! Fă ce simţi! Dar, oh, şi ce-ţi place! Şi, mai ales, ce te face fericit! Trăieşte clipa! Bucură-te de ea! Vizitează globul pămîntesc! Iubeşte! Cîntă în ploaie! Dansează în băltoace! Miorlăie în pat! Ş.a.m.d.

Asemenea îndemnuri, variaţiuni pe aceeaşi temă, par a traduce frămîntările, uimirile, nehotărîrile, aşteptările şi dorinţele individuale, dar scot în evidenţă mai ales neputinţa de a le pune în practică. Căci, luîndu-le în serios, autorul îţi sădeşte în minte acel soi special de luciditate pe care îl dau doar prostia şi ignoranţa.

Motivul, foarte banal, e că elanurile sentimentale către dolce far niente şi starea de Zen, aşa cum sînt ele formulate de unii şi alţii, sînt greu puse la încercare cînd: a) job-ul îţi solicită nervii şi răbdarea în locul creativităţii şi IQ-lui; b) banii puşi deoparte în fiecare lună abia îţi ajung pentru un week-end la Herculane; c) babuinii şi grohăitoarele lor partenere botoxate sînt modelele celor din preajmă; d) ce ai învăţat la şcoală valorează infinit mai puţin decît maneaua lui Salam; e) relaţiile fluctuează între rateuri şi inexistenţa celuilalt; f) compromisurile, ce ar fi trebuit să aibă un caracter provizoriu, nu aduc îmbunătăţiri semnificative pe termen lung, ba se şi se înmulţesc; g) anii fug din viaţa ta mai repede decît Usain Bolt la Jocurile Olimpice h) iluziile cad secerate ca inteligenţa celor ce capitulează, zi de zi, în faţa emisiunilor pentru oligofreni.

În final, chiar şi cei mai naivi, odată ce-s loviţi zdravăn de realitate cu leuca n cap, pricep cît de cît că trăiesc într-o lume populată cu fantasme dezordonate în care mulţi aleg să creadă deoarece, astfel, şi fantasma proprie ar avea mai multă consistenţă. Pricep, dar ce ar putea face? O întrebare mereu actuală.

Răspunsurile, via „famous quotes“, se adăpostesc şi ele în liniştea calmantă şi protectoare a nemuritoarelor umbrele croite din clişee: să ai puterea să o iei de la capăt (încă o dată), să îţi păstrezi nealterate idealurile, să ţii minte că viaţa ta e în mîinile tale, să nu te laşi afectat de minusculul inconvenient că eforturile şi implicarea par a nu duce niciodată nicăieri, să nu repeţi greşelile din trecut (sic!), să nu laşi greutăţile să-ţi fure zîmbetul sau să-ţi răpească plăcerea de a plăti zece ani rate la mobila de bucătărie, să-ţi prepari eternele cocktailuri delicioase din eternele lămîi stafidite pe care viaţa ţi le-aruncă-n meclă etc.

Toate astea se cunosc, te-ai lovit de ele de o sută de ori doar în ultima săptămînă pe Internet şi le-ai auzit repetate, cu o intonaţie sacrosanctă, la toate conferinţele ţinute de oameni frumoşi, cu zîmbet relaxat şi atitudine inspiraţională.

Dar mereu intervine ceva. Aşa cum, în trecut, năvălirea Hoardei de Aur a mongolilor a împiedicat Rusia să participe la Renaşterea europeană, în prezent, năvălirea unei hoarde invizibile în viaţa individului îl împiedică să participe la renaşterea sa spirituală. Pentru că, oricît am rosti sloganuri de îmbărbătare, va fi problematic modul în care s-ar putea (auto)educa natura individuală într-o cultură în care facultăţile centrate pe cultivarea unui stil de viaţă care să o reprezinte sînt în pericol de-a fi destrămate de preeminenţa laturii tehnologice asupra celei umane, de intervenţia unei ordini de necesităţi fatale greu de ignorat, de interdicţiile sociale care o împiedică să se manifeste conform sieşi, dar şi de interminabilele conflicte izvorîte din prea multe idealuri şi moduri de a trăi, sfaturi şi nevoi de validare.

De aici împunsăturile confuziei, dificultatea de a angaja întreaga fiinţă în ceva concret sau inutilitatea curajului de a face ce doreşti. Nu pentru că oamenilor le-ar lipsi dorinţa de a fi utili (sieşi şi comunităţii), voinţa de a face o schimbare radicală, ambiţia de a-şi depăşi condiţia, curajul ori fiindcă nu au habar ce vor de la viaţă.

Însă, aparent, sînt la îndemînă atîtea opţiuni, perspective şi posibilităţi că nu îţi vine a crede în precaritatea şi/sau falsitatea lor. Soluţiile la problemele cu care omul modern e confruntat sînt servite cu atîta promptitudine încît e incredibil de ce, aflîndu-le, acestea se încăpățînează să rămînă insurmontabile. La fel, există atî­ta veselie şi fericire în mediile de socializare încît statisticile ce vorbesc de singurătate, depresie şi nefericire la nivel global par a împrumuta un aer de chinezărie făcută pe vapor sau, mai grav, seriozitatea unui doctorat făcut în universităţile româneşti. Iar revistele glamour emană atîta poftă de viaţă şi de succes că nu înţelegi cum de oamenii fără job şi cei care trăiesc de azi pe mîine, deşi devorează asemenea droguri ale mass-media, nu vor să îşi schimbe destinul în acord cu ceea ce citesc.

Am putea merge mai departe, la predilecţia stupefiantă a numeroase persoane către oficianţi ai corupţiei, vulgarităţii, minciunii, mitocăniei şi indiferenţei (inclusiv faţă de cei ce îi susţin), ca să înţelegem că organizarea vieţii prin trasarea unui cadru eminamente raţional constituie o abordare neinspirată, iar tentativele de îmbunătăţire a ei doar prin tapetarea spiritului cu bon mots şi alte mostre de înţelepciune culese din online riscă să devină un regres la infinit.

Viaţa nu doar că e complexă şi are multe aspecte, dar produce cohorte de oameni slab educaţi care, convinşi că ignoranţa lor e calea către adevăr & dreptate, împînzesc plini de seninătate societatea cu acele trăsături care, în capul lor, fac din individ un om ales, impunîndu-le ca etalon şi pe cei care le întrupează drept modele. Întrucît forţa lor rezidă în numărul mare al celor ce o compun şi întrucît numărul lor creşte de la o zi la alta, puţin cîte puţin, inconştient şi chiar fără voie, aceştia demontează întregul ansamblu al unei societăţi funcţionale, tocindu-i ascuţişurile şi sporind imperceptibil alienarea individului care, copleşit de oboseală, neputinţă şi lehamite, ajunge să şi piardă sensul propriei structuri interioare.

Cronologia dezastrului social la care asistăm nu poate fi datată cu uşurinţă. Nimeni nu poate spune cu certitudine dacă şi cînd se va produce lovitura fatală. Poate nici nu va exista. Poate nici nu asistăm la vreun dezastru. Caracterul speculativ al oricărei predicţii e uşor de pus la îndoială şi ridiculizat. În ultimă instanţă, ce decizii luăm, ce facem cu noi înşine, cum preferăm să trăim şi ce lăsăm moştenire va fi responsabilitatea fiecăruia. Care, cumulate, ne vor afecta pe toţi.

Şi, deoarece am menţionat că rareori citatele vor reuşi să ne scoată din dărîmăturile în care viaţa ne aruncă, voi încheia, în răspăr, tot cu un citat, însă unul ce nu are această pretenţie, căci nu promite nimic şi nu îndeamnă la nimic. În schimb, descrie foarte bine ce cred despre lumea în care trăim. Hai, să fie primit!

„…tocmai fiindcă m-aştept la prea puţin din partea condiţiei umane, perioadele de fericire ale omului, progresul său parţial, eforturile lui de-a o lua de la capăt şi de a continua, toate mi se par nişte lucruri grozave, care aproape compensează masa monstruoasă de nenorociri şi înfrîngeri, de indiferenţă şi greşeală. Dezastre şi prăbuşiri vor mai fi; dezordinea va triumfa, dar şi ordinea, fie şi numai din cînd în cînd. (Marguerite Yourcenar, Memoriile lui Hadrian) 

Mihnea Rudoiu este scriitor. Cea mai recentă carte este romanul Dear Darlin’ Namor, Editura Tracus Arte, 2014.

Foto: wikimedia commons