E o primăvară glorioasă în oraș. Cînd diminețile sînt răcoroase, aproape parfumate, ca niște rufe proaspăt spălate care flutură ușor pe sîrmă. Cînd te trezești foarte devreme și ai impresia că trăiești într-un soi de acvariu verzui. Lumina asta verzuie e semn de primăvară în oraș, laolaltă cu cîntecul neobosit și improbabil al mierlelor.

Într-o amiază a unei astfel de primăveri, mai multe grupuri de oameni sînt în fața unei biserici, undeva în centrul orașului. Grupurile sînt complet separate, dispuse în cercuri. Nimeni nu se amestecă cu nimeni, și totuși sînt parte cu toții a unui eveniment comun – o nuntă.

Privesc toată scena din fața bisericii, de undeva de foarte aproape, dar neimplicat. Sînt o străină, o neinvitată, o oarecare nimerită din întîmplare acolo. N am nici cea mai vagă intenție de a judeca, sînt acolo cu o minte golită de cutume, de prejudecăți, văd totul cu ochii unui sălbatic inocent – visul neîmplinit, se pare, al multor generații de antropologi.

Grupurile sînt împărțite extrem de clar, așadar. Undeva în stînga intrării în biserică sînt prietenii comuni ai cuplului care va primi curînd binecuvîntarea cununiei. Reprezentanți ai ceea ce numiți cu larghețe hipsterime. Două treimi dintre băieți au bărbi. Cămăși cu mîneci lungi, strîmte, apropiate de torsuri, și abdomene plate. Pare că toți se hrănesc conștient cu salate, avocado și ouă poșate. Pare că toți fac un sport, în orice caz o activitate fizică, ceva. Cămășile, o nebunie de modele. Cu flori micuțe, colorate, cu picouri vesele, pepituri școlărești ironice, cu modelul acela indian sau persan care arată ca o amibă răsucită și care în engleză se numește paisley, și pentru care în română nu găsesc acum un cuvînt. Ochelari de soare, ceasuri bune. Vorbesc tare și rîd degajat. Fetele au venit în rochii ușoare de amiază și duc în plicurile din mînă telefoanele, o pudră mică și șervețele parfumate. Tocuri n-au, picioarele subțirele sînt în balerini moi cu fundițe mici în față. Vîntul de primăvară înfoaie rochia albă, scurtă a uneia dintre ele care și-o ține rîzînd cu ambele mîini. Au plete lucioase, de animal tînăr.

Un alt grup, plasat undeva la mijloc, aproape de intrarea în biserică, e al rudelor unuia dintre miri. 50-60-70 de ani, par a fi generații de oraș, cum le spuneți voi. Cămăși descheiate la gît, fără cravată, sacouri lejere, pantofi de amiază. Taioare, boburi scurte, tocuri joase. O bunică în negru, are părul alb făcut în bucle simetrice, ca Elisabeta a II-a. Există precis în grup și o mătușă scandaloasă numită Riri. În jurul acestui grup sar și se joacă cîțiva copii numiți Petru, Luca și Sofia. Una dintre doamne pare constant deranjată de ceva și-și dă ochii peste cap atunci cînd crede că n-o vede nimeni. Un domn fumează o țigară negricioasă de foi.

De-a dreapta intrării în biserică s-a plasat al doilea grup al rudelor unuia dintre miri. La fel de compact, la fel de închis, la fel de separat de restul. Aici sînt multe culori și străluciri. Bărbații sînt în pantaloni largi de costum și cămăși cu mîneca scurtă călcată impecabil. Dunga muncită atent cu fierul de călcat pare tăioasă ca un cuțit. Cămășile din acest grup sînt întinse pe burți generoase. Nimeni nu are barbă, obrajii sînt prospăt ferchezuiți, cefele tunse din scurt. Pantofii făcuți cu cremă par incomozi. Doamnele sînt strălucitoare. Una dintre ele e ca un glob de discotecă. Prinde razele soarelui într-o rochie ciclam cusută cu paiete multicolore, iar poșeta e mai spectaculoasă: pare făcută din frînturi de oglinzi. În acest grup se poartă tocuri înalte, iar frezele sînt imobile, nici o buclă nu se clatină în bătaia vîntului.

Toate grupurile sînt fortărețe închise, triburi complet separate. Un singur băiat din grupul celor cu barbă și cămăși strîmte se duce și salută pe cineva din tribul orășenesc. Grupul strălucitor, pe tocuri, e impasibil și puțin crispat.

Bunul-simț, gîndirea mea sălbatică (mulțumesc, Lévi-Strauss) îmi spune că, mai tîrziu, la restaurant, în orele în care nunta se va fi apropiat de final, granițele or să dispară și or să danseze cu toții o sîrbă unificatoare.

Pe miri nu i-am văzut, că a trebuit să plec. 

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.