Haide, dom’le, n-a murit nimeni din puțin coniac!“ Poate să fie șapte dimineața, să ai treabă de nu știi de unde s-o apuci, dar omul să te invite să bei o litră de coniac pus în cafea. Îți îndeasă sticla aia sub nas de ți se face rău numai cînd vezi cîtă e. Se cheamă ospitalitate.

Tot din ospitalitate din asta, agresivă, riști să nu mai faci nimic din ce ți-ai propus și să sfîrșești în niște chiolhanuri deșănțate cîntînd transpirat „Și al­tă­dată…“ de gît cu gazda aia cu mîini mari și sănătoase. Dragostea de semeni, prin locurile pitorești unde șeful e doar unul, poate fi destul de contondentă.

Poți să cunoști, de pildă, pe cineva care taie vaci, porci și oi și le pune apoi pe frigare într-un soi anume de turism unde lumea vine special ca să-și bage carne în cap de dimineață pînă seara. Omul poate să aibă un stabiliment cu piei de oi și ceapă împletită pe pereți, barde și topoare atîrnate de cuie, ilice brodate și sarici într-un amestec popular de românism cu mult inox. E masiv, are mîinile ca lopețile; te poți uita fascinat la degetele alea pe care nu cred să încapă vreun inel omenesc, e prietenos. Te bate pe spate cu drag de-ți sare omleta mestecată din gură și ajungi cu barba în ceașca de cafea. Vezi stele verzi, îți mai arde una și apoi face mișto de tine că nu mănînci carne. N-are cum ști că ai luat hotărîrea să nu mai pui gura pe o fleică acolo, imediat. Stomacul tău brusc vegetarian roade cu regret o bucată de șuncă de azi dimineață.

Poți să dai de cineva care e „boss“ pentru restul angajaților. Las’ că și tu cu frati-tu tot boss vă ziceți pe uatsap. Dar ăsta e altfel de boss. E din ăla care ia totul ușor și te invită să amîni tot ce ai de făcut numai să mai beți o bere sau să mai mîncați o ciorbă, că restul poate aștepta, o viață avem – știți genul. O viață avem, zice, și nevastă-sa face tot. Îi aduce, îi face, îi drege, el trage și un somn după a­miaza, numai cînd se suie în mașină și pleacă după nu știu ce marfă sau ce alt business o avea, e important și nervos. Vine nădușit, cu tricoul leoarcă ridicat pe burtă, pe care îl aruncă ăleia în poală. „Fugi de adă altul!“ Desface o bere rece și, dacă te prinde prin preajmă, ai rupt o n fericire. E genul de boss cu frigiderul burdușit, cu un congelator pe alăturea, și ăla burdușit ca pentru apocalipsă. Vorbește doar de mîncare și e patriot. Dacă ai și mai mare nenoroc, te poate duce în vizită la vreo casă memorială din zonă. Trei laițe, un preș – aici s-a născut nu-ș’ ce poet netalentat care ți-a omorît orele de română prin școala generală, ăla e emoționat pîn’ la lacrimi de talentul local care a răzbit pînă într-un paragraf din Istoria literaturii a lui Călinescu, tu dai din cap, taci, uite că rupe și două versuri din măreața operă, îți dau și ție lacrimile de absurdul situației.

Ești între două pericole majore – o lecție umedă de literatură mică sau o masă ucigătoare de 10.000 de calorii. N-are nimic, le primești pe amîndouă. Omul te apreciază sincer, iar tu uite că-l bîrfești pe la colțuri. Treaba pentru care ai venit nu ți-ai făcut-o, pentru că ai venit pe o realitate fals construită acasă la tine. Pe aici treburile nu se rezolvă așa. Aici lumea curge mai lent, cutumele sînt altele, sensibilitățile așijderea. De simțit bine nu te-ai simțit pentru că acum, probabil, în venele tale curge seu de oaie, grăsime de porc și ciorbă de perișoare. Ficatul tău stă să explodeze sub ploaia de țuicăraie care uite cum se prelinge pe pahar și ce bule face. Nici psihic nu ești tocmai OK, pentru că simți cum îl trădezi pe omul ăsta prietenos și sincer rasist. Ți-a dat tot de pe masă, ți-a povestit viața, ți-a zis și de țigani, și de negri, și de musulmani din ăia, așa vede el lumea, dacă te bate pe spate ești de-al lui, chit că ești mai leșinat și mai slab, așa, te pune el pe picioare cu murături, ceva, de o să te trezești a doua zi și mai umflat de la atîta sărătură. Pleci de acolo o epavă. Acum știi de ce chermezele alea din filmele românești sînt atît de autentic reușite. Snobule. 

Selma Iusuf este jurnalistă, re­dac­tor-șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.