Una dintre distracțiile mele preferate pe Facebook este aceea de a vedea cum unii oameni pe care îi cunosc, dar și alții pe care nu-i cunosc, aplică un fel de program informatic de analiză a caracteristicilor feței pe fotografii cu ei, iar în urma acestei aplicații calculatorul le spune tot felul de tîmpenii măgulitoare, cum că ar fi actori, americani, francezi, regi, poeți, scriitori sau filozofi. Ideea de bază este aceea de a arăta lumii că, de fapt, tu puteai fi altcineva, mult mai valoros și mult mai sus, un om cu alt statut social și că numai „viața nedreaptă“ te-a pus în situația de a fi aici, la tine acasă, un funcționar, o femeie de serviciu, o secretară sau mai știu eu ce profesii pe care ei le consideră nedemne. Tot așa se poate întîmpla și cu România și cu economia noastră. Este nevoie de un efort de raționalitate pentru a afla cine sîntem cu adevărat și nu cine credem că am fi putut fi. Trebuie să ne cunoaștem exact poziția și potențialul într-o lume deschisă dominată de o concurență acerbă pentru resurse și prosperitate. Națiunile sînt ca oamenii, au o personalitate proprie, un destin propriu și duc bătălii la concurență cu celelalte națiuni.

Acum cîteva zeci de ani, atunci cînd la noi începea procesul de modernizare, ne lipseau multe lucruri. Din ecuația prosperității mult visate nu aveam un element foarte important, și anume capitalul financiar sau banii. Aveam materii prime, capital uman și chiar un început de tehnologizare, dar nu aveam bani. Din acest motiv, cu timpul, a devenit o modă printre economiștii adepți ai societății deschise să laude capacitatea noastră de a atrage investiții străine, sub toate formele. Nu este rău că în România au venit și vin bani. Nu vom mai enumera aici beneficiile pentru noi aduse de aceste capitaluri, ci doar vom spune că și prin ele țara s-a modernizat, atît cît s-a modernizat. Numai că am pierdut din vedere cu toții că aceste fluxuri dinspre exterior spre interior ar fi trebuit să fie dublate de un alt tip de fluxuri, și anume de către investițiile României în străinătate. Dacă primele spun multe despre atractivitatea noastră ca stat, cea de-a doua categorie spune multe despre puterea de expansiune în exterior a economiei noastre. Pentru că nu este de ajuns să atragi bani, ci este obligatoriu să valorifici prin bani propriii factori de producție din alte state. În afacerile internaționale, trebuie să demonstrăm că și noi putem fi ofensivi, adică putem căuta în afară oportunități și putem valorifica aceste oportunități în favoarea nivelului nostru de trai. O investiție străină ajută și țara de destinație a investiției, dar îmbogățește în același timp și țara investitoare. Ideea este aceea de a vedea în ce măsură capitalul românesc caută debușee și le valorifică în favoarea economiei noastre. Dacă alte economii expansionează pe teritoriul nostru, noi ne extindem spre alte economii? Are capitalismul românesc și o dimensiune externă, absolut obligatorie? Atrage țara noastră parteneri în lupta pentru propria prosperitate? Cît de ofensivi sîntem în planul relațiilor economice internaționale? Există fluxuri de avuție dinspre alte state înspre România? Existăm pe această planetă prin ceea ce este românesc? Înainte de a răspunde la aceste întrebări este bine să discutăm despre una dintre dimensiunile a ceea ce numim spiritul capitalismului.

O caracteristică esențială a spiritului lumii capitaliste este aceea a căutării, expansiunii și extinderii spre noi spații, economice și geografice. -Michel Beaud (Istoria capitalismului, de la 1500 pînă în 2000, Editura Cartier, Bu-curești, 2001, p. 191) definește capitalismul ca pe o lume „antrenată de logica acumulării și a producției lărgite“. Acumularea de ordin economic are un corespondent geografic – expansiunea și extinderea. Capitalismul este o lume a neliniștii și a căutării. Născută sub semnul descoperirii Americii, această lume, capitalistă, caută în permanență noi teritorii. Stagnarea înseamnă moarte, așa cum se întîmplă și în natură. Prin efectul său de multiplicare și reinventare a spart practic cutumele orînduirii feudale, impunînd colaborarea sau conflictul între state și regiuni geografice pînă atunci izolate. Spațiul cel nou aduce materii prime, dar și sinteze culturale. Lumea devine mai vie și mai dinamică. Noile orizonturi răspund la noi provocări. Mai mult și mai bine înseamnă mai multă geografie și o cultură mai bogată. O lume în mișcare și în extindere este o lume vie, capabilă de permanentă reînnoire. Așa cum spuneam, geografia este esențială pentru că provoacă imaginația, dar și pentru că aduce nevoi și interese noi, pe care statul capitalist este gata să le apere și să le valorifice. Expansiune sau implozie, aceasta este marea provocare a construcției sociale despre care vorbim. Acumularea de avere și economia nu pot sta pe loc. Totul este mișcare și devenire. Statele capitaliste sînt prospere prin tradiție pentru că mobilizează factori de producție interni, dar și externi. Prosperitatea se aduce din afară prin schimbul comercial, iar firmele statelor dezvoltate care operează în străinătate sînt agenți ai modernizării pentru statul unde operează, dar și agenți ai prosperității pentru statul de unde migrează.

Acestea fiind puse în evidență, putem reveni cu dezbaterea la lumea românească și la economia noastră. Una dintre cifrele prin analiza căreia putem da un răspuns parțial la cît de ofensivă este România prin ceea ce este românesc este investiția directă românească în străinătate. Acest indicator ne dezvăluie cît de expansivă este economia noastră în raport cu celelalte state ale lumii, alături de care se află în competiție. Iată cum arată cifrele pentru țara noastră, în ultima perioadă. Investițiile directe ale României în străinătate înregistrează următoarele cifre (milioane de euro, la sfîrșitul perioadei): 5.015, la T3 2016; 5.673, la T4 2016; 5.654, la T1 2017; 6.095, la T2 2017; 5.635, la T3 2017. La rîndul lor, investițiile străine directe în România, au înregistrat următoarele cifre (milioane de euro, la sfîrșitul perioadei): 72.846, la T3 2016; 75.059, la T4 2016; 76.759, la T1 2017; 76.975, la T2 2017; 78.203, la T3 2017 (sursa: http://www.bnr.ro/Pozitia-investitionala-internationala). Se observă o diferență enormă între ceea ce România investește în mod direct în străinătate și ceea ce primim ca investiții directe din afară. Investim puțin în străinătate, mult prea puțin. România, prin produsele sale proprii, practic nu există. În ceea ce privește comparațiile cu alte state, unghi de vedere care pune într-o lumină nouă cifrele, acestea sînt edificatoare: în anul 2015, Ungaria se situa la un procent de peste 25% din PIB investiții directe în străinătate, Cehia – 22%, Polonia la peste 6%, iar România la 0,5%. (http://cursdeguvernare.ro/cum-ignora-romania-investitiile-in-strainatate-trei-comparatii
.html, Marian Pană, „Cum ignoră România investițiile în străinătate: trei comparații“, 15 martie 2015). În anul 2016, țara noastră a înregistrat un PIB de 170 de miliarde de euro. Investițiile directe românești în străinătate, pentru același an, au fost de 5,673 miliarde de euro. Dacă vom face o împărțire simplă vom obține o cifră de 3,3%. Investim în străinătate foarte puțin. Asta spune multe despre sistemul închis, autarhic, lipsit de percutanță care este economia noastră. Practic, nu sîntem prezenți pe piețele internaționale, iar mărcile comerciale proprii nu există. Nimeni nu ne cunoaște prin nimic. În bătălia mondială pentru prosperitate și în competiția pentru avuție, practic nu existăm.

Concluzia este una simplă. Ceea ce numim capitalism în România (despre cît de capitalistă este țara noastră ar trebui să discutăm de-a lungul a mii de pagini) nu deține această dimensiune internațională, nu este dinamic în favoarea noastră. România este o piață pentru foarte multe state, dar la rîndul său nu deține capacitatea de a căuta și a pune în valoare în avantajul său piețe din zone geografice mai mult sau mai puțin apropiate. Cu alte cuvinte, așa cum spune I.L. Caragiale, noi sîntem faliții altora, dar nu avem la rîndul nostru faliții noștri. Este un capitalism de transfer de avere din România înspre partenerii săi externi. Nu sîntem ofensivi în relațiile economice internaționale. Nu există fluxuri de avuție care să vină spre România, mobilizate fiind de capitalurile românești investite în străinătate. Trăim într-un capitalism al nostru, cu sens unic. Producem avere și prosperitate pentru alții și nu mobilizăm avere și prosperitate în favoarea noastră. România este nu numai o lume politică, ci și o lume economică aflată cu fața spre sine, incapabilă să se manifeste ca un competitor în plan internațional. Nu am înțeles și nici nu am pus în practica economică expansiunea ca formă esențială de manifestare a capitalismului. Capitalismul românesc este sărac și stagnant. Nu aduce resurse din exterior și nu le mobilizează pentru prosperitate. Ce trebuie să facem? Trebuie să punem și noi bazele unei diplomații economice puternice, care să facă cunoscute mărcile de țară peste tot în lume. Trebuie să fim mult mai ofensivi în promovarea intereselor noastre și să reînvățăm să ne apărăm interesele naționale. Ne construim un capitalism defensiv, după chipul și asemănarea noastră, o națiune care și-a făcut un titlu de glorie din faptul că nu a cucerit niciodată pe nimeni. 

Dorel Dumitru Chirițescu este profesor de economie la Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Tîrgu Jiu. Cea mai recentă carte a sa este Capitalismul – O dezbatere despre construcția socială occidentală, Editura Institutul European, 2016.

Foto: wikimedia commons